Vergil Chiţac: „Portul Constanţa a devenit neatractiv. Este un port scump”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vergil Chiţac, primarul ales al municipiului Constanţa
Vergil Chiţac, primarul ales al municipiului Constanţa

Vergil Chiţac este primarul ales al municipiului Constanţa. Chiţac ocupă şi funcţia de senator în Parlamentul României.

În calitatea sa de senator, Vergil Chiţac şi-a expus în plenul Senatului punctul de vedere cu privire la amendamentele propuse  la OUG 160 pentru modificarea Ordonanţei 22 din 1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile.

Astfel, Vergil Chiţac spune că începând cu perioada 2014-2015, „Portul Constanţa a devenit neatractiv, transporturile ajungând tot mai des în Ucraina şi Bulgaria în detrimentul nostru. Cauza? Portul Constanţa a devenit un port scump.”

Senatorul explică faptul că în anul 2011, portului i s-a aplicat principiul guvernării corporatiste, astfel că administratorul trebuie să obţină profit, iar 70% dintre veniturilePortului Constanţa provin din chirii, ceea ce a determinat creşterea chiriilor pentruasigurarea profitului. Astfel, preţul mărfurilor tranzitate a crescut, iar Portul a ajuns să fie ocolit în ultimul timp.

„Pe scurt, Portul Constanţa nu trebuie să urmărească obţinerea profitului, iar indicatorul de performanţă ar trebui să fie volumul de mărfuri traficate, după cum se procedează peste tot în lume. Altfel, încet dar sigur, Portul Constanţa va muri”, spune Vergil Chiţac.

Senatorul notează că a transmis Senatului acest mesaj atât în calitate de parlamentar, cât şi în calitate de primar ales al oraşului Constanţa, fiind interesat ca lucrurile să funcţioneze corect, pentru că oraşul se poate dezvolta doar în simbioză cu Portul Constanţa.

„Nicăieri în lume porturile nu sunt administrate pentru obţinerea profitului, ci pentru volumul de mărfuri traficate. Dacă vom continua aşa, atât Portul cât şi oraşul vor avea de suferit pe termen mediu şi lung”, conchide Chiţac.

Citeşte şi:

Vergil Chiţac, noul primar al Constanţei: „Oamenii mi s-au plâns de lucruri minimale, de-ţi vine să urli: spaţii verzi, trotuare, parcări şi locuri de joacă pentru copii“

Au început negocierile PNL - USR PLUS pentru formarea majorităţii în Consiliul Local al municipiului Constanţa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite