Uite cum arată în interior Cazinoul - simbolul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simbolul oraşului a ajuns o ruşine.  Pereţii sunt coşcoviţi, oglinzile, lambriurile şi candelabrele distruse, iar păsările cerului şi-au făcut cuib pe cupola de la primul etaj

Zidurile coşcovite ale Cazinoului, de pe care s-a desprins tencuiala, nu te pregătesc nicidecum pentru ceea ce te aşteaptă la interior.
De cum intri, o privelişte dezolantă ţi se arată în faţa ochilor. Ai impresia că ai intrat pe o epavă: că o mare tragedie s-a petrecut şi că eşti primul pământean care păşeşte pe ea după sute de ani.

Cazinoul va fi renovat timp de doi ani


Cazinoul va intra într-un proces de renovare şi restaurare. Ieri s-au semnat documentele de preluare a Cazinoului din Constanţa de către Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în vederea consolidării şi restaurării clădirii.
Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a promis constănţenilor că peste doi ani, Cazinoul va fi gata.
În curând, va demara procedura de contractare a expertizei tehnice şi termice, care va stabili care sunt costurile lucrărilor de consolidare şi restaurare, urmând ca apoi să demareze licitaţia publică pentru proiectare şi execuţie, aşa cum a anunţat Ana Maria Topoliceanu, director general al Companiei Naţionale de Investiţii.

Refăcut după monografii şi poze vechi


Sumele necesare reabilitării vor fi alocate direct prin bugetul MDRT, iar după reabilitare, cazinoul va fi redat administraţiei constănţene. Întrebat dacă va impune vreo condiţie municipalităţii privind soarta Cazinoului, Murgeanu a spus că „Nu avem cum să restricţionăm Primăria Constanţa să dea o anumită utilitate“.
Cazinoul va fi renovat după planurile iniţiale. „La Biblioteca Naţională sunt fotografii şi desene cu Cazinoul în momentul în care a fost construit. El va fi refăcut după monografii“, a completat Murgeanu.
Secretarul de stat nu înţelege cum a fost posibil ca această clădire să ajungă într-un asemenea grad de degradare şi se întreabă de ce Primăria Constanţa nu a accesat fonduri europene. „Fondurile europene erau epuizate“, a răspuns la această întrebare Decebal Făgădău, viceprimarul Constanţei. Însă Consiliul Judeţean Constanţa a accest fonduri pentru renovarea Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa.
Prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, i-a cerut public primarului Constanţei Radu Mazăre să găsească vinovaţii pentru starea în care a ajuns simbolul oraşului Constanţa. „Eu nu sunt ca domnul Mazăre care să spună cu nu ne mai uităm în urmă. În contractul încheiat cu firma de renovare sunt trecute garanţii care pot fi executate. Primăria, ca parte în contract, trebuia să execute firma“, a adăugat Claudiu Palaz. 

Istoria Cazinoului

Cazinoul Constanţa a împlinit anul acesta  101 ani. Clădirea a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa principelui Ferdinand. Construcţia a fost ridicată la demersul primarului Cristea Georgescu şi al prefectului Scarlat Varnav, care şi-au dorit la Constanţa un Cazino modern, asemenea celor de pe riviera franceză. Arhitectului Daniel Renard i-a revenit misiunea să proiecteze ridice clădirea în stil Art Nouveau, lucrările costatând 1.300.000 de lei.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite