VIDEO Cu caiacul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Se împlinesc 35 de ani de exploatare a căii navigabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de caiacişti au plecat sâmbătă, 25 mai, în cursa care se întinde pe lungimea Canalului Dunăre-Marea Neagră, de la Cernavodă la Agigea.

Evenimentul este organizat de caiaciştii gălăţeni de la Asociaţia Club Sportiv Nautic Mila 80 Galaţi şi Imbold Galaţi cu ocazia aniversării celor 35 de ani de exploatare a Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Startul a fost dat sâmbătă, 25 mai, la ora 7.30, de pe malul Dunării, în amonte de podul inginer Anghel Saligny. La ora 8 ambarcaţiunile au intrat în ecluza Cernavodă Canal Dunăre – Marea Neagră, acesta fiind un eveniment realizat în premieră naţională!

„După parcurgerea traseului, participanţii se vor opri pentru înnoptare în localitatea Poarta Albă, pe braţul Midia Năvodari (la monumentul Memorial de la Poarta Albă).

Mâine, 26 mai, la ora 9.00, este programată plecarea de pe braţul Midia Năvodari către Agigea. Înainte de ecluză, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, pe partea dreaptă a canalului, va fi finalizată cursa. La finalul cursei, sportivii vor fi medaliaţi de conducerea C.N. A.C.N. S.A”, transmit reprezentanţii Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Satul care se prăbuşeşte în Canalul Dunăre-Marea Neagră şi nimeni nu ştie precis de ce. „Vai de capul nostru! Nu se aude nimic, se duce încet“

Malul stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră s-a prăbuşit în zona localităţii Cumpăna. Câteva case sunt în pericol

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite