Ziua în care „glorioasa“ Armată Roşie a ocupat Capitala: „A fost un singur mort: un sublocotenent care s-a îmbătat şi s-a împuşcat din greşeală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armata Roşie Arhivă Fototeca Online a Comunismului Românesc
Armata Roşie Arhivă Fototeca Online a Comunismului Românesc

La 28 august 2019, se împlinesc 75 de ani de la „glorioasa“ intrare a Armatei Roşii în Bucureşti. Seniorul Corneliu Coposu a relatat în revista „Flacăra“ în anul 1993 cum a trăit momentul istoric.

„Ruşii au sosit în Bucureşti pe 28 august. Eu am avut să-i primesc, pentru că n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut! Trebuia să-i primească primarul provizoriu al Capitalei, Dombrovschi. El însă a spus: . Eram secretar general al Consiliului de Miniştri si m-am dus eu, împreună cu fiica lui Dombrovschi, Nina, care ştia ruseşte. Cunoscând deja apetitul ruşilor pentru maşini frumoase, ne-am dus cu o maşină mai prăpădită si i-am aşteptat acolo, la marginea Colentinei. Au apărut ruşii! Când i-am văzut, mi-am zis: <Ăştia-s biruitorii Wehrmachtului?!> Era o căruţă, la care erau înhămaţi un cal si o vacă!!! Penibilă intrare! În fine, a apărut unul, care era cam cherchelit şi nu făcea figură de general, dar totuşi era general, cel care comanda coloana! I-am asigurat că sunt bine primiţi, că nu vor avea probleme! 

Ei n-au tras nici un foc de armă nici în Bucureşti şi nici altundeva, pentru că nemţii erau luaţi prizonieri de armata noastră. Dar aceasta nu i-a împiedicat să dea un comunicat a doua zi ca ! A fost un singur mort la ocuparea Bucureştiului: un sublocotenent care s-a îmbătat şi s-a împuşcat din greşeală. A fost îngropat cu onoruri în piaţa publică din Crângaşi!“, a povestit Corneliu Coposu, liderul opoziţiei din România postcomunistă. Fragmentul inedit a fost făcut public de Ion Andrei Gherasim, fostul secretar al Seniorului. 

În urma armistiţiului încheiat la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) şi a tratatelor de pace de la Paris, România a intrat sub ocupaţia militară sovietică. Arhivele militare vorbesc despre faptul că în 1946, nu mai puţin de 615.000 militari se aflau pe teritoriul ţării noastre.

Trupele sovietice au fost retrase treptat, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cu toate acestea, regimul de la Bucureşti a continuat să aducă elogii Uniunii Sovietice şi au continuat măsurile represive împotriva „duşmanilor“. Arestările au continuat, s-au organizat şedinţe publice de demascare, exact ca în anii '50. Ele, spune istoricul Ioan Scurtu, în lucrarea „Premisele schimbărilor revoluţionare din anul 1989“ publicată în „Studii şi articole de istorie LXXV“, 2009, erau menite să adoarmă vigilenţa Kremlinului, care trebuia să ştie că România rămânea o verigă puternică a lagărului socialist. 

Regimul a devenit mai relaxat. Din anul 1960 s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politic, prin mai multe decrete de amnistie. În august 1964 au fost puşi în libertate ultimii 10.000 de deţinuţi politic. 

Jaful de la mănăstirile din Tulcea 

Despre cum i-a tratat Armata Roşie pe noii aliaţi aflăm din documentele de epocă, publicate în volumul „Dobrogea în Arhivele româneşti (1597 – 1989)“. Documentele vorbesc despre prăpădul pe care ruşii l-au făcut la mănăstirile din Dobrogea, de unde au furat tot ce au putut încărca în căruţe şi în autotuturisme, mijloace de locomoţie furate la rândul lor.

Într-un raport al Protoieriei Tulcea înaintat Episcopiei Dunării de Jos în decembrie 1944 se vorbeşte depre pagubele suferite de biserici. „Prea Sfinte Stăpâne“, scria protoiereul Jocu N. Popa, „în noaptea de 27-28 septembrie 1944, armatele sovietice în trecere prin parohie au devastat întregul mobilier din interiorul bisericii, pricinuind pagube de 1.500.000 de lei“.

Imagine indisponibilă

„Au plecat cu cinci oi“

O altă plângere a fost scrisă de stareţa Pamfilia Iordache, de la Mănăstirea Saon din Tulcea. „Cu adâncă smerenie vă facem cunoscut că, în noaptea de 3 februarie 1945 înspre 4 februarie, au venit opt soldaţi sovietici cu două sănii şi au intrat în stâna de oi, de unde au luat cinci oi. S-a făcut mare alarmă trăgând clopotele, iar tot soborul striga disperat: «Hoţii!». Aşa că au plecat numai cu cinci oi. Dacă nu se făcea alarmă luau mai multe – ei întrebau răstit pe argaţi unde sunt caii mari murgi. În total, cu ce s-a luat mai înainte, sunt 11 oi“. De la Mănăstirea Saon s-au luat, în perioada 30 august 1944-5 februarie 1945: o trăsură, oi, gâşte, făină de grâu, fasole, brânză de oi, porumb, orz, vin, până şi saci goi.

Nici Mănăstirea Celic Dere nu a fost ocolită de militari ruşi. Într-o plângere înaintată de Maica superioară Paraschiva Demetrescu Episcopiei Dunării de Jos, ea scria: „De la Sfânta Mănăstire Celic Dere din comuna Teliţa, judeţul Tulcea, la 20 septembrie 1944 s-a luat de la stăreţie, fără nicio formalitate, de către doi militari sovietici, unul s-a recomandat general şi unul locotenent, care au venit cu o maşină turism la ora 9 seara cerând să li se dea masă. După ce li s-a servit masa, la care au avut vinul lor, au început să tragă focuri de armă, la auzul cărora a fugit tot personalul de s-a ascuns. Rămânând singuri, au jefuit o cameră luând două feţe de masă, un covor de perete, patru preşuri de lână, trei cuverturi, una plapumă, patru perne, cojocel, bluză, ciorapi“.
 

Tot de la Mănăstirea Celic-Dere, la 2 octombrie 1944 s-a luat, de către doi militari sovietici veniţi cu un camion şi alţi patru militari sovietici cu două căruţe şi şase cai cu hamuri militare: o căruţă cu doi cai, o lotcă de apă, cinci oi, 50 de kilograme de făină albă, 80 de kilograme de fasole, 80 de kilograme de cartofi, un car de fân, 19 steri de lemne tari, se mai arată în documentele din arhive.

Biblioteca parohială, prădată

O altă biserică prădată de ruşi este Catedrala „Sf. Nicolae“ din Sulina. Conform unui raport întocmit de parohul V. D. Andreescu, la data de 27 iulie 1945, de la biserica din Sulina au fost ridicate sau distruse de Armata Roşie două rânduri de veşminte preoţeşti în valoare de 54.000 de lei, cinci acoperăminte pentru iconostas în valoare de 15.000 de lei, şapte feţe de masă, patru perdele, o pătură pluşată, dar şi 70 de volume din biblioteca parohială. 

„Ruşii ne-au luat şi sticluţele de colonie. Le-au vărsat într-o oală şi au băut conţinutul“

Contraamiralul în rezervă Petre Zamfir, de 94 de ani, cel care a salvat litoralul românesc de atacul ruşilor, în Al Doilea Război Mondial, de pe puntea distrugătorului „Regina Maria“, iar apoi şi-a apărat ţara de la bordul „coşciugelor de fier“ (submarinele „Delfinul“ şi „Rechinul“), a  povestit pentru „Adevărul“ că, în august 1944, el se afla în Portul Constanţa, pe „Rechinul“, urmând să plece într-o nouă misiune, la Bosfor. „Aveam la nava-bază Constanţa cele mai bune şi mai frumoase haine, dar şi bani“, îşi aminteşte el. În port, era ancorată nava-bază „Constanţa“, iar lângă ea erau „Marsuinul“ şi „Rechinul“.  Zamfir Petre îşi aminteşte perfect acea zi.

delfinul


 

„Pe mine m-au sechestrat doi ruşi cu mitraliera. După-amiaza, când am ajuns la nava-bază, nu am mai găsit nimic, doar un ciorap. Ne-au furat ruşii tot, ce haine aveam, bani, îmi vine să urlu! 25 de zile am stat torturaţi. Au vrut să ne ducă cu submarinul în URSS. Ne era frică că ne împuşcă“, povesteşte el despre acele zile crunte.

Îşi aminteşte că pe feţele de masă curate, ruşii puneau cratiţe murdare, în care făceau o fiertură de arpacaş. Sovietice au luat, de asemenea, toate sticluţele cu apă de colonie din cele 100 de cabine, pe care le-au vărsat într-o oală mare şi apoi au băut din ea. Oamenii din echipaj ajunseseră să doarmă pe jos. Ruşii le luaseră inclusiv pernele şi păturile. Apoi, sovieticii au dus echipajul la Gara Maritimă, iar submarinele şi nava-bază Constanţa au fost confiscate. „Nava-bază era un fel de hotel, pentru că pe submarine se dormea doar în timpul misiunii. La navă aveam popotă, bucătărie, cabine“, aminteşte Petre Zamfir.

Ce a adus ocupaţia sovietică

Istoricii spun că 23 August 1944 nu a însemnat sfârşitul războiului pentru România, ba dimpotrivă, greul abia a început. Pentru ţara noastră a început perioada de ocupaţie sovietică, care a durat până în anul 1958. „În manualele lor, ruşii spun că ei au eliberat Bucureştiul la 1944 de naţionalişti şi de români fascişti“, spune istoricul.

Trupele ruseşti se aflau cantonate în nordul Moldovei în august 1944, când România a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei şi începerea tratativelor de armistiţiu cu Aliaţii şi de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. De aici, Armata Roşie a început ofensiva militară contra trupelor germane şi a aliaţilor lor. În întreaga ţară au avut loc valuri mari de arestări ale militarilor români, care au fost luaţi prizonieri. În acelaşi timp, trupele ruseşti au continuat să urmărească trupele germane care se retrăgeau spre Bulgaria, prin Dobrogea. „Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din Dobrogea: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere, rezervoare de petrol, poduri, mijloace de transport, sisteme de comunicaţii“, povesteşte istoricul Costin Scurtu.

Ostaşii dobrogeni, pe alte fronturi

La Constanţa, ruşii şi-au stabilit centrul de comandă în clădirea ce adăposteşte în prezent Muzeul Marinei Române, de pe valea portului, şi la care la acea dată era şcoală militară. Şefii Armatei Roşii preluaseră şi imobilul Comandamentului Flotei de pe faleza Constanţei. Practic, se instaurase regimul de ocupaţie sovietic.

Trupele erau cantonate în unităţile militare româneşti terestre şi navale, dar transformaseră şi sedii de licee în garnizoană sau în grajduri de animale. Practic, nu avea cine să-i oprească. Trupele româneşti din regiune erau dislocate în alte teritorii din ţară, având misiune să anihileze orice rezistenţă germană. După ce militarii dobrogeni au fost pe frontul pentru eliberarea Capitalei, ei s-au îndreptat spre frontul din Transilvania.

De ce furau soldaţii ruşi ceasurile românilor în vreme de război. Explicaţia unui istoric
De ce furau soldaţii ruşi ceasurile românilor în vreme de război. Explicaţia unui istoric

Etnicii germani, cei mai urgisiţi

Nicio categorie socială şi niciun grup etnic din Dobrogea nu au beneficiat de privilegii sau de un tratament preferenţial, însă cel mai mult au avut de suferit etnicii germani din Dobrogea, care locuiau în multe localităţi din Constanţa şi Tulcea, multe înfiinţate chiar de ei, printre care se numără Malcoci, Atmagea, Ciucurova sau Cataloi.

„Ruşii au dat dovadă de agresivitate cu toată populaţia civilă. În acea perioadă, spune istoricul, oamenii au depus la poliţie plângeri în care reclamau furturi, dar şi violuri. Pe de altă parte, populaţia avea să suporterte regimul de teroare şi pentru că era deposedată de sursele de supravieţuire: de la animale la materiale de încălzire, dar şi de mijloacele de transport personale. Însă, militarii români dobrogeni nu ştiau ce este acasă. Pe front se instituise cenzura. Agenţii politici ai noului regim dădeau informaţii false şi vorbeau la fiecare ocazie de marea prietenie dintre cele două popoare şi armate“, dezvăluie Costin Scurtu. Propaganda comunistă acoperea nelegiuirile ocupantului sovietic dând vina pe inamicii din război, iar după căderea Cortinei de Fier în Europa, pe adversarii imperialişti.

Marea foamete

Românii au îndurat marea foamete din 1946 şi din cauza ruşilor. Au fost doi ani de secetă, iar ceea ce s-a cules a fost furat de ruşi, sub pretextul susţinerii frontului. Astfel de probleme erau în toată ţara. „Oamenii din Ialomiţa şi Buzău îşi aminteau cu drag de ciocolata nemţească, dar cu oroare de ruşi, din cauza cărora îşi ascundeau mâncarea în pământ şi se ascundeau în lanurile de porumb“, povesteşte istoricul Costin Scurtu. Ruşii au părăsit România abia în 1958, după decizia lui Nikita Sergheevici Hruşciov, care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.

Vă mai recomandăm:

Aşii aviaţiei române persecutaţi crunt de comunişti. Ion Dobran, eroul dat afară din casă şi trimis la strung de bolşevici

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securităţii: „Credeam că port genele unui criminal“

Gogu Puiu, liderul mişcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei îşi aveau centrele de rezistenţă în Babadag şi Delta Dunării

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite