Foc de avertisment pentru prinderea unui puşti fără permis care a furat un autoturism. Urmărit de oamenii legii, el a lovit patru maşini

Foc de avertisment pentru prinderea unui puşti fără permis care a furat un autoturism. Urmărit de oamenii legii, el a lovit patru maşini

Maşini distruse FOTO IPJ Constanţa

Un tânăr din Băneasa a furat o maşină şi s-a plimbat cu ea pe străzile din Constanţa. Cu POliţia pe urme, el a lovit patru maşini.

Ştiri pe aceeaşi temă

În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.30, poliţişti din cadrul Secţiei 4, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, pe strada Eliberării din municipiul Constanţa. 
 
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat la semnalele poliţiştilor, aceştia au procedat la urmărirea autoturismului, până pe strada Vulturului. În fugă, conducătorul auto a acroşat patru autoturisme parcate, după care s-a dat jos din vehicul şi a fugit. 
 
După ce a fost somat să se oprească, acesta a continuat sa fugă, moment în care unul dintre poliţişti a tras un foc de avertisment în plan vertical, iar apoi s-a reuşit reţinerea persoanei în cauză. În urma folosirii armamentului nu au fost provocate victime sau pagube materiale.
 
Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr, de 18 ani, din comuna Băneasa, judeţul Constanţa. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit faptul că autoturismul condus de tânărul în cauză fusese sustras, în noaptea de 16-17 septembrie a.c., de pe strada Dezrobirii. 
 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, furt în scop de folosinţă şi distrugere.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: