VIDEO Reportaj la fabrica lui Oskar Schindler din Cracovia, spionul nazist care a salvat evrei de la Holocaust. Turul de 90 de minute prin întuneric

VIDEO Reportaj la fabrica lui Oskar Schindler din Cracovia, spionul nazist care a salvat evrei de la Holocaust. Turul de 90 de minute prin întuneric

Cracovia sub ocupaţie / Imagine din Muzeul Holocaustului Foto Sînziana Ionescu

„Dacă ai citit o carte de istorie în viaţa ta, sigur vei fi interesat de acest loc“, spun polonezii despre Fabrica de emailuri a lui Oskar Schindler, din Cracovia. Ce s-a întâmplat aici a inspirat Hollywoodul să realizeze aclamatul film de Oscar „Lista lui Schindler“ (1993), în regia lui Steven Spielberg.

Oskar Schindler (28 aprilie 1908, Svitavy, actuala Cehie - 9 octombrie 1974, Hildesheim, Germania) este industriaşul neamţ care a salvat de la moarte 1.200 evrei din Cracovia, în timpul Holocaustului. 

Atunci, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost ucişi 6 milioane de evrei, adică două treimi din populaţia evreiască a Europei. Uluitor este faptul că Schindler nu era vreun luptător pentru drepturile omului, ci era membru al Partidului Nazist şi agent Abwehr (Serviciul secret militar al Germaniei naziste) – adică spion militar.

Istoria relatează că ororile războiului au aprins în el, un tipic căutător de îmbogăţire, scânteia de umanitate. Dacă pe majoritatea oamenilor, Holocaustul i-a dezumanizat, pe Schindler l-a făcut să devină un „om între oameni“, care a înfruntat politica extremistă a celui de-Al Treilea Reich, condus de Adolf Hitler.

„Cine salvează o viaţă salvează o lume întreagă“ scrie în Talmud, cartea sfântă a evreilor. Acest citat a devenit motto-ul întregii povestiri a lui Schindler.

Fabrica Emalia, un lăcaş de reculegere

Fabrica unde s-a scris o filă impresionantă de istorie a Holocaustului se află la 3 kilometri de centrul istoric al Cracoviei, trecând râul Vistula. Semn de recunoaştere este platoul de la Piaţa Ghetoul Eroilor, unde este amenajat un memorial. Scaune uriaşe din metal sunt aşezate scuarul cu piatră cubică, simbolizând prezenţa şi totodată absenţa evreilor care odinioară se adunau, de voie sau de nevoie, în această piaţă.

Croindu-ţi drum printre străduţe şi depăşind şantiere, ajungi pe strada Lipowa, în zona industrială Zablocie din cartierul Podgórze, unde la nr. 4 a existat „Fabryka Emalia Oskara Schindlera“. 

GALERIE FOTO DE LA FABRICA LUI OSKAR SCHINDLER

Recunoşti clădirea după forfotă. „Titicare“ opresc întruna la poarta fabricii, aducând turişti. Parcă niciun alt obiectiv turistic al Cracoviei nu este atât de râvnit de vizitatori, care vin aici cu grupuri sau pe cont propriu să-l cunoască. La poartă se stă la rând cu orele pentru a obţine unul dintre biletele limitate ca număr. O aglomeraţie similară mai poate fi văzută doar la casa Annei Frank din Amsterdam, în ascunzătoarea unde fata de 13 ani şi-a scris jurnalul din vara 1942 până în vara 1944, când familia de evrei a fost descoperită de nazişti şi trimisă la moarte. 

Fabrica lui Oskar Schindler / Muzeul Holocaustului din Cracovia Foto Sînziana Ionescu

Locul din Zablocie este privit cu religiozitate, nu doar de polonezi sau de evrei. Valuri de străini, inclusiv germani sau arabi, curg spre muzeul care a captat o frântură din istoria Holocaustului. Dacă te trezeşti suficient de devreme, prinzi bilet la Fabryka Emalia pentru ziua în curs. De obicei, biletele se epuizează rapid şi trebuie să te mulţumeşti cu unul pentru a doua zi.

O soluţie recomandată de muzeu este rezervarea online, dar ce nu spun cei de la ghişee este că poţi vizita fabrica în aceeaşi zi, fără stat la coadă, dacă mergi la Centrul de Informare Turistică din piaţa centrală a Cracoviei. De acolo îţi cumperi bilet, pe loc, la acelaşi preţ (cam 22 lei), ba poţi să-ţi alegi şi ora de vizitare, cu acces prioritar, evitând coada de acces. Turul durează 90 minute.

90 minute de întuneric.

Polonezii, refugiu în România

Viaţa palpită în Centrul istoric al Cracoviei şi în cartierul evreiesc Kazimierz. Dincolo de acesta din urmă se află cartierul Podgórze, cândva o aşezare formată din patru sate, unul dintre ele fiind Zablocie, situat peste râu. La finele anilor 1800, Zablocie a devenit zonă industrială şi aici a fost construită în 1937, de nişte evrei, Fabrica de vase emailate şi produse de staniu „Rekord“.

La 1 septembrie 1939, când Polonia a fost atacată de Germania, un sfert din populaţia de 280.000 suflete a Cracoviei era evreiască. Circa 70.000 evrei trăiau în Cracovia, vechea capitală a Poloniei, cu rădăcini vechi de 7 secole. Evreii erau o clasă socială bine reprezentată în viaţa oraşului, unde ocupau funcţii şi poziţii înalte: profesori universitari, funcţionari, industriaşi.

Bombardată în puncte strategice (gară, aerodrom, barăcile armatei, cartierele civile), Cracovia este abandonată de ruşi. La 6 septembrie 1939, nemţii au intrat în oraş instalându-şi acolo sediul administraţiei. Cracovia devine, din Krakow, „Krakau“.

Polonezii pleacă în exod - oficiali, militari, civili trec graniţa în România, unde primesc toţi adăpost. Alţii pleacă în Ungaria, Lituania şi Letonia.

În fiecare cameră trăiau patru familii de evrei

Ocupaţia a adus la Cracovia şi agenţi ai Spionajului nazist, printre care se număra şi Oskar Schindler (agent Abwehr), care avea pe atunci 31 ani. În căutare de afaceri aducătoare de bani, el pune ochii pe fabrica de emailuri Rekord. Cei doi proprietari evrei - Abraham Bankier (acreditat drept creierul operaţiunii „Evreii lui Schindler“) şi Samuel Wiener - îi predau afacerea, împreună cu un capital consistent pus la dispoziţie. 

Oskar Schindler Sursa yadvshem.org

Descurcăreţ, fără prea multe scrupule, priceput în a crea prietenii, sociabil şi interesat de oameni care să-i folosească, Schindler a preluat fabrica căreia i-a asigurat existenţa, în beneficiul Armatei germane, al său implicit şi ulterior al celor care lucrau în ea. Spionul se făcuse indispensabil regimului nazist, ceea ce-i permitea să trăiască pe picior mare. Era un jucător redutabil de cărţi, avea amante, bea de stingea şi se mişca natural în mediul contrabandei, preocupat să scoată bani din orice şi să îşi trăiască viaţa. 

GALERIE FOTO - LEGENDARUL OSKAR SCHINDLER

Sub numele „Deutsche Emailwarenfabrik – DEF“, fabrica din Zablocie a continuat să producă vase de email, extinzându-şi producţia cu muniţie de război. Ca să economisească bani, Schindler a tăiat costurile cu forţa de muncă poloneză, preferând să aducă evrei din ghetou.

Ghetoul, pus lângă fabrici şi aproape de lagăr

Ghetoul a fost făcut în mijlocul cartierului Podgórze, în martie 1941. Polonezii fuseseră scoşi din acele clădiri pentru a face loc evreilor evacuaţi din Kazimierz. În 320 case, cu 3.200 încăperi, au fost astfel îngrămădiţi 17.000 evrei. Ca să încapă toţi, naziştii au băgat câte 4 familii în fiecare cameră. Cei rămaşi pe dinafară au fost împrăştiaţi în restul Poloniei. Ghetoul era înconjurat de un zid înalt, cu 4 porţi păzite de militari. Accesul principal se făcea prin latura vestică. Evreii primeau o raţie de 100 grame de pâine pe zi şi 200 grame de zahăr sau grăsime pe lună. Cartofii erau marfă de lux, procurată de la ţăranii polonezi.

Mai departe de Podgórze se afla suburbia Płaszów, unde naziştii au construit un lagăr de concentrare. În 1943, când a fost lichidat ghetoul din Cracovia, evreii au fost mutaţi în lagărul de la Płaszów, majoritatea. Evreii plecau spre lagăre din staţia de tren de la Zablocie. Płaszów era cel mai apropiat, urma Auschwitz, la 70 kilometri de Cracovia, apoi Gross-Rosen, Brünnlitz etc.

Statut inventat de angajat-cheie pentru Germania

În fabrica sa de emailuri, Oskar Schindler a inventat un statut de angajat-cheie pentru industria germană de armament, ceea ce le-a permis evreilor, indiferent de vârstă, calificare, aptitudini, sănătate, să fie lăsaţi în afara listelor pentru trenurile morţii care mergeau spre lagărele de concentrare. 

Evrei în Cracovia interbelică / Imagine din Muzeul Holocaustului Foto Sînziana Ionescu

Poziţia privilegiată a lui Schindler, un abil spion care ştia să exploateze slăbiciunile contactelor sale, a întreţinut acest miracol aproape singular în acele timpuri. Copii şi bătrâni, care erau primii trimişi la gazare, au supravieţuit astfel datorită lui. Oskar Schindler a reuşit chiar să întoarcă de la camera de gazare un lot de sute de evrei care lucrau la el în fabrică. „Este unicul caz de acest gen din istoria Holocaustului“, spun oficialii de la Yad Vashem, memorialul oficial din Ierusalim.

Inclusiv în lagăr, evreii lui Schindler s-au bucurat de protecţie. Aveau haine, alimente, medicamente şi tratamente procurate de el de pe piaţa neagră, iar cei care nu rezistau aveau parte de o înmormântare decentă, în secret, departe de ochii naziştilor.

Atinşi de magia Hollywoodului

O frântură din această istorie incredibilă a fost recreată în fabrica lui Oskar Schindler. Practic, polonezii au fost nevoiţi s-o facă, datorită succesului filmului lui Steven Spielberg. 

Din 1948 până în 2002, fabrica a funcţionat ca sursă pentru echipamente de telecomunicaţie pentru compania Telpod. Închisă, demolată şi reamenajată ca muzeu, „Emalia“ a fost deschisă în iunie 2010, ca parte a Muzeului de Istorie a Cracoviei. La aceeaşi adresă funcţionează şi Muzeul de Artă Contemporană (MOCAK). 

Fabrica lui Schindler este, de fapt, pretextul pentru atragerea publicului către o lecţie necesară de istorie. În acest loc, polonezii au gândit o expoziţie permanentă despre „Cracovia în timpul ocupaţiei naziste 1939-1945“. Tot traseul a fost aranjat pentru a vorbi despre suferinţa evreilor. Muzeul promite de la intrare o întâlnire cu producţia hollywoodiană, pereţii din sticlă ai cafenelei din hol fiind pavoazaţi cu fotografii alb-negru din „Lista lui Schindler“, înfăţişând secvenţe din film şi instantanee de la filmări. 

Umbra carismaticului Liam Neeson nu este, însă, nicăieri în tenebrosul muzeu al lui Schindler. Imaginea Holocaustului polon este întemeiat pe obiecte de recuzită şi butaforie pigmentată cu obiecte originale şi mărturii ale supravieţuitorilor. Decorul are un fundal sonor al acelor ani - zgomotele străzii, claxon de tramvaie, tropăit de cizme, ţipete, împuşcături, sirene, bombardamente.

Roman Polanski, copil în Cracovia ocupată

Galeriile abia iluminate sunt tapetate cu descrieri, albume de fotografii şi mărturii scrise. Printre acestea din urmă o regăsim pe cea a regizorului Roman Polanski, care a copilărit în Cracovia. Vremea ocupaţiei l-a marcat atât de puternic pe copilul de atunci, încât Polanski a refuzat proiectul propus de Spielberg pentru a regiza „Lista lui Schindler“. „Am realizat că urma să fim «zidiţi» acolo. Am fost atât de înfricoşat încât am început să plâng“, relata Roman Polanski amintirea de la vârsta de 8 ani despre ridicarea zidului ghetoului. Considerând tema prea personală, regizorul avea să mai lase timpul să treacă, până a făcut filmul „Pianistul“ (2002), care a fost, de asemenea, premiat Oscar – pentru regie, actor principal, adaptare.

În muzeul de la fabrica lui Schindler au fost recreate străzi, magazine, frizerii, locuinţe din ghetou. Pe ecrane rulează filme documentare şi producţii multimedia. Câteva maşinării te ajută să-ţi ştampilezi un permis din anii ocupaţiei, aidoma celor avute de rezidenţi. Undeva, printre galerii întunecate şi claustrofobice, decupaje, fundale sonore şi manechine, este plasat nucleul acestui muzeu: biroul lui Oskar Schindler.

România, Bukarest, Ismail – pe harta lui Schindler

Spaţiosul cabinet al lui Oskar Schindler s-a păstrat intact, dar un singur obiect a rămas de pe vremea industriaşului: o hartă a lumii, care acoperă peretele din spatele biroului. Este o reprezentare neobişnuită, în galben şi albastru, care figurează uscatul şi apele din teritoriile ocupate de nazişti. România este uşor recognoscibilă, deşi graniţele niciunei ţări nu sunt trasate. Numele câtorva oraşe europene sunt trecute pe hartă, printre care „Bukarest“ şi „Ismail“ - portul dunărean care aparţine acum Ucrainei.

Pe biroul din lemn masiv odihnesc dosare vechi, un telefon cu furcă, fotografii cu Schindler, un press-papier, instrumente de scris. În faţa biroului a fost creat „Sarcofagul“, un cub cu pereţi din sticlă umplut cu vase din email. 

Biroul lui Oskar Schindler Foto Sînziana Ionescu

Pe peretele din stânga biroului, un tablou vechi revelă, discret, silueta goală a unei femei într-o postură erotică – aluzie la reputaţia de afemeiat a lui Schindler. Alte obiecte originale mai vezi abia la finele turului. Când ieşi din labirintul întunecat şi păşeşti la aer, aproape că treci cu vederea cărucioarele vechi folosite la transportarea vaselor, aşezate ca exponate în micuţa curte. Poarta metalică a fabricii a rămas aceeaşi, dar nu mai este folosită pentru vizitatori. Aceştia ies tot prin punctul de acces, unde este amenajată o galerie a „copiilor lui Schindler“, aşa cum îi numea industriaşul pe muncitorii săi evrei. Grupuri de turişti germani opresc în faţa galeriei şi scrutează mut chipurile evreilor pe care un conaţional de-al lor i-a salvat de prigoana regimului.

Enervantul Leopold: „Schindler ne-a dat viaţa, eu i-am dat viaţa eternă“.

Povestea lui Oskar Schindler a ieşit la iveală printr-o întâlnire providenţială. În 1980, un scriitor australian, Thomas Keneally, a intrat întâmplător într-un mic magazin din Los Angeles să-şi cumpere o servietă din piele. Magazinul aparţinea lui Leopold (Poldek) Pfefferberg, unul dintre vechii angajaţi ai lui Schindler. 

Când a auzit că al său client este scriitor, evreul i-a arătat filele cu datele despre lista lui Schindler, cu numele celor 1.200 evrei angajaţi. 

Lista lui Schindler Sursa yadvashem.org

Convins că se află în faţa unui document epocal, Thomas Keneally acceptă provocarea şi se documentează amănunţit, publicând în 1982 „Arca lui Schindler“. Romanul avea să-i aducă autorului un prestigios premiu Booker. În sfârşit, povestea lui Oskar Schindler era spusă lumii, aşa cum merita.

Leopold Pfefferberg mai aranjase de-a lungul timpului câteva interviuri televizate la care Schindler fusese invitat, dar, tratat cu superficialitate de televiziuni, impactul subiectului a fost minor. Cartea, însă, schimbase perspectiva.

După apariţia romanului, Steven Spielberg s-a arătat interesat de ecranizare, iar Pfefferberg s-a folosit de orice conexiune cu regizorul evreu, cu rădăcini în Ucraina, pentru a-l face să producă filmul. Dar au mai trecut 11 ani până când Spielberg, cel mai bun regizor de film, născut în America lui 1946, a considerat că este pregătit pentru a realiza filmul.

În toţi aceşti 11 ani, Leopold Pfefferberg a sunat săptămânal la biroul lui Spielberg, întrebând care e stadiul proiectului. Enervant de insistent şi providenţial de tenace, evreul i-a transmis celebrului regizor să lase filmuleţele despre „animăluţele îmblănite“ şi să înceapă odată filmul vieţii sale.

Oskar a cucerit Oscarul

Inspirat, Spielberg a oferit rolurile cele mai însemnate unor actori britanici, plămădiţi din pământul sfâşiat de război al Europei: Liam Neeson, Ralph Fiennes şi Ben Kingsley, care au jucat magnific. Capodopera cinematografică, filmată alb-negru, de un realism cutremurător, a primit 12 nominalizări la Premiile Academiei Americane de Film 1994. „Lista lui Schindler“ a obţinut 7 premii Oscar, pentru categoriile: cel mai bun film, director artistic, imagine, regie, editare, coloană sonoră (John Williams), scenariu adaptat. Cel mai important premiu a fost, însă, recunoaşterea publică a lui Oskar Schindler, personaj legendar al celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Leopold (Poldek) Pfefferberg a fost consultant şi pentru romanul lui Keneally, şi pentru filmul lui Spielberg - care i-a mulţumit la primirea Oscarului. Poldek a declarat că şi-a ţinut promisiunea făcută lui Schindler, la o partidă de poker: „Tu ne-ai salvat, tu ne-ai hrănit, noi am supravieţuit Holocaustului. Trebuie să-ţi spunem povestea“.

Evreii l-au ajutat să trăiască, după război

Considerat trădător de nemţi, Oskar Schindler a căzut în dizgraţie după război. Evreii săi l-au ajutat să plece în America de Sud. A trăit în Argentina, la Buenos Aires, cum i-a plăcut – alături de soţia Emilie, de amantă şi de o duzină de evrei care-i fuseseră angajaţi. În 1957, falimentar, Schindler s-a retras în Germania, într-un apartament sărăcăcios, fără să-şi mai revadă soţia.

În 1959 a apărut prima relatare în presă despre „omul care l-a păcălit pe Hitler“. „Persecuţia evreilor în Polonia ocupată ne-a făcut să vedem oroarea crescând, în multe feluri. În 1939 au fost forţaţi să poarte Steaua lui David, mânaţi ca vitele şi închişi în ghetouri. Apoi, în anii ’41 şi ’42 au fost numeroase dovezi publice de sadism. Cu oameni comportându-se ca animalele, am simţit că evreii erau distruşi. Nu era scăpare“, a afirmat Schindler în interviuri.

El a mărturisit că declicul s-a produs când a văzut amploarea şocantă a Soluţiei Finale. „Uram brutalitatea, sadismul, nebunia nazismului. Nu puteam să stau deoparte, să văd cum sunt distruşi oamenii. Am făcut ce am putut, ce a trebuit să fac, ce mi-a spus conştiinţa să fac. Asta este tot, de fapt. Realmente, nimic mai mult“.

Drept între popoare

Oskar Schindler a vizitat de 17 ori Israelul, prima dată în 1961. A fost copleşit de primirea entuziastă făcută de 220 supravieţuitori. În 1962, un copac a fost plantat în onoarea sa pe Aleea Drepţilor din Yad Vashem, memorialul din Ierusalim.

Spre finele vieţii, Oskar Schindler a fost găzduit de un cuplu din Hildesheim, la care au rămas bagajele lui. În acestea se afla o copie a listei lui Schindler.

Când Schindler s-a stins din viaţă la vârsta de 66 ani, în 1974, evreii l-au adus în Ierusalim ca să-l îngroape, conform dorinţei sale, în Cimitirul Catolic de pe Muntele Zion. Pe mormântul său stă scris: „Neuitatul salvator a 1.200 evrei persecutaţi“. 

1960, Israel. Oskar Schindler, printre foşti angajaţi de-ai săi Sursa yadvashem.org

La 24 iunie 1993, Yad Vashem i-a recunoscut pe soţii Emilie şi Oskar Schindler ca „Drepţi între popoare“, titulatură oferită non-evreilor salvatori, în semn de recunoştinţă.

Supravieţuitorul care l-a făcut nemuritor, Leopold Pfefferberg, a conchis: „Schindler ne-a dat viaţa, eu i-am dat viaţa eternă“.

Scurt istoric al „Listei lui Schindler“

Prima menţiune a listei lui Schindler a fost făcută în august 1944, când cotidianul de limbă ebraică Davar care apărea în Palestina a publicat lista evreilor care lucrau în mica „tabără“ de pe strada Lipowa. Lista a fost furnizată Comitetului de Ajutorare şi Salvare din Budapesta, de unde a ajuns în Palestina.

În octombrie 1944, când muncitorii evrei de la „Emalia“ (cum este denumită pe scurt fabrica lui Schindler) au fost mutaţi la Brünnlitz, un lagăr de muncă forţată din Cehoslovacia, situat la 350 kilometri de Cracovia. Schindler a vrut astfel să-şi pună la adăpost afacerea, în faţa înaintării Armatei URSS.

O listă cu 1.000 nume a fost întocmită aici la biroul comandantului. O altă listă, cu 1.200 nume, a fost întocmită în aprilie 1945 de câţiva funcţionari. Unul dintre funcţionari Marcel Goldberg este hulit de posteritate pentru că a traficat locurile contra unor sume considerabile. Toţi cei aflaţi pe ultima listă au fost eliberaţi de ruşi, la terminarea războiului.

Scena din filmul „Lista lui Schindler“ care îl arată pe Oskar Schindler dictându-i lui Itzak Stern numele a 1.200 evrei, care să fie transferaţi la Brünnlitz, este aşadar considerată ficţiune.

Rămas-bun!

Traumatizat puternic, la rândul său, de povestea spusă în imagini, Steven Spielberg a încheiat „Lista lui Schindler“ cu un gest de o puternică încărcătură emoţională. Supravieţuitori din echipa lui Oskar Schindler şi urmaşi ai acestora au fost aduşi la mormântul său de pe Muntele Zion, pentru a depune fiecare o pietricică, conform tradiţiei iudaice. Văduva lui Oskar, Emilie Schindler, care l-a susţinut şi l-a tolerat iertându-i aventurile şi trădările de fiecare dată, a fost prezentă în căruciorul cu rotile la comemorarea filmată. Văduva lui Itzak Stern a fost însoţită de Ben Kingsley, interpretul soţului ei. Fericit că s-a ţinut de cuvânt faţă de Oskar, Leopold Pfefferberg i-a trimis o bezea, în eternitate.

Iar ultimul, care a aşezat doi boboci de trandafir pe piatra de mormânt, a fost chiar Liam Neeson. „Viaţa are sens cât timp salvezi oameni“, obişnuia să spună Oskar Schindler, trimisul lui Dumnezeu pentru evreii din Cracovia. 

Pe aceeaşi temă: 

Planul lui John F. Kennedy de a scoate România de sub influenţa URSS. Ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele american n-ar fi fost asasinat

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: