Topul bolilor care ne omoară tinerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infarctul, atacul vascular cerebral, hipertensiunea arterială sau cancerul sunt doar câteva cauze ce conduc la decesul pacienţilor tineri
Infarctul, atacul vascular cerebral, hipertensiunea arterială sau cancerul sunt doar câteva cauze ce conduc la decesul pacienţilor tineri

Statistica Direcţiei de Sănătate Publică este alarmantă: creşte numărul cazurilor fatale de infarct, atac vascular cerebral, hipertensiune arterială, cancer. Decesele sunt înregistrate la vârste tot mai fragede.

Bolile grave nu mai sunt o caracteristică a vârstei a treia. Infarctul, atacul vascular cerebral, hipertensiunea arterială sau cancerul sunt doar câteva cauze ce conduc la decesul pacienţilor tot mai tineri. Unii sunt răpuşi subit de bolile neurologice sau cardiovasculare. Alţii descoperă prea târziu că suferă de cancer. Mulţi îşi pun capăt zilelor, doborâţi de o afecţiune psihică.

Medicii sunt îngrijoraţi de scăderea tot mai mare a vârstei pacienţilor pe care nu îi mai pot salva, pentru că vin la spital când boala e prea avansată şi nu mai e nimic de făcut.

„Fiecare ar trebui să meargă la un control la medicul de familie cel puţin o dată pe an. Orice creştere de tensiune sau a nivelului colesterolului în sânge ar trebui să tragă un semnal de alarmă chiar şi celui mai sănătos om", avertizează medicul neurolog Ildiko Toldişan, specialist al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Viaţa pe care o ducem îşi pune amprenta puternic asupra sănătăţii noastre. „O genetică încărcată, consumul de droguri, fumatul, aminoacizii sau proteinele consumate pentru dezvoltarea muşchilor pectorali, o viaţă dezordonată, toate duc la decesul prin infarct la tineri", explică medicul cardiolog Elvira Craiu.

Evitarea acestor excese ar duce şi la stoparea bolilor considerate incurabile. „Sunt foarte multe forme de cancer, care zac în fiecare dintre noi. Toţi avem astfel de celule, dar organismul are mecanisme care le omoară", arată medicul oncolog Monica Lazăr.

Citeşte tot materialul în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite