VIDEO Cum învăţau copiii engleza în România la finele anilor '60. Din clase lipsea la acea vreme portretul lui Ceauşescu

VIDEO Cum învăţau copiii engleza în România la finele anilor '60. Din clase lipsea la acea vreme portretul lui Ceauşescu

Ora de engleză de la o şcoală din România anilor '60 Sursa Youtube

Un filmuleţ de prezentare din România anilor ’60 arată cum decurgeau în şcoli orele de limbi străine. Profesoarele nu erau încă „tovarăşele profesoare“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Rumanian children learn English“ titrează realizatorul filmului care se află în arhiva British Pathe. În imagini este prezentată o oră de engleză din anul 1969 de la Şcoala generală nr. 99 din Bucureşti.

Înregistrarea face parte din seria televizată „Carnet de reporter“. „Din iniţiativa Ministerului Învăţământului, în diverse şcoli din ţară s-a introdus experimental la clasele mici predarea unor limbi străine: franceza, rusa, germana. La Şcoala Generală nr. 99 din Bucureşti, micii poligloţi învaţă limba engleză“, spune crainica.

Copii din ciclul primar, îmbrăcaţi regulamentar în uniforma pepită, sunt pieptănaţi frumos, băieţii - tunşi, iar fetele - cu codiţe şi fundiţe. Ei stau aşezaţi cuminţi în bănci, cu mâinile la spate, ascultând indicaţiile tinerei profesoare de engleză. Aceasta intră în clasă, îi salută, ei răspund, apoi încep să converseze.

Profesoara salută: „Good morning, pupils!“, în româneşte „Bună dimineaţa, copii!“. Copiii răspund în cor: „Good morning, teacher!“, însemnând „Bună dimineaţa, profesoară!“.

În anii care au urmat, adresarea a fost reformulată, astfel că în anii ’70-’80: profesoara devenise „comrade teacher“, adică „tovarăşa profesoară“.

În clasele de la finele anilor ’60, deasupra tablei negre din clase era amplasată stema României, nu portretul conducătorului suprem Nicolae Ceauşescu.

Ceauşismul nu intrase încă în epoca de aur a glorificării unui lider. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Americanul faimos care a vrut să valorifice folclorul românesc şi a fost sabotat de incompetenţa comunistă: „Dacă nu vă convine, renunţaţi!“

 

citeste totul despre: