Un elev de 17 ani a salvat viaţa şoferului a provocat accidentul rutier din centrul Constanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un elev în vârstă de 17 ani din Târgu Mureş a reuşit să salveze viaţa conducătorului auto care a făcut stop cardiac în timp ce se afla la volan şi care apoi a intrat cu maşina în mai multe persoane. Accidentul a avut loc joi, lângă un mall din centrul Constanţei.

Radu Azamfirei din Târgu Mureş, aflat în vacanţă pe litoral, se găsea în apropierea zonei în care a avut loc evenimentul rutier şi a mers să vadă dacă poate da o mână de ajutor. Elevul de 17 ani este voluntar SMURD şi participase la numeroase intervenţii asemănătoare. El şi-a dat seama că singura persoană aflată în stare gravă pe care o poate ajuta este chiar şoferul care a provocat accidentul. 

Radu Azamfirei a observat că acesta suferise un stop cardiac şi a început manevrele de resuscitare pe care le-a efectuat până la sosirea echipajului SMURD, care a continuat apoi să acorde primul ajutor. În cele din urmă, victima a fost readusă la viaţă şi transportată la Spitalul Judeţean Constanţa. Apoi, şoferul respectiv a fost transportat la o unitate medicală din Bucureşti, starea sa fiind în continuare gravă. 

Medicii susţin că intervenţia tânărului a fost vitală şi că dacă şoferul nu ar fi fost resuscitat la scurt după ce a intrat în stop cardiac probabil nu ar fi supravieţuit. Radu Azamfirei spune că la fel ar fi reacţionat orice persoană cu pregătire de specialitate într-o situaţie asemănătoare.

În urma acestui accident, o persoană a murit şi alte patru au fost rănite. Acestea se aflau pe trotuar, pregătindu-se să treacă strada, când au fost lovite de maşina scăpată de sub control de către şoferul căruia i s-a făcut rău la volan.

Vă mai recomandăm:

O ambulanţă SMURD, lovită în plin de un şofer care nu a acordat prioritate. Persoanele aflate în autospecială au fost rănite

FOTO Accident cu un mort şi opt răniţi pe şoseaua Constanţa - Cernavodă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite