VIDEO Frumoasele case ale Balcicului. Satul preferat al Reginei Maria, de pe Coasta de Argint a Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Balcic este o aşezare de pe Coasta de Argint a litoralului Mării Negre de care românii se simt atraşi pentru că a aparţinut României timp de decenii. Aici, şi-a construit Regina Maria castelul, locul ei de suflet, unde şi-a lăsat inima, la propriu.

Balcic, pitorescul sat de pe litoralul Mării Negre, a făcut parte din România din 1913 (de la Al Doilea Război Balcanic) până la retrocedarea Cadrilaterului (1940), cu excepţia ocupaţiei bulgare din Primul Război Mondial (1916-1919), este o incursiune în Dobrogea de sud care acum este parte a Bulgariei.

Arhitecţii români şi bulgari din Dobrogea, de ambele părţi ale graniţei, au strâns într-un proiect numit „E-Bridge“, informaţii despre patrimoniul zonei de frontieră care aparţine Dobrogei. Portalul conţine fotografii şi descrieri ale cercetătorilor în zestrea culturală a pământului de la Marea Neagră împărţit acum de cele două ţări. 

GALERIE FOTO DIN BALCIC

Balcicul este locul care suscită, în continuare, cel mai mare interes. Satul de pe Coasta de Argint a Mării Negre a fost făcut faimos de Regina Maria, care şi-a construit aici castelul. Străzile în pantă ale Balcicului sunt străbătute la pas de românii care vor să-şi caute trecutul pierdut, pe urmele strămoşilor. 

Arhitecţii bulgari au descris pe site-ul ebridge.info atmosfera Balcicului construit, care mai este încă picioare: 

„Casele urbane dinaintea anului 1878 în linii generale repetă tipurile caselor rurale – cu precădere cu un etaj, din chirpici. Din acest motiv, oraşele din câmpie, după eliberare, seamănă mai mult cu satele. În oraşele maritime este diferit. Acolo se foloseşte foarte mult piatră. În faţadă sunt încorporate reliefuri cu inscripţii: cu anul construirii şi denumirea proprietarului.  La unele case sunt prezente doar iniţialele, la altele datele sunt mai detaliate. Este greu de descoperit dacă casele nu sunt din piatră, precum cea din sfârşitul secolului XIX. 

Casă din Balcic Sursa ebridge.info

image

După Eliberare, istoria Dobrogei de Sud face parte din istoria Bulgariei libere. Asta se referă şi cu privire la istoria arhitecturii. Meşteşugarii, comercianţii mici şi funcţionarii administraţiei au început să construiască case noi în oraşe. Cu camere mici, fără încăperi sanitare, dar decorate cu pilaştri la colţuri (executate din tencuială), cadre în jurul ferestrelor, cornişe şi frize cu ornamente geometrice. O mare parte din aceste case au fost demolate, altele sunt reconstruite şi modernizate. Casele vechi de 100 de ani, dacă moştenitorii sunt mulţi sau dacă sunt departe, au o soartă sumbră.

Cu excepţia celor trei ani (1916-1919), de la anul 1913 până la 1940, Dobrogea de Sud a fost sub guvernarea română. Documentele din arhivă sunt în limba română, inclusiv cele tehnice. Practic, casele urbane păstrate datează din această perioadă. Proprietarii sunt oameni bogaţi – comercianţi, bancheri, funcţionari de stat, doctori. După origine proprietarii sunt români, bulgari, armeni, evrei. Proiectanţii caselor sunt cu precădere arhitecţi români sau italieni, cei bulgari sunt excepţie. Bineînţeles, sunt persoane cu educaţie şi cultură europene. Datorită acestora, oraşele şi-au schimbat complet aspectul.

Castelul Reginei române Maria şi grădina botanică a castelului sunt cele mai vizitate obiective din Balchik. Acum fluxul vizitatorilor va creşte – datorită hotelului, construit în vecinătate imediată. Prin proiectul hotelului cu siguranţă au fost atinse indicatorii maxim admisibili de construire a UPI-ul (teren amenajat). Cândva silueta castelului a fost foarte singuratică în verdeaţă. În Dobrogea de Sud există tot felul de case. Dar Castelul este unul singur.“ 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Istoria domeniului regal de la Balcic. Cui a aparţinut înainte de a deveni al Reginei Maria

FOTO Vilele de la Balcic, tezaurul arhitectonic abandonat al României. Au fost construite în anii '30 de o femeie

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite