Ce trebuie să faci să emigrezi în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trebuie să aveţi cel puţin 2.800 de dolari canadieni în cont pentru a dovedi că vă puteţi întreţine. Întreg procesul de emigrare durează aproximativ doi ani, timp în care va trebui să vă înarmaţi cu nervi de oţel pentru a parcurge toate etapele.

V-aţi săturat de condiţiile grele de trai din Bănie şi vreţi să faceţi pasul cel mare către un standard de viaţă decent pe alte meleaguri? Dacă în cazul ţărilor din Europa, precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, firmele de recrutare vă vor ajuta cu găsirea unui job, întocmirea dosarului pentru obţinerea permisului de muncă, precum şi cu întreaga consiliere necesară, în ceea ce priveşte Canada, ţară din ce în ce mai interesantă pentru români, există cabinete de avocatură canadiene care au deschis reprezentanţe şi în România. Peste ocean puteţi ajunge însă şi pe cont propriu, nu înainte însă de a şti exact care sunt paşii care trebuie efectuaţi şi de câţi bani aveţi nevoie.

Firmele de avocatură, plătite scump

Primul pas către emigrarea în Canada este calcularea unui punctaj care vă va spune, practic, ce şanse aveţi ca dosarul depus la Ambasadă să fie acceptat. Puteţi calcula acest punctaj pe diferite site-uri, printre care ronada.com. Pentru ca dosarul să fie acceptat, aveţi nevoie de cel puţin 67 de puncte. Dacă aţi obţinut acest punctaj, trebuie să contactaţi un cabinet de avocatură sau să vă documentaţi temeinic asupra următorilor paşi. Pentru întocmirea dosarului care va fi depus la ambasadă va fi nevoie de acte de studii şi de formulare tipizate completate. Dacă apelaţi la un cabinet de avocatură, acesta va întocmi dosarul şi va asigura traducerea documentelor, contra unor sume de bani. Costul total perceput de aceste cabinete poate ajunge însă şi la 4-5.000 de dolari canadieni. Pentru analiza dosarului la ambasadă se percepe o taxă de 390 de euro de persoană, bani pe care va trebui să îi viraţi în contul bancar indicat.

Etapa următoare va testa cunoştinţele de limbă. „Candidaţii sunt chemaţi la un interviu la ambasadă, unde le sunt adresate întrebări. De-a lungul timpului, aceste întrebări s-au standardizat, sunt aproximativ 300, însă noi le spunem cursanţilor că nu se pot duce acolo cu răspunsurile învăţate pe de rost pentru că, în orice moment, persoana care îi intervievează îşi poate da seama de acest lucru şi le va pune cu totul alte întrebări. În cazul persoanelor cu un dosar bun, în general se renunţă la interviu şi se cere un test de limbă“, a precizat Valentina Duţescu, reprezentantul Centrului Dagmar D.V. din Bănie.
Nivelul de limbă solicitat este B2, ceea ce înseamnă că trebuie să vorbiţi fluent. În plus, va trebui să faceţi dovada că aveţi în cont cel puţin 2.800 de dolari canadieni pentru a vă întreţine în primele luni. „În prezent, se merge foarte greu cu analiza dosarelor la ambasadă pentru că sunt extrem de multe cereri. Rareori se întâmplă ca la un dosar totul să meargă strună“, a mai spus Duţescu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite