Tânăr din Marea Britanie, drogat în Mamaia. Ieşise pe balcon şi făcea scandal

Tânăr din Marea Britanie, drogat în Mamaia. Ieşise pe balcon şi făcea scandal

Sursa stimulants.com

Un tânăr din Marea Britanie a fost găsit drogat într-un apartament din staţiunea Mamaia. Petrecăreţul, în vârstă de 23 ani, făcea scandal pe balcon.


Minivacanţa de pe litoral a făcut deja prima victimă, prinsă de poliţişti pentru că făcea scandal. 
 
Un tânăr în vârstă de 23 ani, cetăţean britanic, a fost găsit singur într-un apartament din staţiunea Mamaia, pe care-l închiriase. Poliţia a fost chemată la faţa locului în jurul orei 1, în noaptea de joi spre vineri (25 spre 26 aprilie), pentru că turiştii s-au plâns că acesta este pe balcon şi este deosebit de gălăgios.
 
Cu acordul proprietarului, poliţiştii au pătruns în apartament, găsind aproximativ 52 de grame de praf de culoare alba (25 grame cocaină şi 27 grame amfetamină), un cântar electronic şi 10 pastile de culoare roz.
 
Drogurile au fost ridicate si predate, împreună cu tânărul britanic, procurorilor din cadrul DIICOT Constanţa pentru efectuarea anchetei. Pe numele lui a fost deschis un dosar de cercetare penală.
 
Pe aceeaşi temă: 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: