Cine este medicul care a declarat mort un om care trăieşte. Tot el anunţa că va pedepsi vinovaţii. „Rar vezi aşa tupeu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dr. Alina Drăgoescu

Poliţiştii au demarat o anchetă la Spitalul de Urgenţă din Craiova după ce mai bine de 24 de ore, nimeni nu şi-a dat seama că foile a doi pacienţi internaţi în secţia ATI fuseseră încurcate.

Ancheta declanşată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova a scos la iveală cine a declarat decesul bărbatului de 78 ani care, de fapt, trăia. Este vorba chiar de şefa Secţiei ATI non-Covid, dr. Alice Drăgoescu. Aceasta a fost de gardă în dimineaţa zilei de duminică, 12 septembrie, când s-a întâmplat totul.

Culmea este că imediat după ce cazul a fost făcut public, şefa Sectiei a ieşit în faţa ziariştilor şi a spus că va cerceta cazul. "Ne cerem scuze familiei, s-a declanşat o anchetă internă, vom vedea cine sunt vinovaţii şi vom lua măsurile de rigoare. Eu am aflat a doua zi", a declarat dr. Alina Drăgoescu. 

Adică, după ce copiii pacientului au mers la morga spitalului şi au văzut că trupul neînsufleţit nu era al tatălui lor.

„Rar vezi aşa tupeu. Chiar doamna doctor a greşit şi a avut tupeul să vină în faţa opiniei publice să spună că ea caută vinovaţii", au declarat mai mulţi medici care deja văzuseră cine parafase foaia de observaţie.

Culmea este, mai spun cadrele medicale, că până în momentul în care familia nu a sesizat cele întâmplate, nimeni nu şi-a dat seama că pacientul care fusese declarat mort încă era pe patul de spital.

 "Este halucinant. Bun, se poate grei. Suntem oameni. Dar... Nimeni să nu-şi de seama timp de aproape 30 de ore că omul ăla trăieşte? Au fost rapoarte de gardă, vizite medicale, chiar nimeni să nu realizeze că pacientul Oprea este acolo, în secţie, printre ei? Niciun alt medic, niciun asistent? Nimeni, nimeni?", au reacţionat mulţi dintre colegii cadrelor medicale de la ATI non-Covid.

În urma celor întâmplate, poliţiştii au declanşat o anchetă. "în cauză, poliţiştii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au eextinss cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Constantin Oprea se află internat în continuare internat la secţia ATI non-Covid. Când angajaţii spitalului au informat familia că acesta ar fi decedat, rudele au început pregătirile de înmormântare. Conform obiceiului, s-a tras chiar şi clopotul în localitatea Cioroiaşi, acolo unde omul locuieşte. Familia a cumpărat coşciug şi toate necesare pentru pomenire şi a angajat inclusiv o firmă de pompe funebre. "Nu putem să-i dăm în judecată, să le facem plângeri, tata este încă pe mâna lor", a spus fiica bărbatului. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ruptura dintre PNL şi USR PLUS, adâncită de o nouă dispută politică

 

Medicul Octavian Jurma: „Nimic nu mai poate schimba ceea ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni“

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite