A murit bărbatul din Dolj declarat mort de medici în locul altui pacient. „Ziceau că nu văd eu bine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin

Situaţie greu de acceptat pentru o familie din judeţul Dolj. Aceştia au tras clopotul în comună şi au întocmit actele necesare pentru înmormântarea unui membru al familiei care la momentul respectiv era viu. După câteva zile, omul chiar a murit.

Constantin Oprea, bărbatul declarat mort de către medici la Spitalul de Urgenţă din Craiova, deşi acesta încă trăia, a decedat în cele din urmă, la finalul săptămânii. 

De câteva zile, familia Oprea din localitatea doljeană Cioroiaşi trăieşte momente greu de imaginat. Apropiaţii lui Constantin au făcut toate pregătirile pentru înmormântare, deşi bărbatul încă era viu, pe patul de spital. 

Luni, 13 septembrie, copiii au mers la morgă să ridice trupul neînsufleţit al tatălui. Mama rămăsese acasă la Cioroiaşi. Fusese la un pas de a face infarct când a auzit că i-a murit bărbatul.

„Eu am intrat la morgă. Au adus un cadavru şi când m-am uitat am văzut că nu e tata-socru. Le-am spus imediat că nu e el. Cei de la morgă mi-au zis cĂ mortul se mai schimbă, el e. Le-am zis iar că nu e tata şi ziceau că el e, că nu văd eu bine. La un moment dat am văzut că persoana decedată avea şi un tatuaj. Le-am zis că socrul meu nu e tatuat. Le arătam poza cu tata, să-i conving că mortul nu e el", a povestit ginerele bărbatului.

După insistenţele ginerelui, care susţinea că cel declarat mort nu este Constantin, cadrele medicale şi-au dat seama că era ceva în neregulă. Medicul legist şi fiica bărbatului presupus mort şi au urcat pe secţia de Terapie Intensivă să lămurească situaţia.

„L-am văzut pe tata. L-am strigat, avea ochii deschişi. E greu, tare greu să vă explic în cuvinte momentele pe care le-am trăit. Nu-mi vine să cred", a declarat Ştefania Voinea, fiica bărbatului declarat decedat. 

Bărbatul a murit, totuşi, la vârsta de 78 de ani, la Spitalul de Urgenţe Craiova, la câteva zile după ce fusese declarat decedat de către medici. Reprezentanţii spitalului au transmis faptul că vor începe o anchetă internă pentru a vedea ce s-a întâmplat. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

CTP: „Domnul Cîţu creează o reacţie de respingere oamenilor. E respingător şi lipsit de empatie”

Cine sunt agresorii care au umplut de sânge un activist de mediu şi doi jurnalişti, într-o pădure din Bucovina

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite