Superbul muzeu unicat în România din cotloanele Dobrogei. A fost inaugurat de trei dintre cei patru regi ai României
0
Într-un colţ al Dobrogei, pe malul Dunării, există un mic muzeu născut din pasiunea unor învăţaţi, fii ai locului. Muzeul Carsium din Hârşova a fost inaugurat în 1904 de regele Carol I, apoi a fost redeschis în 1926 de regele Ferdinand, ca în 2006, regele Mihai să fie cel care a reînnodat tradiţia unui lăcaş de istorie milenară.
Ascuns pe o străduţă largă cu flori, de pe malul Dunării, în oraşul Hârşova există un loc a cărui istorie este strâns legată de regii României. Muzeul de istorie şi arheologie Carsium din Hârşova a fost inaugurat în 1904 de regele Carol I, redeschis în 1926 de regele Ferdinand după război şi inaugurat în 2006 de regele Mihai în noul sediu. Micul edificiu merită vizitat în excursiile făcute prin Dobrogea.
Curtea cu flori şi vestigii
Muzeul Carsium este o secţie a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa şi funcţionează actualmente într-o casă cu cerdac plină cu flori şi vestigii arheo-
logice, păzită de căţei şi pisici. Are program prelungit inclusiv în weekend, când turiştii străbat drumurile arse de soare şi poposesc la umbra istoriei.
Aşa au poposit, cândva, şi regii României, veniţi special la Hârşova pentru a deschide şi redeschide acest muzeu. „Istoria muzeului s-a identificat cu cea a ţării. A avut o perioadă de glorie, a căzut în ruină şi deznădejde, a fost desfiinţat, ca apoi să fie reînfiinţat. Muzeul a renăscut, precum pasărea Phoenix, şi, de fiecare dată, atunci când a fost redeschis sau reorganizat, regii României au fost prezenţi aici“, remarcă cercetător dr. Constantin Nicolae, muzeograful de la „Carsium“.
1 mai 1904. Primul popas regal
Istoria începe la 1 mai 1904, când întreaga familie regală, în frunte cu regele Carol I şi regina Elisabeta debarcă de pe vasul regal în micul port dunărean, unde erau întâmpinaţi cu mic, cu mare, de suflarea Hârşovei. Monarhii erau însoţiţi de prim-ministrul Dimitrie A. Sturdza şi de inginerul Anghel Saligny, ministru al Lucrărilor Publice. Veniseră aici să cinstească munca unui cărturar inimos care i-a învăţat să scrie şi să citească pe oamenii locului, născuţi sau aşezaţi pe malul Dunării.
Ioan Cotovu a ridicat în anul 1879 – având sprijinul lui Spiru Haret, întemeietorul învăţământului modern din România – prima şcoală românească din Hârşova şi una dintre primele şcoli din Dobrogea, precum şi prima bibliotecă românească din Dobrogea, fost teritoriu otoman până la 1878. Fiii săi, Brutus şi Vasile, i-au călcat pe urme, devenind dascăli luminaţi ai Dobrogei. Fiul cel mare, Brutus, s-a dedicat dezvoltării nordului ţinutului dintre Dunăre şi Marea Neagră, iar spre sfârşitul vieţii, s-a retras la Constanţa. Dar mezinul, Vasile, a rămas alături de tatăl său, fiind cel care a construit o şcoală nouă a Hârşovei, lângă locuinţa sa. În acest nou lăcaş, Vasile Cotovu a amenajat, într-una dintre sălile de clasă, ceea ce avea să fie Muzeul Regional al Dobrogei. Iar inaugurarea celor două edificii care funcţionau în acelaşi local, la 1 mai 1904, a fost marea sărbătoare a comunităţii.
„Locuinţa lui Vasile Cotovu era destul de modestă ca arhitectură, singurul element distinctiv fiind un frontispiciu în stil renascentist cu ornamente florale şi copii. A fost construită de învăţător cu mult înainte, iar casa lui avea să fie sufletul aşezării. Lângă ea a fost ridicată apoi şcoala, la îndrumarea lui Anghel Saligny, ministrul Lucrărilor Publice de la acea vreme. Iar lângă şcoală începuse şi construirea bisericii din Hârşova. Într-una dintre sălile de clasă ale şcolii, dascălul Vasile Cotovu a amenajat un muzeu în care a expus materiale arheologice găsite de locuitori în ruinele cetăţii romane Carsium: fragmente de pietre cu inscripţii, vase, monede, podoabe antice, colecţie de roci şi minerale, costume populare, fotografii şi tablouri. Multe erau aduse de localnici, care găseau printre ruine tot felul de obiecte a căror importanţă nu o cunoşteau, dar o bănuiau. Aşa că le aduceau învăţătorului Cotovu, tatăl, care le-a lăsat în grijă fiului“, povesteşte cercetătorul Constantin Nicolae.
„La ora 10, un foc de tun anunţă sosirea canonierei «Rahova»“
Şcoala a fost inaugurată la 1 mai 1904, cu mare fast, de Regele Carol I, Regina Elisabeta şi restul înalţilor oaspeţi. Muzeul Regional al Dobrogei înfiinţat de neamul Cotovu era prima instituţie de acest tip din zona dunăreană, reprezentativ pentru întreaga provincie dintre Dunăre şi Marea Neagră. „Oraşul era frumos decorat şi steagurile tricolore fluturau la ferestrele şi la balcoanele tuturor caselor. La debarcader s-a ridicat un mic arc de triumf, iar alături de el, o tribună. Vreo 4.000 de săteni veniţi din plasa Hârşova aşteptau pe mal sosirea M.S. Regelui şi Familiei Sale. Elevii tuturor şcoalelor primare din plasă, îmbrăcaţi sărbătoreşte, aşteptau şi ei. La ora 10, un foc de tun anunţă sosirea canonierei «Rahova» pe care călătoreau principii şi premierul Sturdza, iar la scurt timp sosi şi «Orientul», cu care călătoreau Majestăţile Sale“, scrie ziarul constănţean „Farul“ de la 2 mai 1904.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, cu flori şi cadouri simbolice. Apoi au mers cu toţii pe jos cale de trei străzi până la şcoală, unde au vizitat sălile de clasă şi muzeul. Cel mai bun elev, îmbrăcat în gladiator, a recitat câteva versuri, ceea ce a făcut deosebită plăcere suveranului, notau ziariştii. După o oră, familia regală îşi lua rămas-bun de la gazde şi se îmbarca din nou pe vase continuându-şi călătoria spre gurile Dunării.
Mărturiile acelei zile-piatră de hotar sunt înscrise în Cartea de Aur a muzeului, unde pe o singură filă se regăsesc semnăturile celor mai importante nume din România de la pragul anilor 1800-1900: regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria, ministrul Anghel Saligny şi prim-ministrul Dimitrie A. Sturdza etc. Cartea de Aur este considerată, în continuare, una dintre comorile Muzeului Carsium din Hârşova.
Regele Ferdinand, la restaurare
Lumea prinde de veste de valoarea muzeului de la Hârşova. În ziarul „Dobrogea Nouă“ din 1 august 1911, ziariştii consemnează că muzeul devine un bogat edificiu cultural şi istoric al Dobrogei. Aici găsise arheologul Vasile Pârvan fragmentul din inscripţia de fundare a castrului, datat din 103 d.Hr., împreună cu alte inscripţii pe care le-a făcut cunoscute prin scrierile sale publice. Şi tot aici, geologul Ion Simionescu, tatăl celebrei Sanda Marin (pseudonimul Ceciliei Maria Simionescu), preşedinte al Academiei Române, studiază şi semnalează importanţa colecţiei de roci strânse de oamenii Hârşovei.
Vine, însă, Primul Război Mondial, când clădirea şcolii şi muzeului a fost afectată. Directorul Vasile Cotovu salvează mare parte dintre obiectele de patrimoniu şi le adăposteşte în casa sa, unde reface muzeul. Câţiva ani, muzeul funcţionează aşa, în locuinţa fondatorului, iar la 29 mai 1926, familia regală a României face din nou gestul de recunoaştere a strădaniilor elitei locale. Noua pereche regală a României, regele Ferdinand şi regina Maria, vin la Hârşova pentru a redeschide oficial Muzeul Regional al Dobrogei, în casa familiei Cotovu. O placă de marmură (care se află actualmente în interiorul muzeului) consfinţeşte momentul: „M.S Regele Ferdinand/ M.S Regina Maria / inaugurat-au restaurarea Muzeului regional Hîrşova în această casă la 29 Maiu 1926“. Istoria Dobrogei era iarăşi în siguranţă, pe mâini bune. Iar biblioteca şcolară, de 5.000 de volume, era la acel timp cea mai mare din judeţul Constanţa.
După moartea fondatorului său, în primii ani ai comunismului, muzeul decade, iar văduva lui Vasile Cotovu donează Muzeului de Istorie şi Arheologie din Constanţa exponatele rămase. Piesele arheologice sunt duse la muzeul din Constanţa, iar colecţiile de artă, etnografică, geologică, fotografică sunt împrăştiate. Urmează o perioadă grea pentru lăcaşul de lumină de la Hârşova.
Cum a fost „îngropat“ muzeul de mortarul comunist
După 1947, muzeul este închis, iar şcoala devine internat pentru liceul cel nou. Comuniştii încep să facă reparaţii şi tot ce amintea de eforturile cărturarilor este înlăturat. „În timpul unei reparaţii majore, frontispiciul de pe partea de răsărit, pe care era trecut cu cifre latine anul construcţiei, a fost distrus de unul dintre muncitori, la ordinul primarului aflat într-o vizită la faţa locului, deoarece putea conţine anumite îndemnuri burgheze, el neputând descifra textul cu pricina“, spune cercetătorul Constantin Nicolae. Excesul de zel a fost, însă, paradoxal, noroc pentru un obiect anume: placa de marmură de pe casa-muzeu-şcoală a lui Vasile Cotovu a fost acoperită în întregime cu mortar ca să nu
se vadă.
Sălile de clasă au fost folosite ca ateliere, iar în 1978 a fost dată jos tencuiala de pe parterul clădirii, dar lucrările sunt suspendate din lipsa fondurilor. În 1987, la Hârşova s-a construit o platformă industrială, iar în clădire au fost cazaţi militari în termen care executau diferite activităţi. „Fără să se ţină cont de structura edificiului şi nici de capacitatea de preluare a apelor menajere, s-au instalat în interior grupuri sanitare. Degradarea instalaţiei de scurgere a afectat cel mai grav edificiul. Ulterior, clădirea nu a mai servit nici unei activităţi şi a intrat în regim de întreţinere. În ultimii ani fusese supusă unui avansat proces de degradare. Lipsită de pază, a devenit un paradis al hoţilor de sobe de teracotă, mozaic din marmură, uşi, ferestre, cărămidă. În cele din urmă, administraţia locală decisese chiar demolarea edificiului istoric, deşi acesta era declarat monument de patrimoniu, aşa cum este şi acum, sub denumirea «Ansamblul Vasile Cotovu», care cuprinde «Casa Vasile Cotovu, azi şcoală» şi «Locuinţa directorului»“, arată dr. Nicolae.
Vestigii cărate cu căruciorul de butelii
Doar bătrânii locului rămăseseră să povestească cu nostalgie despre vremurile de altădată. Ideea reînfiinţării muzeului prinde iarăşi contur, mai ales că aici se desfăşura şantierul arheologic al cercetătorilor şi studenţilor din ţară. Începutul a fost făcut în sala de festivităţi comuniste de la Casa Pionierilor. „Prin anii 1975-1976, câteva dintre inscripţiile aruncate în curtea vechii şcoli au fost adunate şi aduse aici cu căruciorul de butelii. Noi le-am adus, eu şi soţia mea, Victoriţa, ambii tineri profesori de istorie pe atunci. Purtam blugi şi aveam părul cam mare pentru rigorile epocii. Ţin minte că pe drum ne-am întâlnit cu profesoara noastră de biologie din liceu, care ne-a întrebat uimită ce facem cu căruciorul. «Poate facem un muzeu cândva», am răspuns noi. Neîncrezătoare, profesoara a ridicat din umeri plecând mai departe. Aşa am făcut şi noi: ne-am văzut de drumul nostru în continuare“, îşi aminteşte istoricul Constantin Nicolae.
În anii ’80 este organizată „Expoziţia arheologică a oraşului“, care în 1990 capătă vitrine corespunzătoare oferite de Muzeul Naţional de Istorie a României, de la Bucureşti. În anul 1993, regretatul istoric dobrogean Adrian Rădulescu demarează iniţiativa redeschiderii unui muzeu modern la Hârşova. Şi se face anul 2000, când Consiliul Local Hârşova pune la dispoziţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa imobilul actual din oraş, care avea nevoie de reabilitare, pentru a fi reluată tradiţia istorică şi arheologică a Hârşovei. Cinci ani mai târziu, în 2005, Ministerul Culturii şi Cultelor aviza funcţionarea Muzeului Carsium ca secţie a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Dar victoria era încă departe.
Regele Mihai şi regina Ana, „doi oameni calzi, deschişi, atenţi“
„Disperat că imobilul în care s-a organizat muzeul este retrocedat fostului proprietar, în primele zile ale anului 2006, am scris o scrisoare Alteţei Sale Principesa Margareta. Povesteam acolo despre istoria muzeului, despre trecutul lui, legătura sa cu Familia Regală. Invocam ajutorul pe care îl puteam primi de la rege dacă ar inaugura muzeul, aşa cum făcuseră şi înaintaşii săi. Am expediat mesajul pe adresa Fundaţiei Principesei Margareta. Dar după câteva ceasuri de chibzuire, am crezut că nu am procedat bine trimiţând scrisoarea. Nici nu ştiam dacă ajunge undeva, dacă o va citi măcar cineva... şi am şters-o din calculator. După două luni, primesc pe adresa mea de e-mail un răspuns de la ASR Principesa Margareta“, relatează dr. Nicolae. Mesajul său fusese primit. „Şi mai mult, Familia Regală mă anunţa că vine cu bucurie la redeschiderea muzeului de la Dunăre.“
Pregătirile au început cu febrilitate. Urma să vină aici urmaşii regilor care păstraseră Hârşova aproape de trupul şi sufletul României. La 1 februarie 2006, Muzeul Carsium Hârşova a fost deschis publicului, iar la 23 aprilie 2006 a avut loc ceremonia de inaugurare la care au participat regele Mihai şi regina Ana (foto). „Ştiam că regele şi regina vin cu autoturismul. Toată dimineaţa a plouat în acea zi. Dar înainte de sosirea Majestăţilor Lor, ca prin minune, soarele a început să iasă dintre nori şi s-a făcut o zi splendidă de primăvară. Era Joia Mare dinaintea Paştelui“, spune cercetătorul, care s-a declarat impresionat de simplitatea perechii regale.
„Contrar aşteptărilor mele, am întâlnit doi oameni normali în comportament, calzi, comunicativi, deschişi la orice se spunea, atenţi şi răbdători cu cei care aveau ceva de spus şi dornici să afle foarte multe lucruri despre loc, oameni şi istoria lor. Am luat împreună masa şi privindu-i cât de simplu şi firesc mâncau, am trăit sentimentul acela tainic al bucuriei ospăţului în familie, împreună cu părinţii mei, cu prilejul marilor sărbători“, mărturiseşte dr. Constantin Nicolae. Pentru el, întâlnirea cu regele şi cu regina a fost un moment de revelaţie, urmat de bucuria de a primi, după câteva săptămâni, de la Palatul Elisabeta, o scrisoare de mulţumire din partea MS Regelui Mihai. „20 aprilie 2006 a fost, cu adevărat, cea mai importantă zi din viaţa mea“, concluzionează istoricul de la Hârşova.
Pe aceeaşi temă:
Un orăşel din Bulgaria are un mic muzeu dedicat Regelui Carol I al României
Se încarcă comentariile...
