Au speriat Europa şi nimeni nu le face nimic. Trezeşte-te, române, lasă manelele!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De unde au avut bani aceşti oameni pentru temelia unor asemenea coloşi, autorităţile nu pot preciza.
De unde au avut bani aceşti oameni pentru temelia unor asemenea coloşi, autorităţile nu pot preciza.

Unul dintre subiectele postate recent pe site-ul Adevărul “Euroaveri din jafuri, cerşetorie şi trafic cu carne vie” a generat zeci de mesaje în care descoperim cu ce se confruntă oamenii de afaceri din România, în timp ce indivizi care nu derulează nicio afacere îi sfidează cu sutele de mii de euro la vedere. De ani de zile aceşti indivizi reuşesc să sfideze autorităţile din Europa prin cămătărie, Bentley-uri de lux şi aver

Romii din Oltenia au făcut averi impresionante de pe urma jafurilor, cerşetoriei şi traficului de persoane în Occident. O recunosc chiar ofiţerii de la Crimă Organizată care au reuşit să destructureze câte o reţea, însă dosarele grele înaintate judecătorilor nu au cântărit prea mult, astfel că mulţi dintre membrii grupărilor au continuat nestingheriţi seria infracţiunilor. Chiar dacă unii dintre ei, puţini e drept, au fost arestaţi nu li s-a pus sechestru pe bunuri. 

Mai multe clanuri ţigăneşti care au pus bazele unor reţele de sute de tinere, printre ele şi minori, şcolite în arta prostituţiei pentru Occident au adunat averi pe care mintea omenească cu greu şi le-ar putea închipui. În cazul a două grupări infracţionale, în mai puţin de un an, traficanţii au adus în ţară peste zece milioane de euro, bani pe care i-au investit în vile şi maşini de lux, averi evaluate la nivel de reţea de crimă organizată.

Oficial, în doar un an, în Craiova, traficanţii au reuşit să facă 128 de victime, din care 46 minori. Siliţi să execute munci sancţionate de lege, alţi zeci de minori au fost racolaţi şi exploataţi sexual şi la cerşit, sub ameninţări şi acte de violenţă, la Roma, în Italia. Neoficial, numărul victimelor lor este imens. 

Presa abundă de detalii despre afacerile murdare derulate la vedere în mediul ţigănesco-interlop. Dacă, printr-o întâmplare, “afacerile” au ajuns pe mâna procurorilor, în unele dosare, au fost dictate NUP-uri comode, iar atunci cand s-a ajuns în instanţă, magistraţii s-au pronunţat extrem de blând, dând pedepse de-a dreptul ridicole.

“Euroaveri din jafuri, cerşetorie şi trafic cu carne vie”

Chiar dacă unii dintre ei, puţini, e drept, au fost arestaţi, nu li s-a pus sechestru pe bunuri. În mai puţin de un an, traficanţii au adus în ţară peste zece milioane de euro, bani pe care i-au investit în vile şi maşini de lux, averi evaluate la nivel de reţea de crimă organizată. De ani de zile aceşti indivizi sfidează Craiova prin cămătărie, Bentley-uri de lux, averi monstruoase la vedere, faţă de oameni de afaceri care cotizează la bugetul local şi de stat, inclusiv faţă de crima organizată. De unde au avut bani aceşti oameni pentru temelia unor asemenea coloşi, vezi palatele ce acoperă cerul (foto), autorităţile nu pot preciza.

Unul dintre cititori, Daniel, scrie: „Românii se împrumută la bănci sau chiar la camătari pentru a nu avea probleme cu datoriile la Fisc. Aceşti ţigani au speriat Europa şi nimeni nu le face nimic“.

Mara, o altă cititoare, comentează pe site-ul Adevărul: „Să vină cei de la Bruxelles să vadă cum e “rău tratat” ţiganul în România şi “sărac”, să vadă pe ce jigodii aruncă banul. Câte taxe plătesc pe averile astea furate. Plătesc proştii, că tiganul are numai drepturi. Nu am auzit pe nimeni din politică să se ia de clanuri, de averea lor, fiindcă sunt cu caca la fund, mănâncă unul din treuca celuilalt. O să tragem jugul mult şi bine, hrănind hoardele astea parazite. Ce are statul, lumea, societatea de la criminalii ăştia? Trezeste-te, române, lasă manelele!“

Roman îşi spune şi el părerea despre averile romilor: „Fiscul pe ei! Oricum n-au acte doveditoare pe case, să le confişte. Cei ce n-au venituri înseamnă că fură. Să li se confişte tot, că au furat de la noi sau de la fraţii europeni. Trebuie să înţeleagă că ori muncesc ori pleacă din Europa. Se folosesc de copii ca să nu muncească ei, luaţi-le copiii şi băgaţi-i în şcoli“.

Un alt cititor, scrie: E momentul unei anchete cât se poate de serioase cu privire la contribuţia la buget a acestor „magnaţi” din Faţa Luncii. Este nevoie de o lege a ilicitului ca pe vremea lui Ceauşescu, pentru că abilităţile instituţiilor  de crimă organizată sunt restrânse. Sute de mii de euro se află în posesia unor indivizi care nu derulează nicio afacere. Sunt şi lideri de comunitate care au avut păcatele lor prin anii 90, dar au pus frână şi s-au apucat de afaceri curate în parteneriat cu români.   

Remus a găsit şi soluţii pentru astfel de situaţii: „Unde sunt legionarii? Unde este Vlad Ţepeş?“


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite