Unicitatea sărbătorilor de Crăciun în Dobrogea: colindul Sfântului Andrei şi colindele în slavonă

Unicitatea sărbătorilor de Crăciun în Dobrogea: colindul Sfântului Andrei şi colindele în slavonă

Magia sărbătorilor de iarnă

În vremea bunicilor noştri, Dobrogea avea un repertoriu bogat de colinde, ca un mozaic, colindelor tradiţionale româneşti adăugându-li-se cele ale minorităţilor etnice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Colindul Sfântului Andrei
 
 
Unul dintre cele mai vechi colinde din Dobrogea este considerat a fi şi cel mai frumos. Acesta este Colindul Sfântului Andrei.
 
    „Colo, pe grindei, /     Crâng de alunei,
    Val de arţărei, /    Sfânta mănăstire,
    Loc de tăinuire, /    Şi tămăduire;
    Şi piteşte-n tei /    Casa lui Andrei,
    De la schit la cruce /    Scară care duce,
    Din cruce de schit, /    Scări de coborât...
    De la schit în sus /    Crucea lui Iisus,
    De la cruce în tei /    Casa lui Andrei...
    La schitul din tei /    Crucea lui Andrei,
    Cine că-mi venea /    Şi descăleca?
    Venea Decebal, /    Călare pe-un cal.
    Sfinţii că-i găsea, /    Cu ei că-mi vorbea,
    Dar nu se-n china, /    Nici cruce-şi făcea.
    La schitul din tei /    Crucea lui Andrei,
    Traian că venea, /    La slujbă şedea,
    Slujba asculta /    Şi îngenunchea,
    Şi nu se-nchina...
    Pe murg călărea /    Şi cale-şi lua,
    La cetatea lui, /    A Trofeului...
    Andrei col-la schit, /    Uita c-a ieşit
    Cu papucii lui /    Talpa raiului,
    Şi potcapu lui /    Arca cerului,
    Cu veşminte sfinte /    Fraţii înainte,
    Cu toiag şi cruce, /    Candele-n răscruce,
    Lumânări aprinse /    Vâlvătăi cuprinse...
    Iar Sînt Andrei, /    Sub crucea din tei,
    Schitul din grindei, /    Se roagă mereu,
    La Bun Dumnezeu...“
 
 
Pluguşorul din 1877
 
O colecţie de folclor din anul 1880, intitulată „Călӗtorie în Dobrogia“, strânsă de cărturarul Teodor T. Burada şi publicată la Iaşi, dezvăluie colindele românilor care trăiau în tărâmul redobândit de România, după Războiul de Independenţă de la 1877.
 
Pluguşorul
 
Se sculă ist domn bun, /Vasile jupîn,
Cu plugul cu 12 boi, Boi bourei
in coadă codălbei, /Şi-a arătat joile,
Văile, / Vinerile,
Piscurile /Marţile
Hărtoapele /Căt îţi luau vederile.
Brazdă neagră resturna /Grău în poală el lua,
Cu dreapta mi-l asverlea /Semăna şi isprăvea.
Pogoniciul îl punea / De grapa şi măntuea.
Ia mănaţi măi! /Hăi! Hăi!
A casă cănd el vinea / La jupăneasa-i privea,
O lună la ea şedea. /În grajd apoi mi-a intrat
Şi la cai el s`a uitat, / Scoase-un cal negru,
Negru ca corbu / Iute ca focu,
Inşelat /Şi `nrăfturat
Cum e bun de `ncălecat;
Să vadă grăul de-i părguit, /Şi l-a găsit frumos
Ca şi faţa lui Hristos,
In paiu ca trestia, /In spic ca vrabia, /În grăunţ ca mazerea.
Ia mănaţi măi! /Hăi! Hăi!
 
Ist domn /Vasile jupăn,
De bine ce-i părea /Pe-acasă nu dădea,
La terg se ducea / Şi `ndată îmi lua
Nouă oca de oţel /Şi nouă oca de fer;
Porni drept la Stan ţiganul, /Fiir-ar a dracului mormanul!
Făcu nişte săcerele /Incărlicăţele
Cu dinţi de chipăreţele;
Dete la fini şi finicele, /La nepoţi şi nepoţele;
Ei scoase `n gheaţa ventului /In capul pămentului.
Cu toţii cănd ei sosire/ La secerat se povernire:
Unii mănunchi făceau, /Alţii snopii legau
Şi în claie `l clădeau, /Din clăi in cară `ncărcau,
La arie ei plecau.
Mai mănaţi, măi! /Hăi! Hăi!
Ist domn bun, /Vasile jupăn,
Cu atăt nu se lăsa, /Şi degrabă apuca,
În sat la cegai, / Ş`aduse opt cai,
Cu coame cănite /Unghii potcovite
Cu cozi biciu făcute; /Cu copite trierau
Şi cu nările grăneau /C` urechile venturau
Cu coada il primeteau.
Ia mănaţi, măi!
Hăi! Hăi!
 
Ist domn bun, /Vasile jupăn,
Cu atăta nu se lăsa /Ci la turmă se ducea,
Noue saci lua vărgaţi /De la noue turme fapţi;
Boi el mi-i injuga, /Sacii in care punea,
La moară mi se ducea, /La moară la căpătan
Unde a fost Dumnealui an,
La moară la Văjiita/ Unde a fost baba Dumitra,
La moară la Siriclia, /Unde a fost baba Maria. /Cănd sosi la moară,
Cu atăte care,
Aşa de `ncărcat/ Şi impovărat,
Moara s`a spăriat; /Puse coada pe spinare
Ş` apucă /In lunca mare.
 
Mai mănaţi, măi!
Hăi! Hăi!
 
Dar ist domn bun, /Vasile jupăn,
Luă brăcinaru `n gură, /Turul şalvarilor în mănă
Ş`o scăfiţă cu trei tăriţe /Şi alerga şi tot striga:
Ptr, ptr, ptr, şi nea, nea, nea;
Moara sta şi se uita/ Păn` punea măna pe ea.
Ia mănaţi, măi,
Hăi! Hăi!
 
Făcu măna otoboc/ Şi o apucă de scoc,
Cu toporu-i dă cioc, boc /Ş`o trănti earăş la loc,
Apoi grău că i-a turnat /Şi indat` a măcinat
De cu Joi păn` apoi. 
Ia mănaţi, măi,
Hăi! Hăi!
Dar cea gazdă jupăneasă /La obraz nu prea frumoasă
In poartă eşea, /La moară privea
Să vadă carele /Şi harabalele
Încărcate cum vineau, /Cum vineau şi scărţieau;
Mănicele-şi sufleca /Mănile iş areta,
Nişte măni negre `mbrănite /Ca nişte tănjeli părlite,
Dete `n sită şi `n covată /Şi cernu făina toată;
Făcu colaci mulţi /Mulţi de cei mărunţi,
Dă la fini şi finicele /La nepoţi şi nepoţele.
Un colac a mai durat /De grău de cel mai curat,
Vru să-l dee în camară, /Noi strigarem toţi de afară:
Dă-ni-l pe uşă afară, C`aşa-i legea de astă-seară;
Dac`a fi el de sacară /Nu-l lăsăm noi ca peară,
Dac`a fi el şi de orz / Il dăm noi lui moş Găvoz,
Dac`a fi el de grău curat /Il ducem la noi în sat.
 
Mai mănaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Daţi-ne doi, trei leişori /De bănişori,
Că doar nu-i marea cu sarea;
Daţi-ne doi, trei leişori /De bănişori
Să facem un boldişor, /Să `n boldim cel bouşor
In trupuşor, /C`a dat plugul
Cu totul Iin rădăcina de lăptucă /Nu pot opt boi ca să-l ducă,
Şi` ntr` un os de rimă, /Tot mi se sfărimă;
Daţi-ne doi, trei leişori /De bănişori
Să ferecăm ferele,
Fearele, topoarele, /Ce noi le uitarem eară
Aseară pe prisp` afară /Şi hoţii ni le luare.
N`avem decăt o ipingea /Şi nu` ncăpem toţi sub ea.
Dă-ne şoldul porcului /Cel din fundul podului.
De urat am mai ura /Dar ni-i că om insera
Remăi jupăn sănătos, /Sănătos şi tot voios!
Căte pae pe casă /Atăţia lei pe masă,
Căte petre la făntănă /Atătea oale cu smăntănă,
Căte trestii groase, /Atăte vaci lăptoase,
Şi la mulţi ani! 
 
Colinde în slavonă 
 
 
În fiecare an, ruşii lipoveni, ortodocşii de rit vechi, numiţi şi „staroveri”, ori „starobreadţî” celebrează Crăciunul conform calendarului iulian, pe 7 ianuarie, cu 13 zile mai târziu faţă de calendarul oficial.

De Crăciun, lipovenii, după „cina sfântă“, se îmbracă în straie de sărbătoare şi merg la biserică, iar copiii cu colindul. De Crăciun, ucrainenii pun paie în casă, în amintirea locului unde a fost născut Iisus. Gospodinele coc Crăciunelul, o coptură în formă de opt, care este ţinut la icoană până de Bobotează.
 
Cu o zi înainte, credincioşii ţin post negru până spre seară, când se încheie liturghia din Ajun. Crăciunul începe la miezul nopţii cu o slujbă ce se termină dimineaţa, o liturghie tainică şi plină de semnificaţii, ne povesteşte Gentilia Zenovei, din Jurilovca.
 
La liturghia de dimineaţă participă în general toată familia, dar şi oaspeţii veniţi în vizită. În mod tradiţional, toată lumea se îmbracă în haine bisericeşti, pregătite anume pentru această sărbătoare, considerate ca fiind una dintre cele mai importante din viaţa unei comunităţi care îşi respectă sărbătorile pe stil vechi.  
 
„În Jurilovca această sărbătoare are încă şi mai multe semnificaţii, deoarece „Naşterea Domnului” este hramul Bisericii mici din localitate, inaugurată în anul 2007. Slujba religioasă este oficiată de ÎPS Arhiepiscopul Flavian, dând liturghiei o importanţă cu totul deosebită“, spune ea.
 
În ziua de Crăciun copiii care au învăţat carte slavonă (în cadrul unor cursuri ţinute în preajma Bisericii) pornesc prin sat „hristaslaviti”, („să-l slăvească pe Hristos”), cântând un colind religios care cuprinde câteva strofe din canonul care se citeşte în slujba de seară. 
 
Cel mai important moment al zilei îl reprezintă masa în familie. Masa este acoperită cu o năframă albă, ce aminteşte de scutecele Pruncului Iisus, iar pe masă se aşază o lumânare mare, albă, alături de care se pune o pâine nedospită. Felurile de mâncare sunt în număr de 12 (după numărul celor 12 apostoli). Apoi se cântă cântece bisericeşti / calida: Hristos rajdaetsja (Hristos se naşte) sau Hristos Slavie. Colindătorii, copii şi adulţii, primesc de la gazde fructe uscate şi simit.
 
În mod tradiţional, pregătirea cozonacilor era considerată înainte aproape un ritual social – femeile din aceeaşi familie, vecine sau cunoştinţe, se adunau într-o singură gospodărie, pregăteau aluatul şi îl coceau în cuptoare mari, făcând schimb de reţete şi pregătind masa de sărbătoare. De remarcat este faptul că la lipoveni nu există tradiţia împodobirii bradului, Crăciunul fiind doar o sărbătoare religioasă.
 
Paie în toată casa în amintirea staulului în care s-a născut Iisus
 
Sărbătorile de iarnă pe stil vechi la ucrainenii / haholii din Letea încep în Ajunul Crăciunului. Înainte de Crăciun, de Svatâi Vecer (Seara Sfântă), musafirii primesc kukea (grâu fiert, cu miere), osvar (compot din gutui uscate, prune), fel de fel de plăcinte de post (cu cartofi, cu dovleac, cu varză), pampuşche (se rupeau cu mâinile şi se serveau cu pastă de mac, cu usturoi pisat, cu ceapă prăjită, cu zeamă de sfeclă) şi varenichi, ne spune Alexandru Chiselev, muzeograf la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea.
 
 
De Crăciun, se puneau paie în casă, dar şi în colţul unde este icoana. O practică întâlnită şi la comunitatea de ucraineni este mersul cu colindul (coleada). Dintre preparatele rituale sunt copturile (colacii, Crăciunelul). Se făceau colăcei mai mari, împletiţi, vreo 10 – 15, şi mai mici până la 80 de colăcei. Crăciunelul este o coptură în formă de opt, care era ţinut lângă icoană până de Bobotează, apoi era împărţit la animale.
 
În judeţul Tulcea trăiesc peste 10.000 de ruşi lipoveni şi peste 1.000 de ucraineni. Cea mai mare comunitate de lipoveni se află în comuna Sarichioi.
 
Vă mai recomandăm:
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările