UPDATE Trei copii au dispărut din oraşul Techirghiol. Zeci de poliţişti i-au căutat în zona litoralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei au dispărut de la domiciliul din Techirghiol
Cei trei au dispărut de la domiciliul din Techirghiol

Trei copii din Techirghiol, doi de 7 ani şi unul de 8 ani, au fost daţi dispăruţi. Ultima dată ei au fost văzuţi în Eforie. Zeci de poliţişti au plecat pe urmele lor şi au reuşit să-i găsească.

UPDATE: Cei trei copii au fost găsiţi în staţiunea Mamaia, în zona clubului Nuba. Se pare că s-au plimbat la întâmplare cu mai multe autobuze, aşa au ajuns în Eforie, apoi în Mamaia.

Vineri, 18 iunie, în jurul orei 09.40, poliţiştii oraşului Techirghiol au fost sesizaţi cu privire la dispariţia a trei minori, IUSEIN GHIUNEY, ALI GELIL, ambii de 7 ani şi ISMAIL SAIN, în vârstă de 8 ani, toţi din oraşul Techirghiol.
 
„La data de 17 iunie, în jurul orei 11.00, cei trei minori au plecat, în mod voluntar, de la adresa de domiciliu, fără a reveni până în prezent”, transmite IPJ Constanţa. Copii locuiesc în aceeaşi curte şi sut rude.

Aproximativ 40 de poliţişti, un criminalist şi un câine de urmă, participă la căutare celor trei copii, în special pe raza localităţilor Eforie, Agigea, Lazu, dar şi in municipiul Constanţa.

În activităţile de căutare sunt angrenaţi şi jandarmi şi poliţişti locali

Din primele cercetari, copiii au urcat într-un autobuz care s-a îndreaptat către Eforie.

Conform IPJ Constanţa, la data dispariţiei, unul dintre minori purta haine de culoare închisă, cel de-al doilea pantaloni negri şi o bluză albă, iar al treilea minor purta pantaloni de culoare deschisă şi bluză neagră cu mâneci albe.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu minorii dispăruţi, sunt rugaţi să contacteze Poliţia oraşului Techirghiol sau Dispeceratul I.P.J. Constanţa, tel. 0241.611.364.

Citeşte şi:

Coşul de fum de la Uzina Termoelectrică Midia, înalt de 150 de metri, va fi demolat prin implozie

A început sezonul noilor tarife de parcare în Mamaia şi Constanţa. Primele 30 de minute sunt gratuite

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite