„Victor Ponta guvernează România bine“. Cine sare în apărarea premierului urmărit penal

„Victor Ponta guvernează România bine“. Cine sare în apărarea premierului urmărit penal

Victor Ponta la DNA Foto Mediafax

PSD Constanţa sare în apărarea lui Victor Ponta, despre care spune că „guvernează România bine“. Filiala este condusă de senatorul Nicolae Moga, după demisia lui Radu Mazăre.

PSD Constanţa a emis un comunicat de presă la câteva ore după vestea că Victor Ponta este suspect în dosarul lui Dan Şova. Pesediştii de la malul mării consideră că premierul, liderul PSD, conduce bine România.

„Victor Ponta guvernează România bine. Astăzi avem cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, cea mai mică inflaţie din ultimii ani, iar guvernul a luat măsuri ambiţioase de reducere a TVA la alimente la 9%. De la preluarea guvernării au fost crescute pensiile şi salariile, după dezastrul economic din 2010 şi au fost sprijiniţi tinerii care aleg să înceapă o afacere“, a transmis senatorul Nicolae Moga, preşedintele PSD Constanţa.

Premierul Victor Ponta a căpătat vineri, 5 iunie, calitatea de suspect în dosarul lui Dan Şova. Chemat la audieri, Ponta a declarat că doar Parlamentul face politică, nu DNA-ul, astfel că nu va demisiona. Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia primului-ministru Victor Ponta, asumându-şi riscul de a arunca România într-o criză politică şi nu numai. Parlamentul urmează să decidă ridicarea imunităţii premierului, care este şi senator.

Iată comunicatul DNA remis vineri, 5 iunie:

„Procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 5 iunie 2015, faţă de inculpatul ŞOVA DAN-COMAN, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni)
- evaziune fiscală în formă continuată
- spălare de bani

În aceeaşi cauză, faţă de Şova Dan-Coman se efectuează şi acte de urmărire penală pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, împrejurare mediatizată anterior (comunicat nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015). În legătură cu aceste fapte, procurorii au solicitat Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului ŞOVA DAN-COMAN, însă cererea a fost respinsă de plenul Senatului, comunicarea oficială fiind primită de procurorii DNA la data de 4 iunie 2015.

În ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 30.08.2007, între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea.
Şova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziţie în privinţa oricăror acţiuni de orice natură care implicau societatea de avocaţi.

În perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Ponta Victor-Viorel a falsificat 17 facturi fiscale menţionând în cuprinsul lor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că a prestat activităţi juridice în temeiul convenţiei de conlucrare încheiată cu SCA „Şova şi Asociaţii”.
Fiecare factură fiscală a fost folosită, după întocmire, prin înregistrarea atât în contabilitatea cabinetului de avocat cât şi în contabilitatea societăţi de avocatură.
Pentru presupusele activităţi efectuate în conlucrare, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, societatea de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii” a efectuat plata contravalorii celor 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, emise de Ponta Victor-Viorel.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfăşurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înţeles cu Şova Dan-Coman să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008.
În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte.

În perioada 11 noiembrie 2008 - iunie 2009, societatea de avocaţi a transmis lui Ponta Victor-Viorel dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocaţi a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) şi alte obligaţii către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societăţii de avocaţi.
Autoturismul a fost achiziţionat de societatea de avocaţi SCA „Şova şi Asociaţii”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel. În tot acest timp, societatea de avocaţi a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit şi de alte deduceri.

În perioada octombrie 2007 - iunie 2009, societatea de avocaţi a transmis unei persoane, afin de gradul II cu Ponta Victor-Viorel, dreptul de utilizare cu titlu gratuit, exclusiv în scop personal (fără vreo legătură cu activitatea societăţii de avocaţi) a autoturismului marca Audi Allroad. Bunul fusese achiziţionat în vederea desfăşurării activităţii societăţii de avocaţi. Societatea de avocaţi a plătit avansul, ratele de leasing şi toate cheltuielile aferente contractului până la sfârşitul anului 2009.
În tot acest timp, societatea de avocaţi a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit şi de alte deduceri. În luna iunie 2009 autoturismul a fost declarat furat.

La data de 1 ianuarie 2010, societatea de avocaţi continuatoare a SCA „Şova şi Asociaţii” a semnat un contract denumit „cooperation agreement” cu valabilitate de 4 ani, având ca obiect consultanţă juridică în materia dreptului european şi finanţării de fonduri comunitare, cu o persoană apropiată lui Şova Dan-Coman.
În temeiul pretinsei cooperări, respectiva persoană a primit lunar suma de 3.000 euro. În realitate între cele două părţi nu a existat nici un fel de cooperare, contractul fiind încheiat pentru a procura un folos necuvenit persoanei respective, precum şi pentru diminuarea obligaţiile fiscale ale societăţii de avocaţi.

Astfel, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 147.724,22 lei.
Sumele de bani provenite din faptele menţionate au fost dobândite de Şova Dan-Coman în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008 şi au fost la dispoziţia acestuia în conturile deschise de societatea de avocaţi, iar o parte din aceste sume a fost folosită în acelaşi interval de timp, în interes personal.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Şova Dan-Coman trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea

Inculpatului Şova Dan-Coman i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Şova Dan-Coman i s-au adus la cunoştinţă calităţile procesuale şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.“

Vă mai recomandăm

Iohannis: Solicit demisia premierului Victor Ponta. Ponta: Doar Parlamentul poate să mă demită. Un procuror DNA nu este deasupra Parlamentului

Cine este procurorul Uncheşelu, unul dintre „lupii tineri” ai DNA, care îl anchetează pe Victor Ponta

De ce nu-l poate suspenda Iohannis pe Ponta. Decizia Camerei Deputaţilor este crucială

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: