VIDEO Love is in the Air! De Valentine's Day, constanţenii îndrăgostiţi vor fi filmaţi şi fotografiaţi din aer, cu o dronă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drona care va surprinde cele mai frumoase săruturi. FOTO Claboo Media
Drona care va surprinde cele mai frumoase săruturi. FOTO Claboo Media

O fotografie specială şi un video în care te săruţi cu persoana iubită. Este ideea cu care doi constănţeni vor să surprindă cuplurile de îndrăgostiţi de la malul mării. Imaginile vor fi cu atât mai speciale cu cât ele sunt realizate cu ajutorul unei drone, într-o zonă foarte circulată din Constanţa.

Ideea i-a venit lui Bogdan Dumitru, managerul Claboo Media, şi a fost pusă în aplicare cu ajutorul artistului Chris Oliver. Planul lor este simplu şi unic în România. Pe 14 februarie, începând cu ora 11:00, o dronă va survola zona City park Mall din Constanţa. 

Aparatul de zbor va transporta o cameră de înaltă rezoluţie şi o inimă uriaşă pe care o să fie scris "KIss on the Cam" (Sărutaţi-vă în faţa camerei). Imaginile capturate în acest fel vor fi montate într-un film care va fi publicat pe Facebook. 

Drona nu se va ridica mai mult de 12 metri pentru ca sărutul să fie cât mai bine filmat. Imaginile vor fi la o rezoluţie Full HD.

"Astăzi mi-a venit ideea despre cum să unesc Ziua Îndrăgostiţilor cu pasiunea mea, dronele. Am cumpărat o placă de polistiren şi am făcut din el o inimă mare, roşie. O voi lega de dronă şi voi zbura cu ea prin faţa mall-ului din Constanţa. Cine vede mesajul poate să se sărute în faţa camerei. Fotografiile şi video le voi posta ulterior pe pagina de Claboo Media", a declarat Bogdan Dumitru pentru Adevărul.

Cei care vor să confirme participarea la eveniment pot să se înscrie pe pagina de Facebook.

De Valentine's Day, la Constanţa sunt programate mai multe evenimente. Amatorii pot să aleagă între un concert cu trupa Alternosfera, o cină romantică sau un film cu accente de erotism la Cityplex Constanţa

Vă mai recomandăm: 

Cadouri de Valentine's Day: 10 idei pentru amintiri memorabile alături de el sau de ea

Cadouri de Valentineʼs Day pentru el: idei amuzante şi practice

Cadouri de Valentine's Day pentru ea: idei inspirate şi lucruri pe care să le eviţi

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite