Vergil Chiţac, primarul Constanţei, vrea să schimbe Regulamentul parcărilor din oraş şi staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcare Mamaia foto Călin Gavrilaş
Parcare Mamaia foto Călin Gavrilaş

După numai două săptămâni de când Constanţa a renunţat la taxa de parcare încasată între orele 19.00 şi 9.00, primarul revine cu o altă propunere.

Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanţa, a anunţat în urmă cu câteva minute, în mediul online, că a avut mai multe discuţii cu reprezentanţii partidelor politice din Consiliul Local, pentru a modifica Regulamentul parcărilor publice din Constanţa.

Chiţac prezintă şi câteva dintre modificările propuse:

  • Menţinem gratuitatea parcării, în intervalul orar 19:00-9:00, în weekend şi de sărbătorile legale;
  • Introducem noi abonamente pentru zona 0 şi zona 1, abonamente zilnice şi săptămânale, la valori mult mai mici decât dacă s-ar plăti tariful orar;
  • Introducem abonamente anuale pentru toate zonele. 

„Nu vom neglija însă vocea dumneavoastră, a tuturor constănţenilor. Înainte de a fi supus aprobării consilierilor locali, forma modificată a regulamentului va fi supusă dezbaterii publice. În câteva zile, proiectul va fi urcat pe site-ul Primăriei Constanţa”, dă asigurări primarul. 

Viceprimarul oraşului, Florin Cocargeanu, a explicat mai bine aceste decizii ce vor fi lansate în dezbatere publică. Astfel, parcarea gratuită va fi între orele 19 şi 9 pe tot parcursul anului, de asemenea parcare gratuită va fi şi în week-end (în perioada 1 septembrie -31 mai). Staţiunea Mamaia se va transforma în zona 2  de tarifare(cu câteva excepţii).  Vorr fi introduse abonamente pe 7 zile, 30 zile, 1 an şi abonamente care să acopere toate zonele. Toate autovehiculele electrice şi hibrid vor avea parcare gratuită.

Vă reamintim că preţul parcării în staţiunea Mamaia şi Constanţa a stârnit un adevărat scandal în luna iulie. Deoarece un turist trebuia să plătească 94 de lei/24 de ore (4 lei/oră, prima jumătate de oră este gratuită) ca să-şi parcheze maşina în Mamaia, hotelierii de aici au acuzat primăria că alungă turiştii. 

Pe 26 iulie, Consiliul Local Constanţa a adoptat o Hotărâre prin care se suspenda până la finalul acestui an plata parcării în intervalul orar 19.00 - 9.00. 

Vă recomandăm şi:  

Scandalul parcărilor din Mamaia, dublat de un scandal politic: „Nu vrem să credem că îmbrăţişaţi doctrina hitleristă“

Parcare gratuită în Mamaia şi Constanţa pe timpul nopţii

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite