Ţicleanu nu se simte vinovat: „La Craiova erau multe probleme între jucători. Eram încă în căutări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remiza cu Astra de la Ploieşti, 2-2, i-a fost fatală lui Aurel Ţicleanu, care a fost demis de Mititelu fără a avea ocazia să se bucure de prima victorie pe banca Ştiinţei. În mandatul precedent la Universitatea (1994), „Chiose“ părăsea Craiova după două etape şi un egal, acum lasă din nouă Bănia după ce a obţinut trei punte în cinci partide.

Lung junior nu a vrut să mai joace cu Astra, dar a fost convins de colegi. Vezi cum!

Aurel Ţicleanu nu se consideră atât de mult vinovat încât să fie destituit.

„Nu mai sunt antrenorul Craiovei, astăzi semnez actele de reziliere. Nu sunt dezamăgit, datorită lui Mititelu am revenit în fotbalul românesc. El a avut o gândire atipică şi când m-a adus şi când m-a îndepărtat. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Eu nu mă simt cu nimic vinovat. Echipa se închega, ne reveneau jucători după accidentări sau erau jucători noi în echipă, era normal să nu existe automatisme“, a spus Ţicleanu la sport.ro.

Mititelu mi-a dat nişte jucători buni, dar erau multe probleme între jucători. Până la urmă am aplanat aceste discuţii, dar pentru viitorul antrenor e posibil să fie mai dificil. La noi înca era un şantier, eram în căutari. Dar am recuperat jucători importanţi, Lopes, Piţurcă, Wobay, care era aproape pierdut. Era nevoie de răbdare pentru a avea rezultate. Oricine ar veni va avea nevoie de timp pentru a construi ceva la Craiova“, a mai spus Aurel Ţicleanu.

Băieţii regretă, m-au sunat. Cu toţii erau şi surprinşi şi dezamăgiţi. Se înfiripase o relaţie, ei sunt admirabili, au caracter şi au arătat că le pasă de echipa asta“, a încheiat Ţicleanu, convins că „sigur că se pregăteşte terenul pentru o acţiune mai de anvergură“.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite