Tinerii suspecţi de COVID-19 din Vaslui s-au cazat la negru, la două vile din Costineşti. „Nu se respecta nicio măsură de protecţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 30 de tineri din Vaslui, contacţi ai unui caz confirmat cu COVID-19, au ajuns la începutul lunii în Costineşti şi s-au cazat în două vile, fără forme legale, şi într-o pensiune.

În urma unei anchete demarate de Direcţia de Sănătate Constanţa la Costineşti s-a stabilit faptul că 23 tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, care au venit pe litoral pentru a participa la un eveniment privat, s-au cazat la două vile situate în centrul Staţiunii Tineretului, iar alţi opt la o pensiune din apropiere.

Cu această ocazie, s-a descoperit faptul că vilele nu respectau nicio măsură impusă de pandemia de coronavirus. Astfel, nu se purtau măşti, nu existau marcaje de informare, nu exista un grafic de dezinfecţie al spaţiului, iar la intrări nu erau montate dispensele cu material dezinfectant. Mai mult decât atât, la cele două vile cazarea s-a făcut la negru.

Organele de control i-au amendat pe administratorii celor două structuri de cazare cu câte 10.000 de lei şi au interzis desfăşurarea de activităţi turistice în spaţiile respective. Pensiunea la care erau cazaţi restul nu ridica probleme sanitare.

La momentul controlului, niciunul dintre cei 30 de tineri nu prezenta simptomatologie specifică infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, au spus medicii, însă până când au fost preluaţi de echipajele SMURD venite din Vaslui, au fost carantinaţi în vilele în care au petrecut cele câteva zile de vacanţă.

Proprietarilor celor trei locaţii de cazare li s-a recomandat efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie şi dezinsecţie. Prefectul judeţului Constanţa, George-Sergiu Niculescu, a spus că avem de-a face cu „o situaţie lipsită de responsabilitate, în special din partea părinţilor celor 30 de tineri, pentru că discutăm de nişte copii de 17-18 ani. Situaţia acum este sub control şi se efectuează anchete epidemiologice extinse, pentru că aceşti tineri au apucat să petreacă două-trei zile pe litoral. Aştept să văd, în restul sezonului, ceva mai multă responsabilitate din partea turiştilor“. 

Vă mai recomandăm:

30 de tineri din Vaslui, contacţi ai unui caz pozitiv Covid-19, se distrau în Costineşti. Două dintre vilele în care stăteau au fost închise

Mai multe ambulanţe trimise pe litoral: 40 de tineri din Vaslui suspecţi de COVID-19 după un majorat. Reacţia sfidătoare a unei fete depistate pozitiv

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite