Viorica Agarici, eroina de la Crucea Roşie care a salvat sute de evrei. Cum s-a aşezat în faţa „trenului morţii“ în Gara Roman
0Viorica Agarici, femeia din Gara de la Roman care a avut curajul în anul 1941 să stea în faţa „trenului morţii“ plin cu evrei salvând astfel sute de vieţi, rămâne în istorie o eroină, atât pentru statul Israel, cât şi pentru întreagul neam românesc.
Domnişoara născută Văsescu, în anul 1886, provenea dintr-o familie de boieri din nordul Moldovei şi a fost educată la un pension din Paris. Educaţia timpurie i-a clădit un caracter de fier pe care a avut ocazia să-l probeze pe deplin peste ani. Rămasă văduvă după moartea soţului ei, inginerul agronom Ion C. Agarici, Viorica s-a dăruit în totalitate ajutorării semenilor ei.
În anul de tristă amintire 1941, Viorica Agarici era preşedinta Filialei Crucii Roşii din Roman. În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, ea a dat dovadă de un eroism fără egal până în ziua de astăzi. A îndrăznit să oprească în Gara Roman unul dintre „trenurile morţii“, plin cu evrei transportaţi din Iaşi spre niciunde, de către soldaţi germani şi români.
Martorii au povestit că femeia s-a dus în faţa trenului ale cărui vagoane erau pline de cadavre şi de muribunzi şi a spus că trenul va pleca aşa din gară doar cu preţul vieţii ei.
Totul mirosea a moarte
În fiecare vagon, oamenii erai goi, înnebuniţi, morţi şi muribunzi laolaltă. Mirosea a moarte întreaga gară. Cum a acţionat eroina noastră, aflăm dintr-o declaraţie pe care preşedinta filialei Crucea Roşie a dat-o Tribunalului Poporului Bucureşti, în anul 1945: „M-am dus la gară. Am vorbit cu comandantul militar al gării despre acest lucru, mi-a spus că nu este voie sa dăm apă la oameni. Atunci m-am adresat d-lui colonel Graur, comandantul garnizoanei, i-am spus: «Crucea Roşie este împiedicată a-şi îndeplini misiunea». D-sa mi-a spus că nu poate dispune singur, ci trebuie să întrebe un superior. Ne-am dus la Cercul Militar unde la acea dată lua masa d-l general Tătăranu, care a autorizat să se dea apă la oameni. M-am întors la locul unde trenul era oprit şi am spus că avem ordin să dăm apă la oameni“.
Viorica Agarici FOTO MUzeul Holocaustului din Israel
Ulterior, Viorica Agarici a dat ordin să se igienizeze şi să dezinfecteze vagoanele precum şi să acorde primul ajutor tuturor celor care au nevoie. Despre gestul său eroic s-a vorbit peste ani. „Joi dimineaţa, trenul s-a oprit în gara Roman. Toate vagoanele au fost deschise şi din ele au început să coboare oamenii, complet dezbrăcaţi şi, mai ales, înspăimântaţi. Spre marea noastră surpriză, o doamnă împărţea căni de apă şi bucăţele de zahăr, a patra parte dintr-o felie de zahăr. Doamna se numea Agarici şi reprezenta Crucea Roşie“, scria dr. Iosef Finkelstein.
O altă mărturisire-document a fost consemnată de Adrian Radu-Cernea, în „Pogromul de la Iaşi“: „Ajutat de alţii, m-am dat jos din tren. Eram gol puşcă. Tot ajutat de alţii am fost pus să fac un duş cald. Mi-a făcut bine, foarte bine. După aceea o doamnă de la Crucea Roşie ne-a adus bucăţi de zahăr şi căni cu apă curată, am revenit la viaţă. Mai târziu am aflat că numele ei era doamna Agarici. Un nume care merită să fie binecuvântat mereu şi mereu. O femeie cu suflet mare!“.
Domiciliu forţat la Roman
După anul 1943, Viorica Agarici a renunţat la şefia filialei Roman a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, după 15 ani de carieră. S-a mutat la Bucureşti, la unul dintre cei trei fii ai săi: Gheorghe. Ceilalţi doi copii ai săi s-au numit Constantin şi Vasile. După venirea bolşevicilor la putere, ea a revenit la Roman, unde a primit domiciliu forţat, fiind urmărită de fosta Securitate. Pentru a veni în Bucureşti să-şi vadă unul dintre fii făcea cerere la Miliţie. La fel proceda şi când dorea să meargă la Iaşi, la medic.
De altfel, şi copiii ei au avut de suferit. Eroul-aviator Constantin I. Agarici a primit o condamnare de 25 de ani muncă silnică, din care a făcut 14 ani, pentru „înaltă trădare“, pentru că „a fost ofiţer de legătură la misiunea britanică“. Fratele său, Agarici I. Gheorghe, fost director al serviciului comercial de la Uzinele Titan-Călan-Nădrag, a fost condamnat, în 1948 la 25 de ani de muncă silnică „pentru că a trimis informaţii americanilor despre situaţia economică a ţării noastre“. Băiatul mai mic, Vasile, a scăpat de puşcărie. El a primit domiciliu obligatoriu după ce a fost expropriat, devenind chiriaş în propria locuinţă, din Bucureşti.
Monumentul închinat eroinei FOTO Ercis.ro
„Bunica nu povestea niciodată nimic“
Nepotul Vioricăi Agarici, Ioan, acum în vârstă de 73 de ani, este fiul lui George. El a locuit împreună cu bunica sa, Viorica, în locuinţa de pe Calea Victoriei. „A stat la noi până s-a stins, în anul 1979. Era bătrână. Dar era o femeie puternică, o fire independentă. Îi plăcea să conducă. Era o femeie militar“, îşi aminteşte nepotul ei. Viorica Agarici nu le-a povestit nepoţilor niciodată despre gestul său eroic, despre toate problemele prin care a trecut. „Nu am ştiut că a salvat mii de evrei cât timp a trăit. Am aflat abia după Revoluţie, de la cunoscuţi. Bunica nu povestea absolut nimic“, spune el.
Când a aflat însă, s-a simţit foarte mândru. Atunci când, ajungând din întâmplare în Roman, a văzut în gară un soclu închinat bunicii sale, a fost podidit de emoţie. Acum, Viorica Agarici este înmormântată în Cimitirul Bellu, în cripta familiei Agarici.
Pentru gesul său plin de curaj din vara anului 1941, Viorica Agarici a fost omagiată, post-mortem, de către statul Israel cu titlul şi diploma de „Drepţi între popoare“. La Muzeul Holocaustului din Israel, Yad Vashem, este singura femeie din România care are o placă comemorativă.
Regina, „mamă“ a evreilor din Cernăuţi
Lista românilor care au ajutat evreii în timpul celui De-al Doilea Război Mondial conţine aproximativ 70 de nume. În cadrul vizitei recente din Israel, preşedintele Klaus Iohannis a cerut identificarea salvatorilor români. Pe listă se află numele oamenilor simpli, care i-au ascuns pe evrei în casele lor şi i-au salvat de la deportare şi moarte.
O altă figură importantă pentru evreii din România este Regina Mamă Elena, care a salvat de la deportare evreii din Cernăuţi, după ce, însoţită de Patriarhul Nicodim Munteanu, a mers direct la Ion Antonescu, care a cedat şi a admis ca acei evrei care nu fuseseră încă deportaţi din Cernăuţi să rămână acolo „temporar“.
Preotul care a ascuns o familie de evrei
Paul Schwartz FOTO Arhivă personală
Pe lista oamenilor cu suflet mare nu se află şi preotul Mihai Manoliu, care a salvat o familie de evrei. Lui îi datorează viaţa Paul Schwartz, de 75 de ani, vicepreşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, care avea un an atunci când preotul bisericii de lângă Foişorul de foc din Bucureşti i-a ascuns pe el şi pe părinţii săi în podul casei sale, în 1942. „Acolo am stat patru ani. Am coborât din pod mult după 23 August 1944“, spune el.
Timp de patru ani, lumea lui se reducea la câţiva metri pătraţi. În pod, acolo unde vara era insuportabil de cald şi iarna frig, a învăţat copilul să vorbească, să facă primii paşi. Mâncare primeau doar noaptea, întrucât preotului îi era frică să nu fie prins. „Am rămas cu traume. Mulţi ani după asta îmi era frică să dorm fără să am o lumină în cameră. Dar voi purta toată viaţa mea recunoştinţă acelui preot creştin ortodox care ne-a salvat. A făcut-o din omenie. Familia mea nu era bogată pentru ca să îi fi dat bani preotului“, spune Paul Schwartz.
Vă mai recomandăm:
FOTO Mărturii din infern. Viaţa lui Sady Herşcovici, dat afară de la şcoală pentru că era evreu, apoi trimis în lagăr şi la construirea CanaluluiSupravieţuitorii pogromului din 1941 revin la Iaşi
Victimele pogromului din 1941, înhumate cu rabini (FOTO şi VIDEO)
Se încarcă comentariile...
