Tragedia de pe lacul Siutghiol. Bâlbele din misiunea de salvare a echipajului SMURD, după prăbuşirea elicopterului

Tragedia de pe lacul Siutghiol. Bâlbele din misiunea de salvare a echipajului SMURD, după prăbuşirea elicopterului

Prima victimă scoasă din apă Foto Mediafax

Pilotul, copilotul, medicul şi asistentul medical SMURD au murit îngheţaţi, echipajele de intervenţie dovedindu-se, din nou, neputincioase în gestionarea unui accident aviatic. Tragedia de pe lacul Siutghiol din Mamaia încheie un an catastrofal pentru instituţiile cu rol în intervenţia de urgenţă din România.

Un lanţ de bâlbe a marcat intervenţia forţelor abilitate. Maşinile ISU au greşit iniţial locul unde trebuia să ajungă, astfel că în loc de pontonul de la Butoaie au mers la debarcaderul de la Cazino.

Apoi barca de salvare a plecat cu pompierii dând la vâsle până în mijlocul lacului, acolo unde se prăbuşise elicopterul. La medicul Laura Vizireanu, care plutea agăţată de resturile elicopterului, a ajuns mai repede un pescar din Ovidiu cu barca sa cu motor.

Supraîncărcate, bărcile pneumatice ale pompierilor au luat apă, Neavând nici măcar o găleată la ei, pompierii au fost nevoiţi să scoată apa din barcă folosind o sticlă de plastic de 2 litri. Mai mult, ei nu erau echipaţi corespunzător, fiind încălţaţi cu bocanci şi nu cu cizme de cauciuc. 

La lăsarea întunericului a fost cerut ajutorul presei. Operatorii TV au fost chemaţi să urce în barca de salvare, fiind duşi pe lac, ca să lumineze locul accidentului cu proiectoarele camerelor video. De pe mal, alţi pompieri ţineau ridicate în braţe proiectoare care să bată pe lac şi să lumineze drumul bărcilor de salvare.

Martorii oculari erau revoltaţi de incompetenţa instituţiilor al cărui rol este intervenţia de urgenţă în caz de accidente: „Oamenii au murit sub ochii noştri, iar ei se împiedicau în caschete. În Apuseni a fost la fel, la restaurantul Beirut a fost la fel. Incompetenţă crasă!!! Elicopterul a căzut la 500 metri de mal, cum să nu fii în stare să intervii să-i scoţi de acolo?“

Pe contul său de Facebook, Ministerul Afacerilor Interne făcea în seara de luni, 15 decembrie, când erau căutate victimele aflate sub apă: „Precizăm că în conformitate cu procedurile de căutare, în zona de acţiune a scafandrilor sunt folosite ambarcaţiuni cu vâsle, pentru a evita producerea unor accidente în condiţii de vizibilitate scăzută. Din dispoziţia vicepremierului Gabriel Oprea, un elicopter al Ministerului Apărării Naţionale survolează lacul Siutghiol pentru a lumina zona de căutare a scafandrilor. La faţa locului sunt mobilizaţi peste 150 de pompieri, jandarmi, poliţişti, poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi militari, dintre care 42 sunt scafandri profesionişti.“

În acelaşi timp, pe acelaşi cont de socializare, Ministerul Apărării Naţionale dădea asigurări. „32 de scafandri militari intervin în misiunea de căutare-salvare a persoanelor aflate la bordul elicopterului SMURD prăbuşit astăzi 15 decembrie, în Lacul Siutghiol, din judeţul Constanţa. Aceştia au la dispoziţie mijloace de iluminat subacvatice şi de suprafaţă şi bărci pneumatice. În caz de nevoie, sunt pregătite să intervină şi alte forţe şi mijloace din unităţile din zonă“, consemnau militarii de la Bucureşti.

Contradicţia între MT şi MAI: intervenţia şalupei Jupiter

Iulian Creţu, directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, a declarat că şalupa Jupiter, specializată în recuperarea victimelor unui accident nautic, ar fi putut interveni mai eficient în operaţiunea de salvare. Comandantul şalupei a mers la faţa locului pentru a-şi oferi serviciile. Raed Arafat a spus, însă, că ambarcaţiunea operează doar în sezonul estival şi nu a fost inclusă în planul de operaţiuni.

Un martor, Adrian, a relatat că a mers la Căpitănia Mamaia cerând ajutorul pentru victimele elicopterului. „Aveau şi barcă, era una portocalie. A ieşit un ins în papuci şi mi-a zis că nu poate interveni“, a povestit omul indignat.  

„O şalupă a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a fost implicată în acţiunile de căutare  şi de sprijin pe care ISU Constanţa le-a derulat în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol. Intervenţia şalupei a venit ca urmare a autosesizării Autorităţii Navale Române în cazul accidentului aviatic de ieri din judeţul Constanţa.

Şalupa ARSVOM urma să fie urcată pe uscat, la mal, după ce a asigurat intervenţii specifice pe durata sezonului estival. Şalupa a participat la acţiunile de căutare a victimelor elicopterului SMURD până în cursul dimineaţii de 16 decembrie 2014, când a fost găsită ultima victimă. Acţiunile de salvare şi căutare în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD au fost coordonate de ISU Constanţa.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare – ARSVOM, aceasta funcţionează ca organ tehnic de specialitate în subordinea Ministerului Transporturilor prin care se asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare“, a precizat Ministerul Transporturilor într-un comunicat remis marţi, 16 decembrie.

Raed Arafat a declarat că unii membri ai echipajului aveau leziuni grave, ceea ce face incertă cauza morţii lor. „Autopsia care se va face astăzi va stabili cauza decesului, este posibil ca ei să nu fi putut supravieţui nici dacă erau scoşi din apa îngheţată“, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne. Este cazul medicului SMURD Laura Vizireanu, cea recuperată de la suprafaţa apei. „Era în stop cardio-respirator şi avea leziuni traumatice grave“, a precizat Arafat.

Ancheta de la Aviaţie va stabili dacă elicopterul avea montate flotoarele cu care fusese prevăzut în dotare. „Fiind un elicopter pentru misiuni pe uscat, nu pentru largul mării, vom vedea dacă existau montate flotoarele care ar fi permis plutirea elicopterului. Oricum, la impactul puternic avut cu apa... am văzut elicopterul cum arată şi a fost dur“, a spus fondatorul SMURD România.

Arafat a evitat să avanseze vreo explicaţie pentru prăbuşirea unui elicopter cu doar 180 ore de zbor la activ, aproape nou, cumpărat cu 5,6 milioane lei. „Vremea era ok, elicopterul aproape nou, pilotul - experimentat... Ce a apărut nu ştim“, a răspuns secretarul de stat la ipoteza unei erori de pilotaj.

Elicopterele SMURD au asigurare CASCO, astfel că toate persoanele aflate la bord erau asigurate. „Persoanele de la bord erau asigurate cu o sumă importantă. Chiar acum se discută, Statul se va ocupa pentru un sprijin continuu al familiilor“, a adăugat Arafat.

Trupurile neînsufleţite ale salvatorilor pieriţi în misiune vor fi depuse la capela Spitalului Judeţean Constanţa, unde va fi oficiată o slujbă religioasă. Medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton vor avea un scurt ceremonial şi la Catedrala Arhiepiscopală Petru şi Pavel din Constanţa. După ceremonie, sicriele vor fi transportate spre oraşele unde locuiesc familiile victimelor.

Nicuşor Constantinescu a declarat marţi, 16 decembrie, la Bucureşti, unde are termen în proces, împreună cu Radu Mazăre: „Elicopterul avea flotoare, comandate de mine, avea troliu adică ham pentru scos victimele din apă, două motoare, zbor pe timp de zi şi de noapte şi câte şi mai câte. Am refuzat să schimb destinaţia elicopterului, era cumpărat din fonduri europene pentru judeţul Constanţa şi judeţul Dobrici, pentru supraveghere, intervenţie, salvare şi interconectare. Elicopterul CJC este la standarde mai ridicate decât SMURD, că este luat pentru două ţări, România şi Bulgaria. Să răspundă cine a tăiat flotoarele! Hai să vedem, le găseşte în lacul Siutghiol??“.

Dezastrul de la Constanţa

Echipajul SMURD format din pilotul Petru Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton au murit luni, 15 decembrie, la Constanţa.

Pilotul Petre Cătuneanu (47 ani) este din Buzău, iar soţia sa este profesor la Liceul pentru nevăzători din Buzău. Au o fiică, Miruna, studentă la SNSPA.

Copilotul Ginel Claudiu Crăcănel (42 ani) este din Mioveni - Argeş, fiind desemnat recent cetăţean de onoare al oraşului său. Era căsătorit şi avea un copil.

Medicul Laura Vizireanu (39 ani) a fost căsătorită cu comisarul-şef Mircea Vizitiu, fost şef al IPJ Brăila. Cei doi au un băieţel, Andrei, care a serbat recent împlinirea a 9 ani.

Asistenta medicală Gabriela Camelia Harton (38 ani) îşi pierduse în urmă cu 10 ani soţul bolnav de cancer şi era mama unei copile de 12 ani, Alexia. Îşi refăcuse viaţa alături de logodnicul ei Cristian Ciortan, căruia tocmai îi dăduse vestea că vor fi părinţi. În elicopterul morţii, ea vorbea prin SMS-uri, cu iubitul aflat la sol, despre viitorul lor împreună.

Cei patru salvatori efectuaseră o misiune medicală la Tulcea, de unde preluaseră o pacientă în vârstă de 79 ani, care simţea înţepături în zona inimii. Bătrâna fusese adusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Aparatul de zbor plecase apoi să alimenteze cu combustibil la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Deasupra lacului Siutghiol din Mamaia, elicopterul s-a prăbuşit inexplicabil. S-a rupt în două la impactul cu apa, iar coada elicopterului a rămas la suprafaţă.

Supravieţuitorii au reuşit să iasă la suprafaţă şi timp de 20 minute au strigat disperaţi după ajutor. Doar medicul Laura Vizireanu a fost scoasă la mal, recuperată de un pescar din Ovidiu care traversase lacul cu barca sa cu motor. Echipajul ISU a trebuit să dea la vâsle pentru a ajunge la locul accidentului, situat la 500 metri de mal. Barca lor de salvare, dotată cu motor, nu a putut fi pornită. Laura Vizireanu a murit la spital, iar colegii ei au fost scoşi morţi din apele îngheţate ale lacului Siutghiol. Tot filmul tragediei, relatat cu fiecare moment al operaţiunilor, a fost prezentat de Adevărul.

Toate elicopterele SMURD vor fi oprite de la zbor în perioada următoare. Raed Arafat a comunicat decizia de a nu mai ridica aparatele de zbor de la sol. Toate sunt de tipul elicopterului prăbuşit. „Toată flota SMURD rămâne la sol pentru verificări“, a declarat Arafat. În ţară există 8 baze SMURD, iar Constanţa este una dintre ele. 

Arafat a mai citit desfăşuratorul apelurilor şi timpilor de acţiune. „La ora 16.11 a fost primul apel la 112, iar la faţa locului au plecat două echipaje, urmate de un al treilea la 3 minute după. Au ajuns la orele 16.17, 16.19 şi 16.20. Da, prima barcă a pompierilor a plecat la vâsle, pentru că nu i-a pornit motorul. Dar pompierii au fost cei care au găsit victima“, a mai spus fondatorul SMURD România.

Raed Arafat a precizat că va fi verificată existenţa flotoarelor pe aparatul de zbor.

Dr. Laura Vizireanu şi asistentul medical Gabriela Camelia Harton

Pilotul Petre Cătuneanu

Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea a demarat o anchetă în tragedia de pe Siutghiol. Cu doar o săptămână înainte de catastrofă, secretarul de stat Raed Arafat anunţase pe contul său de Facebook că în scurt timp, operaţiunile de salvare din sud-estul ţării se vor desfăşura mai eficient.

„În scurt timp, operaţiunile de salvare din sud-estul ţării se vor desfăşura mai eficient. Fundatia pentru SMURD a început procedurile pentru construirea unei baze aero-medicale la Constanţa, cu sprijinul financiar al Exxon Mobile şi OMV-Petrom.

Noua bază aeriană urmează a fi construită pe un teren al Ministerului Sănătăţii şi va permite operarea elicopterului SMURD într-un mod eficient şi sigur. Finalizarea construcţiei va avea loc în cursul primului semestru al anului 2015.

După finalizarea contrucţiei, Fundaţia pentru SMURD va transfera lucrarea în proprietatea statului. Obiectivul va fi utilizat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministrului Afacerilor Interne care operează elicopterele SMURD. Foto: fundatiapentrusmurd.ro“, scrie pe contul lui Raed Arafat, în postarea de la 8 decembrie.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE VIDEO Elicopter SMURD căzut în lacul Siutghiol. Fragmente din epavă au fost aduse la mal. Medicul a murit. Copilotul şi pilotul, scoşi din apă fără semne vitale

Raed Arafat, pe contul său de Facebook, la 8 decembrie: „În scurt timp, operaţiunile de salvare din sud-estul ţării se vor desfăşura mai eficient“

 

 

Echipaje de interventie acorda ajutor primei victime scoase la mal FOTO Mediafax

Imagini din aceeasi galerie
  • Echipaje de interventie acorda ajutor primei victime scoase la mal FOTO Mediafax
  • Echipaje de interventie acorda ajutor unei victime a unui accident 
aviatic, produs in Constanta, luni, 15 decembrie 2014. FOTO MediafaxEchipaje de intervenție acordă ajutor unei victime din elicopter FOTO Mediafax 
  • Echipaje de interventie acorda ajutor unei victime a unui accident 
aviatic, produs in Constanta, luni, 15 decembrie 2014. FOTO Mediafax
  • O persoană care se afla la bordul elicopterului este resuscintată la mal FOTO Neptun Tv 
  • Martor al tragediei: „Victimele țipau după ajutor“ Foto Sînziana Ionescu
  • Echipaje de interventie acorda ajutor unei victime a unui accident aviatic, produs in Constanta, luni, 15 decembrie 2014. FOTO Mediafax
  • Echipaje de interventie acorda ajutor unei victime a unui accident 
aviatic, produs in Constanta, luni, 15 decembrie 2014. FOTO Mediafax
  • Echipaje de interventie acorda ajutor unei victime a unui accident 
aviatic, produs in Constanta, luni, 15 decembrie 2014. FOTO Mediafax
  •  FOTO Neptun Tv 
  •  FOTO Neptun Tv 
  •  FOTO Neptun Tv 
  • Medicii încearcă să resusciteze una dintre persoanele aflate în elicopter FOTO: ADRIAN BOIOGLU
  • Echipajul de la Salvare a reuşit să o resusciteze pe Laura Vizireanu, care intrase în stop cardio-respirator FOTO Facebook 
  •  Gabriela Camelia Harton, asistenta care și-a anunțat din elicopter iubitul că este însărcinată FOTO Facebook 
  • Mesajul prin care asistenta din elicopter își anunța iubitul că e însărcinată 
  • Mesajul prin care asistenta din elicopter își anunța iubitul că e însărcinată  
  • Echipajul de la Salvare a reuşit să o resusciteze pe Laura Vizireanu, care intrase în stop cardio-respirator FOTO Facebook   
  • Gabriel Oprea FOTO Adrian Boioglu
  • Pontonul de la Butoaie Foto Sînziana Ionescu
  • Pilotul Petre Cătuneanu Sursă foto Facebook
  • Dr. Laura Vizireanu și asistenta Gabriela Camelia Harton Sursă foto Facebook
  • Rudele victimelor Foto Sînziana Ionescu
  • Andreea a sunat la 112 să anunțe prăbușirea elicopterului Foto Adrian Boioglu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: