Zona crepusculară de pe Siutghiol. O oră a durat până când scafandrii au intrat în lac să caute victimele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scafandrii ISU Constanţa au început căutările la aproape o oră de la alerta primită. Tragedia de pe Siutghiol şi nici cea de la Beirut nu au fost anunţate de ISU prin sistemul de alertă a presei.

Conform declaraţiei de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, subcomisar de poliţie Monica Dajbog, despre modul în care a decurs misiunea de căutare – salvare în cazul tragediei de pe lacul Siutghiol, la ora 16,18 a fost alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi a Centrului de Antrenament al ISU Constanţa, iar la ora 17,12, adică după aproape o oră, scafandrii de la ISU Constanţa au început căutarea victimelor.

Iată cum a decurs întrega operaţiune pas cu pas:

„Elicopterul EC 135 din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, aflat în serviciu la Punctul de Operare Aero-medicală Constanţa, a decolat de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu la ora 16.06, după realimentare, îndreptându-se către locul de staţionare, pe Aeroportul Tuzla, în condiţii meteo normale pentru zbor. Anterior, elicopterul realizase o misiune de salvare aero-medicală.

Aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat şi baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

La ora 16,11, s-a primit primul apel la 112 care a anunţat că un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. Menţionăm că la orele 16,12 şi 16,14, s-au primit şi alte apeluri la 112 prin care a fost anunţată prăbuşirea unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol.

La ora 16,11, ISU Constanţa alertează forţele din subordine şi ordonă trimiterea la locul accidentului a acestora, concomitent cu raportarea la Centrul Operaţional de la nivelul IGSU, fiind luate măsuri conform procedurilor operaţionale pentru acest tip de eveniment. 

image

Conform procedurilor IGSU, timpii de reacţie pentru alertare sunt de 3 minute, iar viteza medie de deplasare a autospecialei la faţa locului este de 60 km/oră. Distanţa de la ISU Constanţa până la malul lacului este de 10 kilometri. Din cauza condiţiilor de trafic, echipajele ISU au ajuns la locul evenimentului în aproximativ 15 minute.

În primă fază, la ora 16,12 s-au trimis la locul intervenţiei 2 autospeciale de intervenţie cu o barcă şi 10 subofiţeri de la Detaşamentul Constanţa, care au ajuns la ora 16,29.

Concomitent au fost alertate echipajele medicale de urgenţă prespitalicească (ambulanţă şi SMURD).

Conform procedurilor, timpii de ajungere la caz pentru echipajele de prim-ajutor sunt de 8 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri şi de 12 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri, iar pentru echipajele de urgenţă şi de terapie intensivă mobilă sunt de 15 minute în mediul urban pentru 90% din cazuri şi de 20 minute în mediul rural pentru 75% din cazuri.

La ora 16,15, domnul viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne domnul Gabriel Oprea, a activat Centrul Operaţional de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne, precum şi Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului. 

Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea s-a deplasat la locul producerii accidentului şi a solicitat Secţiei Parchetelor Militare să trimită procurori militari criminalişti, pentru desfăşurarea cercetărilor. 

Informaţia despre producerea accidentului a fost comunicată şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat Raed Arafat, la ora 16,15.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne a ajuns în jurul orei 18,00 la locul accidentului aviatic şi a dispus intensificarea măsurilor de căutare-salvare, dar şi de iluminare a locului accidentului. S-a folosit un elicopter de la Ministerul Apărării Naţionale şi altul de la Inspectoratul General pentru Aviaţie, ambele dotate cu proiectoare şi mijloace pentru iluminat.

La ora 16,16, Centrul de Coordonare ROMATSA a fost informat prin intermediul sistemului unic de urgenţă 112 că aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol - Mamaia, la 500 de metri de mal.

La ora 16,17, conform Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 741/2008, a fost declanşată faza de căutare-salvare la nivelul Centrului de Coordonare SAR-ROMATSA.

La ora 16,17, prima ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa a ajuns la locul accidentului.

La ora 16,18, a fost alertată echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi a Centrului de Antrenament al ISU Constanţa.

La ora 16,20, Căpitănia Midia, care are în subordine Oficiul de Căpitănie Mamaia, a fost sesizat de o persoană că un elicopter s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. La ora 16,25, aceasta a solicitat Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omeneşti pe Mare, respectiv conducătorului şalupei Jupiter, să se prezinte la ambarcaţiune pentru a participa la intervenţie.

La ora 16,29, forţele ISU Constanţa au ajuns la ţărm şi au observat resturi ale aeronavei. 

La ora 16,30, ISU Constanţa prin Garda de Coastă - SCOMAR a anunţat Autoritatea Navală Română despre producerea evenimentului. 

La ora 16,31, după aproximativ 20 minute de la momentul alarmării, se lansează prima barcă pneumatică de 10 persoane pentru căutare-salvare a ISU - al cărei motor porneşte la sfoară şi nu la cheie. Motorul nu a pornit, dar barca a fost oricum utilizată în intervenţie cu ajutorul vâslelor. 

La ora 16,40, ISU Constanţa activează Planul de cooperare cu Ministerul Apărării Naţionale.

La ora 16,45, este recuperată din apă prima victimă – dr. VIZIREANU LAURA – de către echipajul ISU din prima barcă; s-au început manevrele de resuscitare şi victima a fost transferată într-o barcă civilă cu motor, însoţită de un paramedic SMURD care a continuat manevrele de resuscitare până la preluarea pe mal de către echipajul de ambulanţă. Personalul ISU din prima barcă rămâne la faţa locului pentru a continua acţiunea de căutare-salvare.

La ora 16,47, la 35 de minute de la anunţarea accidentului, se lansează la apă cea de a doua barcă cu motor a ISU Constanţa.

La ora 16,49, a fost solicitată intervenţia echipei de scafandri a Centrului 39 Constanţa, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.

La ora 16,50, şalupa Jupiter a Agenţiei Române pentru Salvarea Victimelor Omeneşti pe Mare a ajuns la locul accidentului, oferind sprijin în operaţiunea de căutare.

La ora 16,54, a fost lansată la apă a treia barcă cu motor, pentru operaţiuni de căutare-salvare.

image

La ora 17,07, se solicită scafandri de la Garda de Coastă, iar la ora 17,12, scafandrii de la ISU Constanţa încep căutarea victimelor.

La ora 17,50, forţele Ministerului Apărării Naţionale intervin în sprijinul acţiunilor de căutare.

La ora 18,30, Garda de Coastă aduce la faţa locului 2 ambarcaţiuni, 4 scafandri, 3 echipamente de vedere pe timp de noapte şi un sonar performant.


La ora 21,18, este găsit de scafandri ISU Constanţa copilotul CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU, la circa 10 metri dreapta de locul unde ulterior a fost găsită carlinga, imobilizat în scaunul elicopterului la adâncimea de 4 metri, în condiţii de vizibilitate redusă.

La ora 21,30, copilotul CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU este adus la mal de către ISU Constanţa şi încep manevrele de resuscitare. La ora 21,47, copilotul CRĂCĂNEL GINEL-CLAUDIU este transportat la UPU Constanţa, unde ajunge la ora 22,00, sunt continuate manevrele de resuscitare, iar la ora 01,30 este declarat decedat.

La ora 22,00, este găsită carlinga elicopterului, la o adâncime de 4,4 metri pe un fund de apă mâlos.

La ora 23,00, conform aprobării domnului Viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, o echipă aparţinând Marine Research, cu ajutorul unei ambarcaţiuni de la Garda de Coastă a început căutările cu un sonar multi - undă.

La ora 23,45, este declarat decesul primei victime recuperate, doamna dr. VIZIREANU LAURA.

La ora 23,50, este găsită a treia victimă, pilotul CĂTUNEANU PETRE CORNELIU, la aproximativ 10 metri de carlingă. La ora 00,35, pilotul CĂTUNEANU PETRE CORNELIU este adus în UPU, unde se declară decesul.

La ora 03,30, este găsită cea de-a patra victimă, asistenta HARTON GABRIELA CLAUDIA, prinsă în centură în carlinga epavei. La 04,10 este transportată la mal, preluată de ambulanţă, aplicându-se manevrele medicale specifice, iar la ora 04,30 este adusă la UPU, unde se declară decesul.

La ora 04,10, se încheie operaţiunea de căutare - salvare şi se iau măsuri pentru conservarea locului faptei, în vederea continuării cercetării la faţa locului pe timpul zilei“.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Blestemul lacului Siutghiol, cimitirul de epave. Pe fundul apei zac mormane de fiare ale aparatelor de luptă nemţeşti, dar şi ambarcaţiuni noi

VIDEO Imaginile care arată sosirea primului echipaj de salvare la locul tragediei de pe lacul Siutghiol

VIDEO Drona care a survolat lacul Siutghiol imediat după prăbuşirea elicopterului SMURD, dispărută fără urmă

Ultima fotografie cu elicopterul SMURD înainte de prăbuşire. Aparatul de zbor a fost imortalizat la decolarea de la ora 16.06

VIDEO EXCLUSIV Gheorghiţă, barcagiul ajuns la epavă înaintea autorităţilor: „Am tras de coada elicopterului şi am găsit doctoriţa sub apă. Pompierii nu aveau nimic la ei“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite