Tragedia de pe nava Fundulea: atacată de iranieni cu napalm pentru că ţara noastră înarma indirect Irakul

Tragedia de pe nava Fundulea: atacată de iranieni cu napalm pentru că ţara noastră înarma indirect Irakul

Tragedia de pe nava românească, tratată în presa străină

Comandantul navei Fundulea a murit după ce cargoul românesc a fost bombardat, la 23 noiembrie 1987, cu rachete cu napalm, un inflamabil foarte periculos, de către armata iraniană. Atacul a vrut să fie un avertisment la adresa lui Nicolae Ceauşescu, care, indirect, înarma Irakul.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 23 noiembrie 1987, cargoul românesc Fundulea, de 7.800 tdw, construit în şantierul din Galaţi, se pregătea să treacă strâmtoarea Ormuz (n.r. - o strâmtoare între Golful Persic şi Golful Oman. În prezent coasta nordică a strâmtorii aparţine Iranului, iar sudul - Emiratelor Arabe Unite), nava fiind încărcată cu marmură, pe care urma să o transporte în Kuweit.

Fundulea, având la bord un echipaj format din 30 de membri, părăsise România la 3 octombrie, sub comanda lui Radu Lupu. Un voiaj care părea ca oricare altul s-a transformat însă într-o tragedie. „Eram în plin război între Iran şi Irak. Înainte de a intra în golf, am fost pregătiţi să facem faţă unor situaţii precum incendii sau bombardament“, povesteşte Dumitrache Delicote (63 de ani), care era pe atunci şef mecanic pe navă.

La intrarea în strâmtoarea Ormuz au fost intervievaţi despre navă şi destinaţie şi şi-au continuat drumul. În jur de ora 10.00, se aflau pe la jumătatea strâmtorii, când au fost interceptaţi de o navă de război iraniană. „Ne-au cerut să oprim motorul şi au început să pună multe întrebări despre marfa pe care o transportam. Au tot invocat faptul că nu înţeleg limba engleză şi discuţia a durat cam 45 de minute“, îşi aminteşte şeful mecanic. Era prima navă românească care trecea prin zona aceea.

Nava, lovită de şapte rachete

Pentru a nu-l deranja pe căpitan, restul echipajului s-a retras în cabine. „Nu a trecut mult şi am auzit prima bubuitură. Am realizat că, în timp ce unii ne ţineau de vorbă, militarii iranieni îşi reglau sistemele pentru lansarea rachetelor. Şi au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Şapte au nimerit nava, la nivelul castelului, acolo unde echipajul avea cabinele“, povesteşte Dumitrache Delicote.

A vrut să se întoarcă pe punte, pentru a ataca nava iraniană, dar nu a avut cum, incendiul se declanşase instantaneu. „Atunci am coborât pe casa scărilor. Era întuneric total şi fum peste tot. M-am îndreptat acolo unde ştiam că este cabina mea pentru a găsi un extinctor. Cabina nu mai era. Era o gaură mare. O rachetă trecuse pe acolo. Am ieşit în bordaj. Cei care eram întregi ne-am adunat în faţa castelului (n.r. - care cuprinde cabinele echipajului) şi am început să căutăm răniţii orientându-ne după strigătele de ajutor. Am făcut apelul nominal. Eram toţi. Trei dintre noi erau grav răniţi: comandantul, căruia îi intrase în abdomen mai multe schije, ofiţerul 2 şi bucătarul. I-am dus pe punte, aşteptând ajutoarele care întârziau să vină“, rememorează el acele clipe.


 
Dumitrache Delicote şi ce rămăsese din cabina sa FOTO Arhivă personală 
 
Ajutor cu întârziere

Pe deasupra vasului românesc care ardea zburau elicoptere. Iniţial au crezut că sunt ajutoare, dar mai târziu au aflat că veniseră în recunoaştere, pentru a fotografia şi filma tragedia de pe nava românească. La un moment dat, a venit o navă din Oman şi a încercat să-i ajute pe români să stingă focul. Dar nu a putut să stea mult, pentru că avea muniţia în prova şi, din cauza temperaturii foarte mari care provenea de la incendiul de pe Fundulea, exista pericolul să explodeze. „A tratat câţiva răniţi, inclusiv pe mine, şi a plecat“, adaugă Delicote.

Într-un final, a ajuns la locul tragediei un elicopter care a preluat răniţii şi i-a transportat la spital. „În zonă, circulaţia era intensă. Era acolo o flotă militară franţuzească care escorta câteva nave civile de-ale lor. Dar au plecat de lângă noi, abandonându-ne“, spune marinarul.

Salvarea le-a venit de la un remorcher, care avea un echipaj format din şase-opt persoane, foarte bine instruite pentru stingerea incendiului. De la bordul remorcherului, marinarul constănţean, care avea cel mai mare brevet dintre membrii echipajului, comandantul fiind grav rănit, a dat telefon la Navrom, proprietarul navei, anunţând evenimentul, şi a cerut voie pentru a semna contractul de salvare. După ce a primit acordul, a revenit pe navă, iar echipajul cargoului şi al remorcherului au stins incendiu, luptând cu flăcările timp de 16 ore.

Li s-a spus că nava a fost atacată cu rachete cu napalm, o substanţă foarte periculoasă, care provoacă incendii puternice, ea fiind folosită şi în Vietnam, pentru a provoca incendii în junglă. S-au convins că aşa a fost, după ce au descoperit pe navă un tub gol de napalm, care însă nu avea nicio dată de fabricaţie şi nicio serie.

 „Iranienii au vrut să-l avertizeze pe Nicolae Ceauşescu“

După ce focul a fost stins, marinarii români au început să-şi pună întrebări.  „Eram prima navă românească care trecea prin zonă, iar iranienii au vrut să se răzbune pe noi şi să îl avertizeze pe Nicolae Ceauşescu, care se afla în Egipt în acele zile, ţară care primise un împrumut mare de la noi, dar pe care îl folosea pentru a înarma Irakul, cu care Iranul era în conflict“, dezvăluie constănţeanul. „Doar noi, românii, eram ţinuţi în întuneric. Restul lumii ştia aceste lucruri“, completează el.

Tot de pe remorcher a reuşit să-şi sune soţia. „Sunt întreg, dar nu ştiu când voi ajunge acasă“, a spus el. De altfel, femeia aflase de incident. „În acea zi m-a sunat Mihail Spulber, şeful secţiei 2 Nave. Mi-a spus că nava a fost atacată, că soţul meu este în regulă, dar să nu iau legătura cu soţia comandantului, pentru că nu se ştie dacă poate fi salvat“, îşi aminteşte femeia.


 
Dumitrache Delicote FOTO MI.
 
Rănit de schije

Apoi, vasul a fost remorcat la Dubai, unde au venit şi autorităţi româneşti pentru evaluarea pagubelor. „A trebuit să port discuţii cu toată lumea şi să fac rapoarte. Îmi era foarte greu. Eram, la rândul meu, rănit. Când nava a fost atacată eram în pantaloni scurţi şi, din cap până în picioare, pe sub piele, îmi intraseră schije mici. Mi-au ieşit încet-încet din piele timp de mai mulţi ani. Îmi scotea soţia câte una. Apoi, răni aveam şi pe talpă, întrucât, în timp ce căutam răniţii, am călcat cu picioarele goale pe cioburile de la hublourile sparte de suflul exploziilor. Mă usturau toate rănile“, îşi aminteşte ele.

Fiecare membru al echipajul a primit câte 500 de dolari pentru a-şi cumpăra haine. Nimeni nu mai avea acte de identitate şi nici amintiri. Toate dispăruseră în incendiu. Comandantul navei a murit din cauza rănilor provocate de schije la spital. Ceilalţi răniţi grav au supravieţuit, deşi bucătarul a avut arsuri pe 40% din suprafaţa corpului.

După opt luni, nava a fost remorcată de Hercules în Portul Galaţi, unde a fost reparată, costurile ridicându-se la două milioane dolari. Cargoul a mai navigat o perioadă, apoi a fost vândut.

Tragedia navei Fundulea a fost ţinută sub tăcere în ţară. „Am reuşit să păstrez ciorna raportului pe care l-am făcut atunci. Caseta primită din partea salvatorilor a trebuit s-o predau, întrucât autorităţile comuniste mi-au zis că legea nu-mi permite să ţin aşa ceva acasă. Ni s-a mai spus că nu avem voie să scoatem o vorbă despre cele întâmplate, ca să nu stricăm relaţia dintre ţări, dintre România şi Iran. Oamenii nu contau pentru regimul comunist“, încheie marinarul. Pe 10 decembrie 1987 a ajuns şi el acasă.

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările