Târg de preparate dobrogene după reţete vechi, bune pentru cămară

Târg de preparate dobrogene după reţete vechi, bune pentru cămară

Preparate de toamnă în cămară - zacuscă şi afumătură Sursa Primăria Constanţa

Un târg de produse tradiţionale va fi amenajat pe platoul din parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa. Evenimentul are loc în zilele de 24-27 octombrie.

„Târgul de gust bun, cu reţete din străbuni“ este dedicat promovării preparatelor tradiţionale din zona Dobrogei şi nu numai, fiind organizat în perioada 24-27 octombrie de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa.

Evenimentul se desfăşoară pe platoul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski şi aduce constănţenilor bunătăţi după reţete moştenite din tată în fiu.

„Timp de patru zile, în intervalul orar 11.00 – 18.00, expozanţii îi vor îmbia pe vizitatori nu doar cu cele mai gustoase delicatese, ci şi cu cele mai bune preţuri“, promit organizatorii.

De la târg vor putea fi procurate preparate precum pastramă, cârnaţi, diverse sortimente de brânză, suberek, kobete, baclavale, dar şi păstrăv copt şi afumat la jar, zacuscă sau cârnaţi de păstrăv, însoţite de vinuri alese ale unor crame consacrate. 

„Nu va lipsi nici pâinea coaptă cu grijă pe vatră şi plămădită cu maia, care aminteşte de vremea copilăriei. <Târgul de gust bun, cu reţete din străbuni> va însemna totodată o bună oportunitate pentru consolidarea legăturii dintre consumatori şi producători“, invită gazdele. 

Preparate de toamnă în cămară Sursa Primăria Constanţa

Pe aceeaşi temă: 

Ce pun dobrogenii toamna în cămară. Delicioasele preparate tradiţionale ale naţiilor dintre Dunăre şi Mare

Minunea gastronomică de la malul mării. Cum se prepară mujdeiul dobrogean, după o tradiţie pescărească

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: