Topul alimentelor care te ajută să ai o dantură sănătoasă şi un zâmbet „de revistă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru „un zâmbet de revistă” nu este destul să periezi dinţii sau să mergi la stomatolog pentru albirea acestora. Dantura este oglinda a ceea ce mâncăm, spun specialiştii.

Gura, ca organ privit separat, este la intersecţia a foarte multe sisteme din corpul uman. Ea participă la digestie, deci face parte din sistemul digestiv. De asemenea, face parte din aparatul respirator, din sistemul nervos şi sprijină vorbirea. Toate aceste sisteme pot afecta la un moment dat dantura.

„Trebuie să ştim că dinţii sunt pe diverse zone conectaţi cu organele corpului. Incisivii, de exemplu, sunt conectaţi cu rinichii. În momentul în care apar dinţii coloraţi, tartru mult, înseamnă că avem o problemă. Tartrul apare din cauza unei încărcări cu minerale care nu pot fi gestionate de organism. Premolarii, la fel, sunt conectaţi la zona ficatului, rinichiului şi pancreasului”, spune medicul stomatolog Anca Nicolae.

Specialistul arată care sunt principalele alimente care favorizează o dantură sănătoasă, încurajând consumul de alimente autohtone. „Varianta cea mai bună este să ne alimentăm cu fructe şi legume de sezon, să ţinem cont de etapele anului. Ne apucăm să mâncăm diferite legume sau fructe exotice şi uităm faptul că suntem o ţară cu producţie agricolă proprie.”

Alimente recomandate:

  • fructele de pădure (zmeura, murele, afinele) – au o capacitate mai mare de alcalinizare
  • pepenele roşu, strugurii, perele, bananele
  • morcov, ţelina, sfecla roşie, ridichea neagră, varza, dovleacul
  • leguminoasele şi seminţele
  • laptele şi derivatele din lapte, consumate proaspăt şi de bună calitate
  • carnea consumată în această ordine: peştele (o carne uşor de digerat), carnea de pasăre, carnea de vită şi cea de porc
  • apa plată, cu un PH cât mai alcalin - trebuie evitată apa minerală deoarece acidul din această apă atacă dantura şi contribuie la aciditatea întregului organism


La capitolul „alimente periculoase”, medicul stomatolog aminteşte citricele, deoarece acidul citric acţionează ca un acid şi asupra dintelui. De asemenea, glucidele, în general, sunt periculoase pentru dantură. Depinde şi de forma lor, pentru că şi fructele conţin zaharuri dar ele sunt mult mai uşor de gestionat de către aparatul nostru digestiv.

Dulcele creează pe smalţul dentar un mediu acid care duce la demineralizarea smalţului. Iar pe un asemenea smalţ se grevează caria”, conchide medicul Anca Nicolae.

Pe aceeaşi temă:

Topul alimentelor menţionate în Biblie. Lista animalelor interzise la consum

Dr. Mădălina Răducanu, specialistă în ortodonţie şi ortopedie dento-facială: „Gama aparatelor dentare este vastă, cele clasice sunt înlocuite de cele invizibile“

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite