Sunt din ce în ce mai puţini salariaţi, arată statisticile. Află ce job-uri sunt disponibile în această perioadă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de persoane vin zilnic la Agenţia de şomaj în căutarea unui loc de muncă. Foto arhivă
Zeci de persoane vin zilnic la Agenţia de şomaj în căutarea unui loc de muncă. Foto arhivă

Conform datelor Direcției Județene de Statistică din Constanța, în luna noiembrie a anului trecut numărul salariaților era de 175.700 persoane, cu 1.649 persoane mai puțin ca în 2010.

În acest moment, în baza de date a Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța sunt disponibile 76 de locuri de muncă. Sunt libere câte 20 de posturi de agenți de pază și ordine și pentru fierari betoniști, 6 posturi pentru agenți de vânzări, câte 5 posturi pentru agenți comerciali și imobiliari, 3 posturi pentru casieri, câte 2 posturi pentru agenți servicii clienți, gestionari, lucrători comerciali sau muncitori la salubrizare, mecanici auto și vânzători.

De asemenea, este disponibil câte un post pentru asistent personal pentru persoane cu handicap grav, geamgiu, reprezentant tehnic, șef raion mărfuri alimentare/nealimentare. Sute de locuri de muncă sunt disponibile și pe site-urile de profil. 

În judeţul Constanţa, câștigul salarial net este de 1.391 lei, cu 1,6% peste nivelul din anul anterior. Dacă luăm în calcul rata inflației, salariul este cu 1,8%  mai mic decât în noiembrie 2010, arată datele Direcției de Statistică din Constanța.

În baza de date a Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt înregistrați aproximativ 13.000 de șomeri. În ultima lună a anului trecut, rata șomajului era de 4,22%, cu 1,75% mai mică decât în urmă cu un an.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite