VIDEO Detalii insolite ale călătoriei istorice a Reginei Maria în America. Ce nume de indiancă a primit suverana

VIDEO Detalii insolite ale călătoriei istorice a Reginei Maria în America. Ce nume de indiancă a primit suverana

America, 1926. Regina Maria, costumată în indiancă Sursa Dan Dimăncescu

Fotografii insolite, jurnale de memorii şi arhive personale de la martori ai vremii au contribuit la aducerea în actualitate a unui moment istoric pentru România: vizita Reginei Maria în America, în toamna anului 1926. Un moment insolit s-a consumat când căpeteniile indiene i-au dat suveranei un nume indigen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestirile sunt cuprinse într-o nouă apariţie editorială „Minunata mea aventură - Regina Maria în America, 1926“, de la Editura BTF Press, scrisă de Dan Dimăncescu. Consul onorific al României la Boston şi fiu de diplomat monarhist, Dimăncescu continuă seria cărţilor de memorialistică şi documentare despre istoria recentă a poporului român. Cartea a fost lansată recent la Muzeul Bran. 

Dansatoarea care a dus-o pe regină în America

Ocazia care a generat istorica deplasare a Reginei Maria în America a avut loc în 1902, la Bucureşti. Teatrul Naţional a primit atunci spectacolul dansatoarei americane Loïe Fuller (40 ani), care făcea furori pe marile scene ale lumii, la New York şi la Paris. 

Dansatoarea-serpentină sau „dansatoarea focului“, cum mai era supranumită, Loïe era una dintre artistele mişcării Art Nouveau, fiind în graţiile înaltei societăţi şi a boemei şi făcând nenumărate cuceriri, printre care şi pe sculptorul Auguste Rodin, care a cerut-o în căsătorie. 

Urmărindu-i mişcările unduitoare pe scena de la Bucureşti, jocurile de lumini colorate care-i îmbrăcau demonstraţia, valurile de mătase cu care Loïe se juca rotindu-şi braţele întruna, Regina Maria (27 ani) – la acea dată principesă a României - a fost fascinată. 

La fiecare reprezentaţie a vizitat-o la cabină exprimându-şi entuziasmul pentru talentul şi avangardismul ei. La a doua vizită, femeile s-au împrietenit, iar Maria i-a spus lui Loïe Fuller că dacă va avea vreodată nevoie de ajutor, să apeleze la ea. La ultima vizită, Loïe Fuller i-a căzut la picioare, înlăcrimată, mărturisindu-i că nu-i ajung banii de hotel. Pare-se, toată punerea în scenă, echipamentele şi şederea la Bucureşti costaseră mai mult decât câştigase dansatoarea. Regina Maria i-a dat o casetă plină cu bani din aur pentru a-şi plăti datoria, asigurând-o că-i poate returna suma oricând.

Loïe Fuller i-a trimis banii când a ajuns la Paris, dar i-a rămas îndatorată reginei. Au rămas în corespondenţă, Maria luând-o de confesor şi destăinuindu-i problemele pe care le avea în familia regală a României, dar şi în ţară, odată cu apropierea Primului Război Mondial. Prin conexiunile ei, Loïe Fuller a reuşit să convingă oficiali de la Casa Albă să trimită ajutor, drept împrumut, României, a cărei conducere era deja exilată la Iaşi. 

După război, cele două prietene s-au reîntâlnit. În 1920, Loïe Fuller pusese în scenă la Paris o piesă intitulată „Crinul vieţii“, inspirată de un basm scris de Maria însăşi. Regina a mers să vadă spectacolul, iar Parisul începuse deja s-o descopere pe frumoasa regină a României, care fusese prezentă la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Şi dacă Parisul fusese cucerit, următorul pas era trecerea Atlanticului şi cucerirea Americii. 

Foto dreapta - Cartea „Minunata mea aventură“

Loïe Fuller s-a ocupat de tot. I-a spus reginei că un turneu în America ar fi un gest de curtoazie faţă de toţi oamenii bogaţi care sprijiniseră România în timpul războiului, cu donaţii. Milionarul Samuel Hill din Portland, cel mai apropiat prieten al lui Loïe Fuller, s-a ocupat de sponsorizarea călătoriei. Voia s-o aducă pe regină la inaugurarea muzeului său botezat „Maryhill“ de pe malul fluviului Columbia, la 100 kilometri de Portland. A plătit trenul cu care regina şi suita sa urma să traverseze America şi a pus la dispoziţie un cont generos de 200.000 dolari pentru donaţiile pe care avea să le facă regina. Diplomaţii de la Legaţia României s-au împotrivit însă asocierii Reginei Maria cu o dansatoare şi cu sponsorul ei, astfel că acesta din urmă s-a enervat şi şi-a retras sprijinul.

Călătoria a fost posibilă în cele din urmă graţie lui William Nelson Cromwell, cel mai influent avocat al Americii, care conducea Societatea Prietenii României. Regina a petrecut 3 săptămâni (18 octombrie – 23 noiembrie 1926) pe continentul nord-american, cu un program intens şi adeseori haotic. Vizita era programată să dureze două luni, dar a fost scurtată de înrăutăţirea stării de sănătate a Regelui Ferdinand, aflat în ultimele luni de viaţă (avea să moară la 20 iulie 1927), agravată de problemele cauzate de purtarea lui Carol al II-lea care fugise cu Elena Lupescu.

„Americanii sunt oameni ciudați. Devotați, cu un rar simțământ al prieteniei, sunt constructori, inventatori, muncitori, creatori, dar în același timp incredibil de needucați, în multe privințe [...] Sunt ca niște copii mari, nu își țin emoțiile sub control precum britanicii cei calmi. Mă interesează, îmi place să fiu cu ei, am un sentiment de iubire față de ei, iar franchețea lor mă atrage, căci şi eu am o franchețe care se potrivește cu a lor. Nicio monarhie nu m-a primit mai regește și mai solemn, și nici nu a organizat recepții mai colosale decât cele de care am avut parte în America, în fiecare loc în parte”, scria Regina Maria.

Despre primirea fastuoasă, ca un superstar, de care a avut parte Regina României stau mărturie înregistrările de arhivă care arată o paradă de zile mari pe bulevardele New York-ului. În calea reginei care a străbătut continentul au ieşit şi românii, cu precădere transilvani, care emigraseră peste Ocean în căutarea unui trai mai bun. În popasurile ei, regina a fost surprinsă de lipsa alcoolului - din cauza prohibiţiei - de la dineurile oferite în cinstea ei, la care erau servitori negri. Ea i-a şocat pe americani aprinzându-şi o ţigară. 

Multe sunt aventurile Reginei Maria pe tărâm american, presărate de scene de gelozie şi de lupte pentru locul din inima ei, dar cel mai pitoresc episod este cel al împrietenirii Reginei Maria cu triburile de indieni sioux. La Mandan, căpetenii de trib au întâmpinat-o pe regina din România oferindu-i titlul de „Femeie Războinic”, cu o coroană de luptă din pene de vultur, în semn de respect pentru dedicarea ei din timpul războiului. „M-au primit cu multă ceremonie. M-au așezat în mijlocul lor și au dansat în jurul meu — dansuri foarte asemănătoare Călușarilor noştri; erau pictați în multe culori și podoabele lor de cap erau magnifice”, avea să scrie regina în jurnalul său.

Căpetenia Red Tomahawk a rostit: „Onorată Femeie Căpetenie, privește acest soldat [n.r. - maiorul A.B. Welch, singurul alb adoptat de indieni şi botezat «Urs în atac», Mato Watakpe]. E unul de-al nostru, prin adopție, și îl numim Frate. El mi-a spus că ești „Cârmuitoarea unei Națiuni și o Femeie Războinic”. Am trimis mulți dintre tinerii mei peste ocean, ca să lupte cu duşmanul. Oameni tăi erau prieteni cu oamenii mei și au luptat în aceleaşi bătălii. Mi s-a spus că ai fost activă în acel război și că ai făcut sacrificii. Mi s-a spus că mulți dintre tinerii tăi sunt îngropați departe de casă. Am vorbit despre asta. Vrem să te onorăm. O femeie nu poartă podoaba cap-de- 
vultur decât dacă a făcut o faptă mare de eroism. Rolul tău în acel mare război ni te-a făcut dragă nouă, celor din prerie. Simțim că avem în tine o camaradă de pe front. De aceea îți înmânez acest însemn de bravură și îți dau numele „Winyan kipanpi win” [‘Calling Unto Her Woman’ - Cea pe Care O Chemi]. Acum ești sora mea“. 

Autorul Dan Dimăncescu explică faptul că numele dat Reginei era numele soției unei căpetenii, Big Head. Deoarece oamenii aveau nevoie de Regina lor ca să-i ghideze, „Pe Care o Chemi” era considerat un nume foarte potrivit.

„Cu coroana de pene pe cap, a trebuit să mă las jos pe o piele de bizon și am fost ridicată de toți indienii și purtată solemn până la cortul lor și invitată să intru a trebuit să mă târăsc aproape pe brânci. Aici, potrivit vechiului obicei, ar fi trebuit să ne crestăm cu cuțitele și să ne amestecăm sângele, dar lucrurile s-au făcut într-un chip mai uman și mai civilizat: am fost pur și simplu înțepați cu un ac și sângele ne-a fost amestecat. Mi s-au oferit daruri și le-am întors gestul oferindu-le broderii românești. Am trăit azi o viață întreagă de iubire. Să iubești înseamnă să trăiești“, şi-a rezumat întreaga filosofie de viaţă Regina Maria a României. 

Pe aceeaşi temă: 

Român cu viaţă de roman. Dimitrie D. Dimăncescu, erou de război decorat de trei monarhi, diplomat apropiat al lui Churchill. A fondat Cercetăşia, împreună cu fratele său Ioan

Adevărurile ascunse de comunişti despre România monarhistă. De ce avea Carol al II-lea numele de cod „subiect închis“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: