VIDEO Cum arăta Insula Şerpilor în anii '40. Imagini incredibile filmate în vremea când stânca era pământ românesc
0
Imagini de arhivă dezvăluie cum arăta Insula Şerpilor în anii '40, înainte să fie luată în stăpânire de Uniunea Sovietică. Pământul românesc le trebuia ruşilor ca să aibă o bază strategică în Marea Neagră, care să poată fi folosită la nevoie în scop militar.
Filmul alb-negru are o durată de 2 minute şi 25 secunde şi prezintă secvenţe de pe Insula Şerpilor, înainte să fie smulsă României de către URSS. Actualmente aparţine Ucrainei.
Insula Şerpilor se află la 45 kilometri în larg de Sulina, cel mai estic punct al României, şi la 50 kilometri de oraşul Valkov de pe ţărmul Ucrainei. Are o suprafaţă de 17 hectare, cu formaţiuni stâncoase înalte de 40 metri şi cu o lăţime de circa 600 metri.
Este o insulă din stâncă cenuşie populată cu pescăruşi, împodobită în vechime cu un templu din calcar alb, despre care legenda spune că adăpostea mormântul lui Achile. Îşi trage numele actual de la un şarpe de apă, inofensiv, Natrix Natrix, care este des întâlnit şi se hrăneşte cu broaşte.
„Compoziţia solului este de gresii şi diferite conglomerate asemenea celui din diferite părţi ale Dobrogei, iar ţărmul se ridică abrupt din mare. Insula nu este locuită decât de cei câţiva gardieni şi mecanici care întreţin farul ce se ridică în mijlocul ei“, spune crainicul.
De-a lungul timpului, Insula Şerpilor a purtat mai multe denumiri. Pe portulanul lui Marino Sanudo este marcată Fidonisi (Insula stearpă) sau Insula Şerpilor. În antichitate se chema Insula lui Achile sau Insula albă (Achileea sau Leukos).
Ministerul Afacerilor Externe a punctat istoricul apartenenţei Insulei Şerpilor:
1947: Tratatul de Pace de la Paris între România şi Puterile Aliate şi Asociate lasă României Insula Şerpilor
1948: Protocolul de precizarea a parcursului frontierei de stat dintre România şi URSS prevede transferul ilegal, contrar Tratatului de Pace, al Insulei Şerpilor la URSS
1949: se încheie acordul româno-sovietic sub formă de procese verbale de demarcare şi delimitare a frontierei prin care se stabileşte o delimitare parţială în jurul Insulei Şerpilor, acord confirmat ulterior prin documente de acelaşi tip încheiate în 1954, 1963, 1974
1967-1987: 10 runde de negocieri româno-sovietice pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră
1982: România participă la semnarea Convenţiei ONU privind Dreptul Mării de la Montego Bay, după ce a participat activ la A Treia Conferinţă ONU privind Dreptul Mării de negociere a acestui important tratat multilateral
1996: România ratifică Convenţia ONU privind Dreptul Mării din 1982 şi formulează o declaraţie prin care arată că „insulele nelocuite şi lipsite de viaţă economică proprie nu pot afecta în niciun mod delimitarea spaţiilor care aparţin coastelor principale ale statelor riverane.” Această declaraţie viza Insula Şerpilor şi nu a fost obiectată de nici un stat.
1997: se încheie şi intră în vigoare Tratatul politic de bază dintre România şi Ucraina şi Acordul Conex la acesta, care prevede posibilitatea recurgerii la CIJ pentru soluţionarea problemei delimitării platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră în cazul eşecului negocierilor bilaterale
1998-2004: se desfăşoară 34 de runde de negocieri între România şi Ucraina pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră – 24 la nivelul plenului delegaţiilor şi 10 la nivel de experţi. Dintre acestea, 26 au loc în ultima fază a negocierilor (2001-2004). Negocierile eşuează ca urmare a neacceptării de către Ucraina a aplicării regulilor de delimitare conforme practicii CIJ, propuse de România în conformitate cu prevederile Acordului Conex din 1997
2003: se încheie Tratatul privind regimul frontierei de stat între România şi Ucraina, intrat în vigoare în mai 2004, condiţie necesară pentru sesizarea CIJ de către România
9 septembrie 2004: are loc ultima rundă de negocieri între România şi Ucraina pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră, la Bucureşti
13 septembrie 2004: Agentul României la CIJ, Bogdan Aurescu, semnează Cererea de Sesizare a CIJ pentru declanşarea procesului de la Haga
16 septembrie 2004: depunerea la Grefa CIJ a Cererii de Sesizare a CIJ pentru declanşarea procesului de la Haga
Octombrie 2004: prima întâlnire a Agenţilor celor două părţi cu preşedintele CIJ pentru fixarea termenelor de depunere a pledoariilor scrise
Noiembrie 2004: CIJ fixează câte 9 luni pentru depunerea Memoriului României şi a Contra-Memoriului ucrainean
2005: crearea Oficiului pentru Frontiere şi Delimitări Maritime, în componenţa Direcţiei Generale Afaceri Juridice din MAE român, atât pentru gestionarea procesului de la CIJ, cât şi a altor aspecte care ţin de dreptul mării în relaţia cu statele vecine României în Marea Neagră, precum şi a problematicii de drept internaţional care priveşte frontierele României.
15 august 2005: România depune la CIJ Memoriul, redactat în limba engleză, care conţine, conform regulilor CIJ, prezentarea elementelor de fapt relevante pentru caz (context geografic, istoric etc.), a normelor şi regulilor considerate relevante şi a argumentaţiei părţii române asupra soluţiei pe care o solicită CIJ, inclusiv expunerea soluţiei propuse, adică a traseului liniei de delimitare pe care o consideră corectă, având în vedere interesele părţii române şi dreptul internaţional aplicabil. Memoriul este însoţit de elemente de probă care susţin poziţia României. În total este vorba despre mai multe volume însumând mai multe sute de pagini
16 mai 2006: depunerea Contra-Memoriului ucrainean
2005-2006: au loc 4 runde la nivel de experţi de consultări româno-ucrainene, care nu duc la nici un rezultat. După 2006 nu au mai avut loc niciun fel de negocieri bilaterale pe această temă
iulie 2006: CIJ fixează termenele pentru depunerea Replicii părţii române (22 decembrie 2006), respectiv, a Duplicii părţii ucrainene (15 iunie 2007)
19 decembrie 2006: România depune Replica României
5 iulie 2007: Ucraina depune Duplica sa, după obţinerea unei amânări din partea CIJ, motivată din „raţiuni tehnice”
Octombrie 2007: CIJ informează părţile asupra fixării datelor şi perioadei fazei orale (2-19 septembrie 2008), date confidenţiale până la anunţul public al Curţii
24 iulie 2008: CIJ informează public asupra perioadei audierilor în proces - 2-19 septembrie 2008
2-5 septembrie 2008: are loc primul tur de pledoarii ale României la Haga. România pledează prima, ca reclamant.
9-12 septembrie 2008: are loc primul tur de pledoarii ale Ucrainei, pârât în proces
15-16 septembrie 2008: are loc al doilea tur de pledoarii ale României. Pe 16 septembrie 2008, Agentul României pune concluziile şi prezintă Curţii soluţia de delimitare pe care România o consideră echitabilă şi conformă dreptului internaţional aplicabil în materie de delimitări maritime
19 septembrie 2008: se încheie audierile în procesul privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România v. Ucraina), după ce în perioada 18-19 septembrie Ucraina a prezentat al doilea tur al său de pledoarii. Curtea intră în deliberare.
Începutul anului 2009: pronunţarea în şedinţă publică, solemnă, cu participarea plenului CIJ, a delegaţiilor părţilor şi a presei, a Hotărârii CIJ, care este înmânată în original Agenţilor. Hotărârea este definitivă, obligatorie şi executorie, fiind imediat aplicabilă, fără niciun fel de alte formalităţi.
Hotărârea Curţii de la Haga
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a pronunţat hotărârea sa la 3 februarie 2009. Instanţa a apreciat că Insula Şerpilor nu face parte din configuraţia costieră a Ucrainei şi în consecinţă utilizarea unor puncte de bază pe Insula Şerpilor ar conduce la o remodelare judiciară a geografiei, nejustificată de normele de drept sau de practică (argument promovat şi de România); punctele de bază pe ţărmul Ucrainei sunt insula Ţiganca (situată în imediată apropiere a capului Kubansky, selectat de partea română), Capul Takhankut şi Capul Khersones.
„În ceea ce priveşte rolul Insulei Şerpilor drept circumstanţă relevantă, Curtea a menţionat după analiza altor elemente că nu este necesar să considere dacă Insula Şerpilor intră sub incidenţa reglementărilor din Convenţia ONU privind dreptul mării care disting între „insulă” şi „stâncă”. Ceea ce a reţinut Curtea este că orice posibile spaţii maritime generate de Insula Şerpilor sunt subsumate celor generate de ţărmul continental ucrainean; în consecinţă prezenţa Insulei Şerpilor nu justifică o modificare a liniei de echidistanţă şi că Ucrainei îi revin doar cele 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor, aspect deja convenit între părţi şi care a reprezentat exact teza părţii române; astfel, soluţia Curţii cu privire la acest aspect punctual este în deplină concordanţă cu ceea ce a susţinut România în pledoariile sale scrise şi în cursul audierilor, anume că Insula Şerpilor nu face parte din configuraţia costieră a Ucrainei şi că practica internaţională demonstrează că formaţiuni maritime de mici dimensiuni (indiferent de calificare ca „insulă” sau „stâncă”) sunt ignorate în realizarea delimitării.
Curtea a analizat conduita părţilor (acordarea de concesiuni petroliere, activităţile de pescuit şi de supraveghere a pescuitului), reţinând argumentele părţii române conform cărora activităţile legate de explorarea şi exploatarea resurselor de hidrocarburi şi de supravegherea pescuitului invocate de Ucraina sunt irelevante pentru problematica delimitării (aspect confirmat de practica CIJ şi a instanţelor arbitrale).
În finalul aplicării acestei metode, Curtea a efectuat testul proporţionalităţii, menţionând că raportul dintre lungimile ţărmurilor relevante ale părţilor este de 2,8 la 1 în favoarea Ucrainei, iar raportul dintre suprafeţele din aria relevantă alocate de linia de delimitare stabilită este de 2,1:1 (de asemenea în favoarea Ucrainei) şi a apreciat că acest rezultat demonstrează echitatea liniei decise, care nu mai trebuie ajustată. Curtea a confirmat astfel ceea ce România a susţinut constant – anume că testul proporţionalităţii nu reprezintă o metodă de delimitare în sine, ci doar ultima etapă din metoda echidistanţei precum şi faptul că prin utilizarea acestei metode nu se ajunge la un rezultat inechitabil.
Linia de delimitare trasată de Curte după analizarea elementelor de mai sus reprezintă o soluţionare a problematicii delimitării favorabilă părţii române, care a obţinut aproximativ 79,34% din zona în dispută, adică cca. 9.700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă“, mai precizează MAE.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
