Supravieţuitoarele surghiunite ale flotei româneşti - ce s-a ales de navele-vedetă, care altădată băteau mările-n lung şi-n lat sub pavilion românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Navele din flota României au fost vândute la preţ de fier vechi după Revoluţie, iar străinii au făcut din ele opere de artă şi acum funcţionale. Nava de pasageri Dierna a fost transformată în cazinou în Israel, petrolierul Biruinţa – în rafinărie plutitoare în Golful Guineei, iar cargoul Dej a rămas, ca printr-un miracol, în România şi a devenit nava-şcoală Albatros

„Itzia tova!“ (n.r. – „Călătorie plăcută!“), aşa erau întâmpinaţi gamblerii împătimiţi, atunci când urcau la bordul Cazinoului Flamingo, ancorat în portul israelian Eilat. Puţini ştiu că nava-cazinou a fost cândva sub pavilion românesc şi s-a numit Dierna, iar ulterior, Victoria 2000 şi apoi Victoria.

Povestea navei este asemănătoare cu cea a altor sute care au făcut parte din flota ţării noastre. Dierna a fost prima navă costieră de pasageri construită în anul 1985 la Şantierul Naval Olteniţa.

Cu o lungime de 37,33 metri, nava de tip catamaran (n.r. – ambarcaţiune cu vele alcătuită din două corpuri cuplate între ele printr-o punte) putea transporta 241 de pasageri.

DIERNA, CAZINOU ÎNTRE 2000 ŞI 2004

Teodor Mugurel Lavrinenco, care a participat la construcţia navei, a relatat, pentru site-ul www.marinarii.ro, că Dierna a avut defecţiuni la toate motoarele şi, prin urmare, avea probleme cu stabilitatea pe apă.

Nava a fost construită pentru a plimba pasagerii pe mare, dar nefiind stabilă,  au folosit-o pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar ulterior a ajuns în Portul Tomis, fiind folosită de scafandri ca navă-şcoală. Pe Dierna au devenit pionieri mai multe generaţii de elevi. Nefiind aptă de mare, scafandrii s-au descotorosit de ea.

După 1989, vasul a stat la ancoră în Portul Agigea şi, ulterior, a fost vândut unor armatori israelieni, care i-au schimbat numele în Victoria 2000.

Fosta navă Dierna a luat drumul Israelului la începutul anului 2000, având echipaj românesc la bord. A ajuns în Portul Eilat cu un singur motor, întrucât celălalt se stricase pe drum. După câteva luni de renovare, nava a fost transformată în cazinou şi s-a numit Flamingo.

image

Nava a avut această destinaţie din primăvara anului 2000 până în ianuarie 2004, când poliţia israeliană a interzis activitatea navelor-cazinou din Portul Eilat. În prezent, nava arborează pavilion israelian şi este folosită pentru a instala cabluri sub apă, după cum povesteşte Cristian Munteanu, fost manager de cazinou pe navele de croazieră şi care a fost martor la transformarea navei şi în perioada ei de glorie.

„Mai mult ca sigur că Dierna se va întoarce în Eilat ca navă-cazinou, când acest lucru va fi posibil“, spune Cristian Munteanu. Jucătorii de pe vas, care pierdeau şi câştigau sume colosale de bani, erau serviţi şi de crupieri români. „Pasagerii nu plăteau bani în plus pentru croazierele pe mare cu Flamingo, care durau în jur de trei ore. Mulţi dintre ei aveau avionul din Tel Aviv şi cazarea la hotel plătite“, mai spune Munteanu.

TRANSFORMAREA DIERNEI

Cristian Munteanu a fost de faţă la sosirea navei în port şi la transformarea ei în cazinou. Îşi aminteşte că a fost scos tot ce a fost original de pe navă. Materialele din interior şi cablurile au fost încărcate în două bene tractabile şi aruncate. Israelienii au închis apoi puntea superioară, ce fusese terasă, cu geamuri termopan. Puntea de jos avea în prova un salon mic cu o scară care dădea către puntea unde era amplasat cazinoul. Nava mai avea cabine, magazie şi un atelier.

image

„Israelienii au făcut tot posibilul să uşureze suprastructura navei şi au tăiat mare parte din tabla laterală de pe punţi şi au montat balustrade. Practic, a rămas doar tabla structurii şi opera vie (n.r. – depuneri de scoici şi plante acvatice pe fundul unei nave)“, spune Munteanu, care acum este manager tehnic la o companie internaţională care produce şi închiriază jocuri de noroc.

Spiritul Dierna nu a murit în România. O navă-şcoală, construită în 1979 la Şantierul Naval Giurgiu şi modernizată în 2008 în Serbia, poartă denumirea fostului catamaran din flota României. Actuala Dierna, cu o capacitate de 90 de locuri, oferă grupurilor de turişti croaziere pe Dunăre, între Orşova şi Cazane. Tariful este de 500 de lei pe oră de persoană.

BIRUINŢA, RAFINĂRIE PLUTITOARE

O altă navă care a fost salvată de la pieire de străini este vestita Biruinţa, nava comandată de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care pe atunci avea 33 de ani.

Nava Biruinţa a fost lansată la apă în 1984, fiind construită în întregime cu echipamente româneşti, la Şantierul Naval Constanţa. Celelalte tancuri petroliere aveau motoare produse în străinătate. Cele de pe Biruinţa erau fabricate la Reşiţa. Vasul avea o lungime de 302 metri şi o lăţime de 48 de metri, iar viteza de deplasare era de 16 noduri.

„Era un prototip, cel mai greu vapor pe care-l construise România până atunci“, spune liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, fost ofiţer pe Biruinţa.

image

„Te numesc «Biruinţa» şi îşi urez vânt bun din pupa!“, scria presa la acea vreme. „Cu prezenţa sa impunătoare, cu silueta masivă şi elegantă, uriaşa navă de 157.280 de tone deadweight sugerează perfect numele pe care l-a primit la lansare – Biruinţa. Este, de fapt, cum ne spune tânărul său comandant Traian Băsescu, «cel mai mare şi mai valoros obiect realizat vreodată de industria noastră constructoare de maşini»“, citează Corina Apostoleanu şi Constantin Cumpănă presa de la acea vreme, în cartea „Amintiri despre o flotă pierdută“.

Sub comanda lui Traian Băsescu, Biruinţa a fost prima navă care a intrat în Portul Constanţa încărcată cu un milion de barili de ţiţei.

„CÂND COMANDANTUL E BUN, PLECI ÎN SIGURANŢĂ CU EL“

Timp de doi ani, Adrian Mihălcioiu a navigat pe Biruinţa. „Era o mână forte Băsescu, în sens profesional. Ajuta foarte mult echipajul, însă când era vorba despre atribuţii de serviciu, era foarte aspru. Noi avem o vorbă: «Când comandantul e bun, pleci în siguranţă cu el». Aşa era cu Băsescu. Te simţeai în siguranţă cu el. Era un comandant care cunoştea foarte bine nava. Stătea şi la motoare, dar şi pe punte“, îşi aminteşte Mihălcioiu.

După mulţi ani, în 2007, prezent pe Şantierul Naval Constanţa, Traian Băsescu şi-a adus aminte de nava lui de suflet. „Mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, ne cunoaştem de la recepţia petrolierului de 157.000 de tone – Biruinţa. A fost un moment extrem de important în cariera mea şi a fost un moment foarte important pentru şantier. După mai bine de două decenii, Biruinţa este singura navă din seria ei aflată încă în circulaţie. Asta înseamnă că şi dumneavoastră aţi construit-o bine, şi eu am condus-o bine“, le-a spus el angajaţilor şantierului din Constanţa.

image

NU MAI ÎNDEPLINEA NORMELE DE EXPLOATARE

Nava a fost scoasă din uz la sfârşitul anului 2007, după ce a efectuat mai mult de 340 de voiaje. „După 23 de ani de exploatare, nava nu mai îndeplinea normele internaţionale privind prevenirea poluării pe mare care evoluaseră mult în această perioadă. 

Printre altele, trebuia să fie înconjurată complet de tancuri de balast, ceea ce însemna să-i mai construieşti un corp în exterior“, ne explică ofiţerul de marină Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte. El spune că niciun armator român nu avea, la acea vreme, puterea financiară să facă aşa ceva.

Biruinţa, nava-amiral a flotei româneşti, s-a mai numit Iris Star, Histria Crown, iar acum se numeşte Armada Perdana, funcţionând ca rafinărie pe coasta de vest a Africii, în Golful Guineei, sub pavilion panamez. „Nava este deţinută acum de firma Agip, care a investit în ea 300 de milioane de dolari“, dezvăluie Mircea Băsescu.

Rafinăria poate prelucra 45.000 de barili pe zi şi are capacitatea de a stoca un milion de barili de petrol. Reconversia a fost efectuată la Keppel Naval din Singapore în anul 2009, de Bumi Armada, cea mai mare companie de profil din Malaysia.

ALBATROS, NAVA-ŞCOALĂ LA CONSTANŢA

O altă navă salvată de la pieire este fostul cargou Dej, construit în anul 1977 la Şantierul Naval Galaţi, care a devenit ulterior nava-şcoală a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, fiind rebotezată Albatros. Vasul a fost salvat de Marin Deboveanu (81 de ani), cel care a construit goeleta Speranţa, pe care s-a turnat filmul „Toate pânzele sus!“. Era imediat după Revoluţie, când fostul şef al Biroului de Învăţământ de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Marin Deboveanu, a vrut să ia câte o navă din fiecare tip de la Navrom şi să le transforme în nave-şcoală. În 1990, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa rămăsese fără navă pentru practică.

image

Deboveanu a reuşit să ia doar cargoul Dej, o navă aproape distrusă. „La Revoluţie, nava luase foc în Portul Constanţa. Tot echipajul se uita la televizor şi a lăsat nava nesupravegheată. Era o ruină când am preluat-o noi, era vandalizată“, îşi aminteşte fostul comandant Marin Deboveanu.

După ce nava de 8.750 de tone deadweight a fost donată de Navrom instituţiei de învăţământ, a intrat în reparaţii la Şantierul Naval Galaţi. „În 1992 primisem, printr-o rectificare bugetară, 350 de milioane de lei, dar preţurile săreau de la o lună la alta, aşa că am fost nevoit să caut şi alte surse de finanţare şi am reuşit să obţin sponsorizări“, îşi aminteşte Deboveanu.

Din 2001, nava Albatros a început să cutreiere mările şi oceanele lumii, având la bord studenţi de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“. Asta până în 2008, când nava a rămas la cheu. În prezent, are statutul de navă-laborator, aici derulându-se lecţii practice cu viitorii marinari, după cum arată rectorul Academiei, Vergil Chiţac.

BLESTEMUL NAVELOR ROMÂNEŞTI

Dierna, Biruinţa şi Albatros sunt câteva exemple de nave care au fost salvate. Cele mai multe construcţii navale din România au ajuns, însă, la fier vechi. Fostul pasager Muntenia, construit în 1969, a sfârşit abandonat în Serbia. Până în anul 1999, a aparţinut Navrom Galaţi, iar câţiva ani mai târziu a fost vândut în Serbia. O vreme a funcţionat ca ponton, iar acum zace abandonat pe uscat. Nava nu mai are geamuri şi este înconjurată de vegetaţie.

Cargoul Bacău, care a aparţinut Navrom Constanţa până în anul 1991, s-a regăsit pe lista navelor de care guvernul român a hotărât să se debaraseze şi care au fost vândute la fier vechi. Nava a fost cumpărată la preţ de fier vechi de firma Haroz Shipping din Emiratele Arabe Unite. Se pare că a mai navigat, purtând numele Marwan 3, Hangamah şi Universe. A ajuns la fier vechi în 1995, în Pakistan.

Cargoul Huşi, construit la Brăila în anul 1980, a avut aceeaşi soartă. În anul 1990, regăsim nava în patrimoniul Petrominului, societate care a vândut nava în anul 1996 către Cosena SRL. Valoarea lui era estimată la acea vreme între 1,5 şi 1,8 milioane de dolari.



Nava Muntenia FOTO www.shipspotting.com

nava flota

În 1998, numele i-a fost schimbat în Susie, iar apoi nava a fost vândută către o companie din Londra, care i-a dat numele Sinjar. În 2011, nava se numea Haja K, iar în decembrie 2014 a fost vândută la fier vechi.

În iulie 1990, a sfârşit şi cargoul Piatra Neamţ. A făcut parte din primul lot de nave vândute la fier vechi după 1990 la preţul de 108 dolari tona. A fost remorcat din Portul Constanţa Sud-Agigea până la Aliaga (Turcia), unde a fost dezmembrat în iulie 1990.

Cargoul Călimăneşti, construit în 1974 la Galaţi, se afla în 1990 în patrimoniul Romline, unde a rămas până în 1997, când a fost vândut. Ulterior, şi-a schimbat şi numele în Augusta M, noul pavilion arborat fiind cel panamez.

În 2000, nava a fost vândută la fier vechi, la Alang (India). Pentru ultimul drum, numele i-a fost scurtat şi s-a numit Augusta.

Nava de pasageri Transilvania, numită „lebăda albă“, s-a scufundat în Portul Galaţi. Nava a făcut împreună cu sora ei, Basarabia, curse

regulate pe linia Constanţa-Alexandria-Haifa-Beirut-Pireu-Istanbul-Constanţa până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.  În 1979, vasul s-a scufundat aproape de mal, la Galaţi, fără ca autorităţile să intervină. Sora sa, Basarabia, a fost luată de ruşi după război şi redenumită Ukraina. A fost tăiată la Gadani Beach (Pakistan), în anul 1987. 

VÂNZAREA NAVELOR, O „CRIMĂ“

petre zamfir

La Revoluţie, flota României număra aproape 300 de nave, la care se adăugau navele de pescuit oceanic. Ele se aflau în administrarea fostei întreprinderi de stat Navrom Constanţa. În 1990, întreprinderea de stat a fost spartă în trei companii: Navrom, Romline şi Petromin. A fost începutul sfârşitului flotei comerciale.

Contraamiralul în rezervă Zamfir Petre, de 92 de ani, care şi-a servit ţara în cel de-Al Doilea Război Mondial de pe distrugătorul Regina Maria, iar ulterior, de la bordul „coşciugelor de fier“, submarinele Delfinul şi Rechinul, este foarte dezamăgit când vede că nu mai există nicio navă cu pavilion românesc pe mările şi oceanele lumii. „Pierderea flotei este cea mai mare  crimă posibilă“, spune Zamfir Petre.

Un alt fost comandant care regretă pierderea flotei este Valentin Stan, de 82 de ani. El a condus nava-şcoală Mircea,  a fost comandant pe nava de pasageri Transilvania, pe tancul petrolier  Argeş, pe cargourile Albeşti, Cluj şi Timişoara şi pe feribotul Eforie.  „Faptul că sunt nave care încă mai funcţionează este o dovadă că ele nu erau foarte vechi, dar au fost vândute la un preţ de nimic pe un comision mare“, este de părere fostul lup de mare.

Vă mai recomandăm:

Goeleta „Speranţa“, destin ca-n filme. Bătrânul marinar Marin Deboveanu, cel care a construit-o, dezvăluie secretele corabiei din „Toate pânzele sus!“

FOTO Poveştile unui comandant de navă: „În 1989, am crezut că ungurii au intrat în Ardeal“

Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite