VIDEO Colindul cu care-l aşteptăm pe Moş Nicolae. Cine este sfântul care aduce daruri

VIDEO Colindul cu care-l aşteptăm pe Moş Nicolae. Cine este sfântul care aduce daruri

Bunătatea Sfântului Nicolae a dat naştere tradiţiei Moşului Nicolae  FOTO: Arhiva Adevărul

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai Bisericii, iar de sărbătoarea lui se leagă şi obiceiul de a face daruri celor dragi.

Vineri, 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni. Conform tradiţiei, în seara de ajun (5 decembrie) Moş Nicolae trece pe la casele oamenilor aducându-le daruri, în special copiilor cuminţi. Numele Sfântului este legat de acest obicei, de a dărui, totul plecând de faptele pe care Nicolae le-a făcut în timpul vieţii.

„Acesta este unul din cei mai îndrăgiţi sfinţi prăznuit de către creştini. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284 - 305 d.Hr.) fiind, încă din tinereţe, un adevărat ucenic al lui Hristos, iubind virtuţile slujirii aproapelui. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira Lichiei. A fost prigonit şi întemniţat în timpul persecuţiilor anticreştine ordonate de către împăraţii romani”, spun cei de la Arhiepiscopia Tomisului.

Tradiţia păstrează amintirea unor fapte minunate făcute de către Sfântul Nicolae: a salvat de la moarte trei bărbaţi condamnaţi fără vină de un slujbaş imperial şi a ajutat în chip minunat trei fete sărace, care erau pe punctul de a-şi vinde trupurile pentru a-şi câştiga pâinea. Din anul 1087, moaştele sale se află în oraşul Bari din sudul Italiei.

„La români, de ziua Sfântului Nicolae există obiceiul împărţirii de daruri copiilor, urmându-se astfel exemplul dărniciei şi al  milosteniei sfântului. Numele Sfântului Nicolae se traduce prin sintagma „victoria poporului””, mai spun reprezentanţii Arhiepiscopiei.

Tot de ziua Sfântului Nicolae se leagă şi obiceiul începerii perioadei colindatului. De aceea a apărut în popor chiar o colindă dedicată sfântului. În versurile colindului sunt amintite credinţa, slujirea ca arhiereu şi milostenia de care dădea dovadă acesta.

VIDEO Colindul Sfântului Nicolae - Sursa: Tineretul Ortodox


Colindul Sfântului Nicolae:

„Bucură-te, bucură-te,
Nicolae Mare Sfinte.
De la Mira Arhiereu
Temător de Dumnezeu
Îndreptător în credinţă
Ajutor în suferinţă
Când pe lume ai venit
Semnul crucii ai făcut
Nicolae Arhiereu
Temător de Dumnezeu
Miercurea şi vinerea
Niciodată nu mânca
Pe bolnavi i-ai vindecat
Pe săraci i-ai ajutat
Creştinii din acest sat
Ţie s-au încredinţat
Creştinii din acest sat
Ţie s-au încredinţat...”

Pe aceeaşi temă:

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Care a fost prima minune a cuviosului şi cum ne rugăm pentru a-i cere ajutorul

Mărturiile invocate de teologi pentru a dovedi că Apostolul Andrei a ajuns în Dobrogea de astăzi. Istoricii au mari rezerve

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările