Ziua în care s-a semnat proiectul monstruos unde au fost exterminaţi oponenţii regimului comunist. Aici s-a inventat „stâlpul infamiei“

Ziua în care s-a semnat proiectul monstruos unde au fost exterminaţi oponenţii regimului comunist. Aici s-a inventat „stâlpul infamiei“

Canal Dunăre Marea Neagră FOTO IICCMER

Hotărârea de construire a Canalului Dunăre-Marea Neagră a fost dată la 25 mai 1949 de către Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi de Consiliul de miniştri. Şantierul canalului a devenit la scurt timp lagăr de exterminare a oponenţilor regimului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Proiectul Canalului Dunăre-Marea Neagră, conceput iniţial la sfârşitul secolului al XIX-lea, a demarat, într-o formă organizatorică diabolică, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, după modelul sovietic.  
 
La Peninsula - Valea Neagră, a existat unul dintre cele mai mari lagăre ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, unde au fost închişi între 6.000 şi 8.500 de deţinuţi. La Columbia - Cernavodă, numărul deţinuţilor a variat între 1.200 şi 8.000 de oameni, iar la Saligny între 2.000 şi 8.000. La un moment dat, aici a fost o colonie de muncă unde erau închise doar femei.
 
Conform Dicţionarului Penitenciarelor din România Comunistă, au mai fost colonii la Kilometrul 5 (2.000 de deţinuţi), Kilometrul 31 (1.500 de deţinuţi), Poarta Albă (10.000-12.000 de deţinuţi), Galeşu (3.000 de deţinuţi), Noua Culme (2.000-7.500 de deţinuţi), Taşaul (cu un efectiv de 1.500 de deţinuţi), Capul Midia (500-2.500 de deţinuţi). Pe lângă acestea, mai erau două lagăre speciale: Eforie (300 de deţinuţi) şi Constanţa (Stadion – 400 de deţinuţi) şi lagăre auxiliare la Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi şi Năvodari.
 
Torţionarul care a inventat stâlpul infamiei
 
Augustin Albon va rămâne în memoria posterităţii ca fiind cel care a inventat tortura «stâlpul infamiei» la Canal. Deţinutul era legat de stâlp, bătut şi batjocorit de gardieni, brigadieri şi alţi deţinuţi. Martorii atrocităţilor sale au povestit că torţionarul a omorât mulţi deţinuţi la coloniile de muncă de la Canal, bătându-i cu lopata sau strivindu-i sub copitele calului său.
 
Munca forţată la Capul Midia a început în vara anului 1949 cu câteva sute de deţinuţi, pentru ca în 1952 să se ajungă la nu mai puţin de 5.000 de oameni. Într-un raport din august 1949, citat de Dicţionarul penitenciarelor în România comunistă, Augustin Albon, comandantul trupelor de pază de la Canal, trasa primii paşi pentru edificarea coloniei. La acea vreme, viitoarea colonie se numea Taşaul, după numele lacului din apropiere. Primele corturi au fost instalate de la 27 iunie 1949 de 12 oameni. Ei au descărcat două vagoane de cherestea şi apoi au început împrejmuirea terenului coloniei cu sârmă ghimpată. Tot deţinuţii au fost cei care au săpat fântâni, au ridicat bordeie şi barăci. 
 
Cele mai mari probleme din acest lagăr erau cele medicale, întrucât aici erau trimişi deţinuţi invalizi şi bătrâni, a căror capacitate de muncă era redusă. Atunci, Albon a propus ca la Capul Midia să fie aduşi doar deţinuţi cu pedepse mari, oameni necalificaţi care au fost puşi să muncească la viitorul port Midia: să facă terasamente din pământ şi nisip şosea de acces, descărcarea vagoanelor de piatră. La toate aceste activităţi, scriu arhivele, au muncit, în medie, 216 oameni pe zi. 
 
Tot ei au fost cei care au fost obligaţi să muncească la ecluze, dar şi pe şantierul „Luminiţa“. Munca în această colonie era deosebit de grea. Deţinuţii erau treziţi la ora 03.00, pentru a ajunge la timp în diverse locuri ale şantierului. La ora 06.00 erau deja la locul de muncă, primind ca hrană doar un ceai. Pe timpul zilei aveau dreptul la o scurtă pauză de masă, iar seara târziu erau încolonaţi şi duşi în colonie. După mărturiile supravieţuitorilor, în decembrie 1950, deţinuţii săpau şi încărcau pământ timp de zece ore pe zi, uneori în frig. Una dintre cele mai emoţionate mărturii ne-a lăsat-o Corneliu Coposu, care a cunoscut supliciul din această colonie: „70 de oameni au paralizat din cauza supraefortului, iar cei care nu-şi puteau îndeplini norma erau ţinuţi şi 36 de ore pe şantier, chiar şi fără mâncare“. 
Aşa cum reiese din documentul semnat de Augustin Albon, deţinuţii primeau  hrană insuficientă pentru ca oamenii să poată să muncească în condiţii optime. Celor inapţi de muncă, raţia li se reducea drastic, la o jumătate de polonic de ciorbă şi un sfert de pâine pentru întreaga zi.
 
Ancheta Consiliului Securităţii Statului din 1967 constata că la Canalul Dunăre-Marea Neagră cel puţin 1.304 deţinuţi au decedat fără ca moartea lor să fie înregistrată în acte, conform Memorialului Sighet.
 
Magistrala Albastră, grandioasa lucrare ridicată pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, are la temelie Canalul început pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, după modelul sovietic, la îndemnurile lui Iosif Vissarionovici Stalin.
 
Şantierul canalului a fost închis peste noapte, în 1955, fiind abandonate toate utilajele.  Construirea lui s-a reluat în 1975. Noul traseu se suprapune peste cel nou pe o distanţă de 9 kilometri. 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările