VIDEO Hoţi filmaţi în plină acţiune. Tone de zahăr, furate dintr-un tren aflat în mişcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii acţionau când trenul era în mişcare, apoi, tot cu o altă garnitură de tren, încercau să scoată marfa furată din zonă.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa a transmis marţi, 14 mai, că au fost identificate cinci persoane, dintre care trei au fost reţinute, sub acuzaţia de furt calificat.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 13 mai, cinci persoane ar fi aruncat mai mulţi saci, încărcaţi cu zahăr brun, între zona de epurare Constanţa şi staţia CF Palas, ulterior încercând să scoată, cu ajutorul unui tren aflat gol în tranzit prin port, cantitatea de zahăr sustrasă”, spun poliţiştii.

În momentul în care oamenii legii i-au somat să se oprească, cei cinci bărbaţi au încercat să fugă, însă trei dintre  aceştia au fost prinşi în scurt timp. Hoţii au vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani, au fost identificaţi şi conduşi la sediul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa pentru cercetări.

Poliţiştii au recuperat 59 de saci, conţinând aproximativ 2.700 de kilograme de zahăr brun, prejudiciu estimat la 21.000 de lei, cantitatea fiind predată managerului zonal.

„Trei persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore şi introduse în C.R.A.P. al I.P.J. Constanţa. În cursul zilei de astăzi, cei trei bărbaţi urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării celorlalte două persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de furt calificat care, la acest moment, se sustrag cercetărilor”, mai spun poliţiştii.

VIDEO: IPJ Constanţa

Pe aceeaşi temă:

Ipotezele anchetatorilor în cazul femeii găsite moartă pe plajă. Câţi bani au găsit asupra cadavrului

Moartea unei tinere de 28 de ani, învăluită în mister. A fost găsită pe bancheta unei maşini


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite