Ce legume cultivăm la sfârşitul lui aprilie şi care sunt cele mai bune combinaţii de răsaduri

Ce legume cultivăm la sfârşitul lui aprilie şi care sunt cele mai bune combinaţii de răsaduri

Lucrările agricole intră din această perioadă în linie dreaptă. Este perioada în care micii fermieri pot planta şi semăna numeroase legume, dar şi perioada în care pământul trebuie testat pentru a avea o producţie cât mai roditoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

După 20 aprilie, specialiştii spun că este indicat să plantăm sfecla roşie şi dovleceii. Urmează fasolea, porumbul pentru fiert şi varza pentru producţia semitimpurie.

Rădacinoasele pot fi şi ele cultivate cu succes în această perioada: morcovii, pătrunjelul şi păstârnacul.

De asemenea, se pot semăna soiurile de mazăre timpurie şi cartofii preîncolţiţi. Sfatul este ca ultimele două legume să fie combinate întrucât cresc bine împreună.
Tot spre sfârşitul lunii aprilie putem cultiva gulia şi conopida, dar şi ţelina.

În răsadniţă sau, pur şi simplu, la pervazul ferestrei trebuie putem însămânţa castraveţii şi  ardeii.
Verdeţurile pot fi şi ele însămânţate: mărarul, salvia, roiniţa, menta, tarhonul, maghiranul şi parfumatul rozmarin.

Legumele trebui cu grijă cultivate. Sunt câteva reguli pe care, dacă le respectăm, putem benficia de o recoltă cât mai bogată.

Astfel, cele mai bune combinaţii sunt: morcovii cu mazarea, ceapa cu morcovul, ceapa, sfecla roşie alături de gulie; cartoful  timpuriu împreună cu mazarea sau fasolea, ridichiile  cu fasolea.
Combinaţiile pe care, oblgatoriu, trebuie să le evitaţi sunt: ceapa cu usturoiul, morcovul alături de patrunjel, mazarea împreună cu fasolea, castraveţii puşi lângă rândurile de cartofi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: