„Viaţă de roman, subiect de dramă“. Elena Farago a fost guvernanta lui Caragiale. Avea doar câteva clase

„Viaţă de roman, subiect de dramă“. Elena Farago a fost guvernanta lui Caragiale. Avea doar câteva clase

Poeta Elena Farago FOTO Arhive

Poeta avea puţină şcoală, dar multă iubire de carte. În periplul său cu familia, Elena Farago a trecut pe la Constanţa, unde a locuit o scurtă perioadă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai multe amănunte interesante despre viaţa celei care a scris minunate poezii de dragoste (Iubeşte-mi mâinile, Şi iar mi-e sufletul la tine) şi pentru copii (Căţeluşul şchiop, Gândăcelul, Puişorul moţat, De ziua mamei, Cloşca, Sfatul degetelor, Tanu etc.) găsiţi în această săptămână, 4-10 martie, la Biblioteca Judeţeană IN Roman din Constanţa. 

Elena Farago s-a născut la 9 martie 1878 la Bârlad, într-o familie de origine greacă - Francisc şi Anastasia Paximade. A urmat clasele primare la pensioanele Varlaam şi Drouhet din urbea natală. La vârsta de 12 ani, după ce terminase numai două clase secundare, îşi pierde mama şi este nevoită să renunţe la studii.

Peste ani, într-o scrisoare către Gheorghe Bogdan-Duică, poeta va declara: „Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învăţat şi citit singură tot ce am vrut să ştiu”.

După ce şi tatăl ei se stinge, situaţiei Elenei (în vârstă de doar 17 ani) şi fraţilor ei devine critică. Ajunge la Bucureşti, unde este angajată ca guvernantă de către Ion Luca Caragiale. Se spune că, la auzul poveştii de viaţă a Elenei, marele dramaturg ar fi exclamat: „Viaţă de roman, subiect de dramă“.

În casa lui Caragiale, Elena găseşte căldură sufletească, atmosferă de idei şi bună-dispoziţie, o bibliotecă bogată şi încurajare către cele spirituale. Dar şi sărăcie materială. Aici îl cunoaşte pe celălalt Francisc din viaţa ei, care avea să-i devină soţ. 

Începuturile literare ale poetei stau sub semnul epigramelor din copilărie. După un reportaj (din 1898) despre Slănic-Prahova, Elena Farago debutează în revista „România muncitoare” cu poezia „Gândul trudiţilor” (în 1902). Poezia este retipărită, cu titlul „Munca”, în volumul „Versuri” din 1906, debutul său editorial încurajat de Nicolae Iorga. Scrie şi publică mult, în „Adevărul”, „Epoca”, „Zeflemeaua”, sub pseudonimele Ileana, Fatma, Andaluza. Devine faimoasă pentru îndrăgitele sale poezii pentru copii: Căţeluşul şchiop, Gândăcelul, Cloşca, Sfatul degetelor, Motanul pedepsit etc.

Versurile Elenei Farago sunt premiate de mai multe ori de către Academia Română: în 1908 volumele „Şoapte din umbră“ şi „Traduceri libere”, iar în 1920 „Şoaptele amurgului“ şi „Din traista lui Moş Crăciun“. În 1931, regele Carol al II-lea îi conferă medalia „Bene Merenti“ clasa I, pentru merite culturale şi ordinul „Meritul Cultural“ Cavaler clasa a II-a, pentru litere şi opere literare.

După un periplu prin ţară (inclusiv la Constanţa), în 1907, familia Elenei se stabileşte la Craiova. Ddin cauza afilierii ei la mişcarea ţărănească a fost arestată şi eliberată numai la intervenţiile lui Nicolae Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său Mihnea, iar câţiva ani mai târziu, în 1913, avea să se nască fiica sa Cocuţa.

În septembrie 1921, Elena Farago este numită la conducerea Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman”, biblioteca publică a cetăţii Banilor. Se stinge din viaţă la 4 ianuarie 1954.

„Influenţa poetei în modernizarea şi dezvoltarea serviciilor de bibliotecă a fost decisivă. Numai două exemple care au, încă şi astăzi, o aură de excepţionalitate: a organizat în bibliotecă cursuri de literatură şi istoria artei susţinute de profesori şi oameni de cultură renumiţi şi a reuşit să atragă donaţii cu totul speciale, precum donaţia de aproape 4.000 de cărţi, remarcabile prin raritate şi vechime, a lui Nicolae Romanescu, primarul Craiovei din acea vreme“, arată bibliograful Ionel Alexe, responsabilul expoziţiei realizate de Centrul de Informare Comunitară al Bibliotecii Judeţene Constanţa.

Iubeşte-mi mâinile...

de Elena Farago

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...


Şi iar mi-i sufletul la tine

de Elena Farago

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...


Căţeluşul şchiop

de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă misc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheama “cuciu schiop”

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop si cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să traiesc.

Şi când mă gandesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!…

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatra în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plans atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odata
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.



În biblioteca din Constanţa se mai află în această săptămână două expoziţii:

JAPONIA – ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE, ECOURI DOBROGENE, ce cuprinde aspecte diverse ale culturii, istoriei şi civilizaţiei nipone, dar şi cărţi care vorbesc despre specificul nipon: ceremonia ceaiului, codul de onoare al samurailor, tradiţia culturală a gheişelor, materiale privind evoluţia economică fulminantă a Ţării Soarelui Răsare după cel de-al doilea război mondial.

ION  MIHALACHE (3 martie 1882 – 6 martie 1963) - dedicată activităţii lui Ion Mihalache, învăţător, om politic, fondator al şi preşedinte al Partidului Ţărănesc, fruntaş al Partidului Naţional-Ţărănesc, la împlinirea a 50 ani de la moarte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările