VIDEO Farmecul Constanţei interbelice. Imaginile-unicat filmate de piloţii unei escadrile din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un filmuleţ realizat de echipajul unei escadrile de hidroavioane din Italia, în 1929, în Constanţa, descoperim un oraş cochet, unde fiecare zi era o sărbătoare.

Unele dintre cele mai vechi imagini video cu vechiul Tomis ne-au rămas de la piloţii unei escadrile de avioane condusă de mareşalul Italo Balbo, cel care a condus două zboruri transatlantice, aflat într-un raid de recunoaştere în mai multe ţări, printre care şi România.

În film sunt luate mai multe cadre din oraşul vechi în care descoperim o Constanţă cochetă. Oamenii îmbrăcaţi elegant traversau centrul istoric al oraşului pe jos sau se plimbau în trăsuri şi în maşini de epocă. Piaţa Ovidiu părea că este în sărbătoare, fiind decorată cu steguleţe, la fel ca şi statuia lui Ovidius, din centrul piaţetei. Descoperim construcţii cu tradiţie la malul mării: clădirea ce în prezent adăposteşte Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa, Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dar şi turla geamiei. Construcţiile dinspre mare sunt elegante, iar terasele fac cu ochiul trecătorului obosit şi înfometat. 

Imaginile provoacă oricui le vede nostalgie după o epocă în care oraşul nu trăda faptul că, până în urmă cu deceniu, ieşise dintr-un război şi de sub ocupaţie străină.

De altfel, mari scriitori care au vizitat Constanţa au lăsat scrieri memorabile despre farmecul oraşului-port din perioada interbelică. Iată cum îl descria Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu) în revista „Boabe de Grâu“: „În jurul farului vechiu, pe această încheietură a bulevardului Elisabeta cu strada Remus Opreanu, se află o căsuţă scundă, cu fiare la ferestre, singuratecă, împrejmuită de câteva boschete. A fost fără îndoială, pe promontoriu, locuinţa îngrijitorului. (Reaminteşte prin netedul şi romanticul său ceva din aşezarea dela Caliacra). E locuită. Se face bine că se păstrează, fiind unul dintre cele mai frumoase colţuri ale Constanţei.

Acest întreg cartier de deasupra bulevardului în spre mare, bine asfaltat, curat, împrejmuit numai de hoteluri mari şi vile, în serile de toamnă şi de iarnă, pustiu de oameni, este acela care dă nota de tristeţe şi desolare Constanţei. Nicăiri ca aici nu te întâlneşti cu impresia ce îţi aruncă tristeţea în desnădejde; strada dansează sub tine în bătaia vântului şi te ameţeşte. Lucrul se datoreşte lămpilor electrice; clătinate de crivăţ, ele îşi balansează cercul luminos pe trotoare, transformând întreaga stradă într-o punte uriaşe de corabie, pe furtună.

Păsările de noapte, cu strigătul scurt şi răguşit, se iau la întrecere cu vântul şi chievnesc din turla bisericii bulgare, pe care, lângă o răscruce şi-au ales-o ca pe un imens şi aerian cuib. La toate acestea adăugaţi un fel de şuerat permanent al firelor electrice, un fel de zumzet metalic al ferestrelor sau lovitura rară şi violentă a unei uşi uitată deschisă la vreun balcon şi aveţi imaginea acestui cartier elegant, stins, cu linii precise şi poate prea aspre, în luptă cu iernile constănţene.

Şi de câte ori pe o noapte ca aceasta traversezi oraşul, ţinându-te de ziduri, la răscruci, acolo unde se încaeră crivăţele, îţi aduci fără să vrei aminte de Ovidiu exilat la Tomi. E un ritual Ovidiu la Constanţa. Dintr-o aplicaţie puţin didactică şi puţin orgolioasă a primilor cărturari şi edili români, poetul latin circulă cu o actualitate pe care i-o accentuiază anual, iarna. Ovidiu e un patron. Lui i se adresează de către toţi condoleanţele, entuziasmele, reproşurile ce s-ar putea face oamenilor şi pământului.

În biete case, poate numai cu un vag plan latin, în care însă fumul, întunerecul şi murdăria şi cântecul îngheţat al iernii de afară impuneau pe barbarii ce îşi împărţeau vieaţa vechiului Tomi din primul veac creştin, îţi place, în seri de acestea triste şi sonore, să-ţi reaminteşti de poetul strălucit al epocii de argint din literatura latină, în care mitologia şi toate poncifele unei supra încărcări de subţirimi dădeau un stil sclipitor, dar nu cald. Acest estetizant libertin era foarte puţin făcut pentru neaşteptata sa funcţiune patronală şi a unui sentiment şi a unei teorii de continuitate latină.

Întâmplarea însă şi entuziasmele au vroit în altfel. Cred că legăturile se fac mai mult cu nenorocirile omului, pedeapsa cetăţeanului exilat de împărat şi bocetul cronicarului, iar nu cu opera însuşi a poetului, care ca atitudine şi manieră e în altă lume şi în altă tonalitate. Oricum, prestigiul acesta al unei suferinţe omeneşti şi al unei aspre legi romane, ce a încheiat cu un surghiun la Tomi capitolul unei cronici mondene dela Roma în anul 8 d.Cr., se asociază numelui lui Ovidiu. Şi la Constanţa, într-o formă mai vagă, ce e drept, şi mai romantică, adusă de dincoace de Dunăre, în epoca romantismului nostru politic şi literar, trăieşte şi acum.

În această parte a oraşului, pe peninsulă, marea este prezentă pretutindeni. Aci este cetatea de stânci cu maluri sigure, în inima căreia zac şi astăzi dărâmate – temelii pentru Constanţa cea nouă - vechile aşezări. Cam ceea ce trebue să fi fost de mult, subt turci şi cum am găsit noi Constanţa acum cincizeci şi trei de ani, ne înfăţişează acea stampă de artist francez - Béarn - după care astăzi nu mai găsim asemănare decât cu oraşele Bulgariei, departe în spre Sud, cu Mesemvria, de pildă. Aceasta ca smalţ turcesc. 

Natura Constanţei e însă mult mai săracă. Acolo unde se sfârşeşte dintele de stâncă al peninsulei, se prelungesc şi spre Nord şi spre Sud malurile roşietice de clisă, lunecătoare şi sterpe. Nimic din vegetaţia obişnuită nu creşte pe aci. Numai doi copaci luptă cu vânturile şi uscăciunea pământului: salcâmul şi oţetarul. Şi cunosc mai mult de o trudă şi o îngrijire care n-a izbutit decât cu greu să înflorească trandafirii ... Din bulevard şi din golful din Sud, tăiat, drenat, limpezit, se întinde portul, cu toate aşezările lui industriale pe coastă: silozuri, rezervoare de petrol, până departe în spre vii. Pe lângă dana silozurilor se crede a se fi întins în antichitate vechea schelă a cetăţii Tomi.

Portul turcesc, un dig de lemn cu un felinar mai mult decât un far, cum păstrează şi astăzi Balcicul, era pe locul unde se află Serviciul Portului, în faţă, de cum cobori din oraş. Portul «mărit şi apărat de valurile mării», după cum scrie pe farul din larg, este opera domniei regelui Carol I, care a reînviat cu râvnă şi înţelepciune întreaga provincie. Din acest port, visul Regelui a fost să întindă linia Serviciului Maritim Român, sborul «păsărilor albe» după cum li se spune în Bosfor veaselor noastre din cauza colorii lor, până în Indii“

Vă mai recomandăm:

Misterul Farului Genovez de la Constanţa, descris de poeţi ca un „Crist care umblă pe ape“. Povestea de dragoste care a reînviat bătrânul far

Începutul şi sfârşitul unei minuni arhitectonice. Cum au distrus germanii „Cuibul Reginei“, clădirea construită în portul Constanţa „între cer şi apă“

Terminus, primul hotel al Constanţei. Povestea construcţiei care rivaliza cu cele mai frumoase edificii din Europa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite