Tatonări la Mangalia. Garda de Coastă a cerut identificarea unei zone pentru instalarea de corturi pentru 400 refugiaţi

Tatonări la Mangalia. Garda de Coastă a cerut identificarea unei zone pentru instalarea de corturi pentru 400 refugiaţi

Refugiaţii ar putea ajunge şi în ţara noastră, prin decizia forurilor europene Foto Adevărul

Garda de Coastă a solicitat Mangaliei identificarea unei zone pentru instalarea unor corturi pentru refugiaţi. Autorităţile au precizat că este vorba doar despre o măsură de prevenţie în cazul în care aceştia ar ajunge în România, care a fost ocolită cu desăvârşire, până acum, de valul de refugiaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mangalia a primit o solicitare de la Poliţia de Frontieră, prin Garda de Coastă, prin care i se solicită identificarea unei zone în care să fie instalate corturi pentru refugiaţi, în eventualitatea că aceştia vor ajunge în ţara noastră. Posibilitate puţin probabilă - consideră edilii Mangaliei, cea mai importantă localitate din judeţul Constanţa, după reşedinţa de judeţ.

Adresa cerea indicarea unei zone în care să poată fi amplasate 4 corturi pentru 400 persoane, iar municipalitatea a promis că se va gândi la această situaţie. „Este doar o măsură de prevenţie, nu înseamnă că vin refugiaţii. Deocamdată, România este ocolită de valul de refugiaţi, nu este o ţară de destinaţie pentru ei. Dar vom lua o decizie, în funcţie de posibilităţi“, spun edilii din Mangalia, care au promis un punct de vedere oficial pe această temă.

Garda de Coastă Constanţa a refuzat să comenteze despre acest subiect, precum şi despre colaborarea cu autorităţile locale. Procedura standard, în cazul venirii unor migranţi, este ca aceştia să fie identificaţi la locul în care sunt prinşi sau găsiţi. Dacă vin pe mare, sunt duşi la sediul Grupului de Nave Constanţa sau Mangalia, în funcţie de punctul cel mai apropiat. La Constanţa mai este folosit pentru găzduire şi terminalul de pasageri, pe timpul îndeplinirii formalităţilor.

Dacă migranţii trec graniţa pe uscat, pe la Negru Vodă, Ostrov sau Vama Veche, sunt duşi la Sectorul de Poliţie de Frontieră.

Dacă ei cer azil este anunţat Inspectoratul General pentru Imigrări, care îi preia în custodie. Dacă nu cer azil sunt returnaţi în Bulgaria.

Dacă au probleme medicale este chemată Ambulanţa, care îi duce la spital pentru îngrijiri.

Prefectura decide unde sunt cazaţi temporar migranţii. Pentru grupuri mici, locul de găzduire este „sectorul“, unde există spaţii de supraveghere. Pentru grupuri mari, soluţia este o tabără de pe litoral, în special cea de la Eforie Sud, care funcţionează vara, este utilată şi poate primi „turişti“ şi în extrasezon.

Vă mai recomandăm

Un român se oferă să împartă locuinţa cu două familii de refugiaţi. „Trebuie să fim solidari cu cei care nu au cămin şi hrană“

Locurile de cazare care ar putea găzdui refugiaţi, ocupate de studenţi. Situaţia din internatele liceelor este incertă

Codul refugiaţilor. Cum să ne comportăm cu imigranţii care ajung la noi în ţară

Valul de refugiaţi a răvăşit un oraş de graniţă din Macedonia. Localnic din Gevgelija: „Venirea lor a adus haosul total pe străzi“

Holocaustul armenilor: cum a devenit România patrie pentru 10.000 de refugiaţi din calea prigoanei otomane

Holocaustul armenilor: cum a devenit România patrie pentru 10.000 de refugiaţi din calea prigoanei otomane

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările