Trenul Regal, drum simbolic în Constanţa. Se împlinesc 140 de ani de la alipirea Dobrogei la ţara mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trenul Regal va opri în gările Feteşti, Cernavodă, Medgidia şi Constanţa, unde Familia Regală va lua parte la scurte ceremonii de primire, în prezenţa autorităţilor locale şi a locuitorilor oraşelor vizitate.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria vor călători spre Dobrogea cu Trenul Regal, vineri, 15 iunie, transmite Secretariatul Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

„Trenul Regal va parcurge simbolic drumul spre Dobrogea în cinstea împlinirii a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la ţara mamă, precum şi a aniversării a 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanţa”, se arată în comunicat.

Trenul Regal va opri în gările Feteşti, Cernavodă, Medgidia şi Constanţa, unde Familia Regală va lua parte la scurte ceremonii de primire, în prezenţa autorităţilor locale şi a locuitorilor oraşelor vizitate.

Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Feteşti, la ora 13.23, a doua oprire va avea loc la Podul de la Cernavodă, la ora 13.56. Ceremonia de primire se va desfăşura, în mod simbolic, pe platoul de la capătul podului dinspre Cernavodă, pentru a onora memoria Regelui Carol I, în timpul căruia a avut loc construcţia podului realizat de inginerul Anghel Saligny.

A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Medgidia, la ora 14.33, ultima oprire fiind în Gara Constanţa, la ora 15.40.

Accesul publicului este liber.

Pe aceeaşi temă:

REPORTAJ Soarta gărilor de pe traseul regal Piteşti – Curtea de Argeş: bijuterii arhitecturale închise, lăsate în paragină
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite