Telenovelă la Ghindăreşti. Primarul, bătut de poliţist pentru că s-ar fi culcat cu nevasta acestuia

Telenovelă la Ghindăreşti. Primarul, bătut de poliţist pentru că s-ar fi culcat cu nevasta acestuia

Primarul Adrian Vartolomei, faţă în faţă cu poliţistul satului. FOTO youtube

Telenovela sătească la Ghindăreşti, în judeţul Constanţa. Primarul din comună susţine că a fost bătut de poliţistul de la postul din localitatea Horia. Sătenii şuşotesc că de vină ar fi nevasta poliţistului care a avut o aventură cu edilul.

Incidentul a avut loc marţi, după lăsarea întunericului. Primarul de la Ghindăreşti, Adrian Vartolomei a plecat de acasă să cumpere pâine când a fost abordat de Marius Ivan, adjunctul secţiei de Poliţie Horia. Între cei doi nu a avut loc niciun schimb de replici, dar Ivan l-a lovit pe edil cu pumnul în faţă. 
 
"Noi având un conflict mai vechi, eu am zis că el vine să ne împăcăm. Şi fără niciun motiv, nu mi-a zis nimic, m-a lovit şi mi-a spart arcada şi a început să mă lovească cu pumnii şi cu picioarele până am căzut. Norocul meu a fost că a intrat un băiat cu maşina pe stradă şi când a văzut farurile a fugit la el în curte" spune Vartolomei.
 
Vartolomei a sunat imediat la 112 şi apoi s-a dus la Spitalul din Hârşova pentru a primi îngrijiri medicale. Poliţiştii de la IPJ Constanţa au declanşat o anchetă în acest caz. Ei spun că edilul ar avea nasul spart şi un ochi vânăt, dar nu există niciun martor la cele întâmplate aşa că ancheta este una dificilă. 
 
Până în momentul de faţă există doar declaraţia primarului versus declaraţia poliţistului. 
 
Sătenii din Gindăreşti se feresc să vorbească despre problemele celor doi, dar zic că de vină ar fi nevasta poliţistului care ar fi avut o aventură cu primarul Vartolomei. Pe data de 30 septembrie, între cei doi a avut loc un incident similar. Şi atunci, dar şi acum primarul a fost cel agresat. Cele două dosare sunt cercetate de procurori de la Parchetul Tribunalului Constanţa. 
 
Adrian Vartolomei a ţinut să specifice că nu ar fi vorba despre o dispută din cauza unei femei. "Acest bărbat este divorţat, sau nu ştiu, el nu locuieşte cu soţia lui. Ea lucrează la primărie. Eu nu pot sa dau afară pe cineva care lucrează la primarie."
 
Primarul Adrian Vartolomei, la două ore după ce a fost agresat.
Şefii ierarhici ai poliţistului spun că există plângeri depuse, dar până când Parchetul nu dă o soluţie, poliţistul nu va fi suspendat. De această dată, încadrarea posibilei fapte a poliţistului depinde şi de numărul de zile de îngrijiri medicale pe care legiştii i le vor acorda primarului. 
 
Sătenii din Ghindăreşti spun că Marius Ivan nu iese de obicei din curte şi că el a devenit recalcitrant după ce a fost prins de propria nevasta cu o altă femeie, la Năvodari. Atunci au început şi acuzaţiile poliţistului la adresa primarului.
 

Vă mai recomandăm:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările