Unui acţionar de la Argus Constanţa i-a fost furată arma de vânătoare din locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, jefuit de o armă de vânătoare sofisticată, este acţionar la Sc Argus SA Constanţa. El a cumpărat 33 la sută dintre acţiunile producătorului de ulei de la Constanţa.

Puşca a fost sustrasă din casa miliardarului gălăţean în urmă cu aproape o lună şi este un model special, care poate lovi o ţintă aflată la doi kilometri distanţă. Arma furată este declarată în acte ca fiind de vânătoare, dar poate fi lejer folosită la un asasinat la comandă, iar în unele state este în dotarea armatei, potrivit Adevărul Galaţi.

Hoţii au intrat în casa lui Cătălin Chelu din Galaţi, unde locuieşte Cezar Râmar, tatăl său vitreg, au tăiat cele trei lacăte de la dulapul metalic cu arme cu un instrument (încă neidentificat) asemănător laserului şi au furat trei arme.

Una dintre armele ajunse pe străzi este o puşcă de mare precizie împreună cu muniţia aferentă (60 de gloanţe). Specialiştii citaţi de reporterii Adevărul Galaţi spun că se poate trage cu acea armă de la o distanţă de doi kilometri şi este cel mai des folosită de asasini şi se află în dotarea Armatei Statelor Unite ale Americii.

În cursul zilei de 15 iulie, numeroase firme asociate cu Cătălin Chelu, precum şi SIF Oltenia au declarat achiziţia acestor pachete. SIF Oltenia, care iniţial negase implicarea, a confirmat ulterior achiziţia a 5% din acţiuni crescându-şi participarea la 27%. Ulterior, Prodplast SA a anunţat achiziţia a 5,5% din acţiuni. Directorul societăţii, Vasile Leu, a vândut tot pachetul de 11% din societate. Grupul concertat condus de Catalin Chelu a anunţat iniţial că deţine 33% din acţiuni, însă ulterior a anunţat creşterea pachetului la 40,5%*, informează Money.ro.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite