Centru de comandă pentru supravegherea digurilor la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile supraveghează permanent starea digurilor Foto:Arhiva
Autorităţile supraveghează permanent starea digurilor Foto:Arhiva

Debitul Dunării va ajunge pe data de 22 mai la la 13.500 m3/s, însă Liviu Dragnea a declarat că nu se pune problema evacuării localităţilor. La Craiova va exista centrul de comandă pentru supravegherea digurilor.

Viitura va staţiona pe teritoriul României vreme de 4-5 săptămâni, astfel că se pune problema rezistenţei digurilor sub presiunea constantă a apelor. Peste un milion de saci de nisip au fost pregătiţi, iar autorităţile sunt pregătite să intervină în cazul în care vor exista probleme. „Viitură care va staţiona pe teritoriul românesc între 4-5 săptămâni şi va presa digurile. Nu mai avem riscul de a fi depăşite digurile, în schimb avem riscuri generate de rezistenţa digurilor. Digurile care sunt realizate de-a lungul Dunării sunt de două zile sub observaţia colegilor de la Apele Române pentru a observa dacă cumva apar eroziuni“, a spus Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.  

Guvernul României va aloca 20 de milioane de lei pentru sinistraţii din Dolj şi Mehedinţi. Banii vor fi folosiţi pentru lucrări cu rol de apărare împotriva inundaţiilor în judeţele Mehedinţi şi Dolj. 

În localitatea Cleanov, din judeţul Dolj, zeci de gospodării şi case au fost afectate de inundaţii. Cu banii de la guvern vor fi refăcute 11 poduri şi punţi pietonale. 

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite