Spre aducere aminte în Săptămâna Luminată. Arsenie Papacioc, duhovnicul de la malul mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai însemnat duhovnic din sud-estul ţării a fost părintele Arsenie Papacioc, icoană pentru credincioşii care îl căutau din orice colţ al lumii s-ar fi aflat.

În chilia lui de la Mănăstirea Techirghiol, unde slujea din 1976, preotul primea zilnic zeci de oameni care veneau să se confeseze şi să-i asculte sfaturile. Trecerea sa la cele veşnice, în vara 2011, a întristat suflarea de credincioşi cărora duhovnicul le adusese alinare.

Arsenie Papacioc s-a născut în zi mare, la 15 august 1914, în satul Misleanu, din comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa. Anghel, aşa cum a fost botezat, a fost al 7-lea copil agentului sanitar Vasile Papacioc şi al soţiei sale Stanca.

Numele familiei vine de la o poreclă dată bunicului său aromân, preotul Albu venit din Macedonia grecească. „Popa cu cioc“ s-a transformat în renume datorită celui care avea să fie supranumit, chiar de către clerici, Patriarhul Dobrogei.

În tinereţe a fost adept al mişcării legionare, fiind închis în două rânduri pentru că nu împărtăşea ideologia comunistă.

Anghel Papacioc a ales drumul Bisericii, unde putea să fie de ajutor românilor încercaţi de ateismul regimului. A devenit duhovnicul oamenilor simpli, al VIP-urilor, inclusiv al fostului mitropolit al Ardealului Bartolomeu Anania.

Până la stingerea sa din viaţă, la 19 iulie 2011, chilia de la Techirghiol a fost loc de pelerinaj pentru credincioşii care îi căutau învăţăturile. „Nu mai pot. Sunt însă continuu prezent. Sunt în picioare, dar fără picioare“, a mărturisit părintele, cu puţin înainte să treacă în lumea celor drepţi.

Vă mai recomandăm

Părintele Arsenie Papacioc a fost duhovnicul mitropolitului Bartolomeu

A murit părintele Arsenie Papacioc, „Patriarhul oamenilor simpli“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite