Unul dintre cele 7 centre regionale de testare COVID-19, fără reactivi de câteva zile. Director DSP: „Astăzi vor veni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Sute de probe au rămas în aşteptare din cauza lipsei reactivilor. DSP aluat decizia trimiterii lor la laboratoarele din Bucureşti, însă unele au ajuns acolo şi au fost declarate neconforme.

Mulţi pacienţi internaţi ca suspecţi de coronavirus în spitalele din Constanţa aşteaptă de câteva zile rezultatele analizelor de laborator. Însă acestea nu au sosit deoarece Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa a rămas fără reactivii necesari acestor analize.

Situaţia durează de câteva zile, iar unii pacienţi au aflat după 48 de ore de aşteptare că trebuie să li se recolteze din nou probe, deoarece primele probe au fost declarate neconforme când au ajuns la Bucureşti. Astfel, calvarul prin care trec se prelungeşte.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a declarat că Spitalul de Boli Infecţioase va primi astăzi reactivii.

„DSP când a aflat că au un număr mare de probe în aşteptare le-a trimis la Bucureşti. Aproximativ 300 probe. Din acestea, o parte au fost neconforme”, spune Cristina Schipor, director executiv DSP Constanţa.

În acest moment, judeţul Constanţa are confirmate 151 de cazuri de infecţie cu COVID-19.

Pe aceeaşi temă:

Al patrulea deces la Constanţa cauzat de COVID-19. Victima are 38 de ani

Sfatul unui specialist: cum dăm jos masca şi mănuşile după ce venim acasă de la cumpărături

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite