Spectacol rar oferit de Marea Neagră: apa s-a colorat în turcoaz. Ce explicaţie au specialiştii
0Marea Neagră a oferit în această dimineaţă un spectacol neobişnuit celui care a privit-o: apa a devenit turcoaz. Fotografii au imortalizat fenomenul.
Spectacol rar pe litoral: marea în culoarea turcoaz. Dan Cristian Mihăilescu, artistul care a făcut din fotografierea Mării Negre o pasiune, a postat pe pagina de Facebook câteva imagini unicat.
Marea Neagră se colorează în diferite nuanţe, de la albastru închis spre bleumarin, trecând prin azuriu si turcoaz, până la lila deschis, în funcţie de cantitatea de sedimente pe care le varsă Dunărea în mare, de substratul mării, de microalgele ce trăiesc şi se dezvoltă în apa mării, de felul în care razele soarelui se oglindesc pe luciul apei.
În 1973, specialiştii de la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie publicau monografia hidrologică a Mării Negre în zona litoralului românesc. Răspunsul ştiinţific era că, de fapt, culoarea mării variază în funcţie de conţinutul de substanţe din apă.
În nord-vest, datorită aportului râurilor, Marea Neagră are culoarea albastru-verzui; în centru şi în est are culoarea verde-albastru (cu o transparenţă de 5-12 metri. La gurile râurilor, marea este galben-verzuie, cu o transparenţă de 1-3 metri. În largul îndepărtat, acolo unde există o apă limpede cu transparenţe mai mari de 13 metri, culoarea trece de la albastru deschis spre albastru. În est, transparenţa apei mării ajunge până la 28 metri.
„Culoarea variază invers faţă de transparenţa apei. Culoarea este consecinţa absorbţiei şi reflectării diferenţiate a radiaţiilor spectrului luminii naturale în masa de apă marină. Adâncimea maximă de pătrundere şi persistenţă în apa mării o au radiaţiile din spectrul natural cu lungime mică de unde (0,43-0,53 microni), care corespund culorilor violet-albastru-verzui. Astfel se explică culoarea apei mării“, arătau cercetătorii marini.
Denumirea de „Marea Neagră“
Cimerienii, primii locuitori din aceste ţinuturi, au numit-o „Marea albastră“. Începând cu secolul VIII î.Hr., când a avut loc colonizarea grecească a ţărmurilor Mării Negre, aceasta a primit denumirea de Pontos Euxeinos, „Marea primitoare”, datorită calmului apelor sale, dar şi prin preluarea fonetică a numelui precedent, Axaina.
Odată cu ocuparea peninsulei greceşti de către romani, a început în zonă Mării Negre perioadă de romanizare, numele fiind uşor adaptat la Pontus Euxinus, dar de multe ori înlocuit cu Mare Scythicum.
În timpul Imperiului Roman de Răsărit (secolele IV-XVI), Marea Neagră s-a numit Megali Thalassa, denumire preluată în limbă română ca „Marea cea mare“, aceeaşi semnificaţie având-o şi în limba genovezilor: „Mare maggiore“. Tot în Evul mediu a fost numită de bizantini „Marea crivăţului“, iar de bulgari „Marea oarbă“, scrie http://www.worldwideromania.com.
Numele Marea Neagră i-a fost dat abia odată cu extinderea turcilor în zonele de jur-împrejurul ei. Răzvan Popescu Mirceni, directorul Societăţii de Explorări Marine „Oceanic Club“ spune că numele de Mare Neagră dat de turci provine din asocierea pe care o făceau popoarele antichităţii şi evului mediu, între punctele cardinale şi culori şi fenomene meteorologice. Astfel, popular, punctele cardinale erau denumite chiar şi de români astfel: Estul - Răsărit, Vestul - Apus, Nordul Miazănoapte (locul de unde vine întunericul/frigul) iar Sudul-Miazăzi (locul de unde vine lumina/căldura).
FOTO Dan Cristian Mihăilescu
La fel şi turcii asociau nordul cu întunericul şi de aceea au numit marea situată în nordul centrului imperiului lor Kara Deniz = Marea Neagră, iar Marea Mediterană, care se află la sud de centrul imperiului o numesc şi azi Ak Deniz ( Marea Albă ). Numele de Pontus Euxinus a fost dat de greci în timpul lui Herodot din Halikarnas, care de altfel consemnează acest fapt.
Grecii din Halikarnas (Bodrum-ul de astăzi), care au fost coloniştii fondatori ai cetăţii Histria, au numit-o „Marea primitoare“ dintr-un singur motiv, când ajungeau în partea finală a călătoriei lor venind din sudul Mării Egee, care dura preţ de mai multe săptămâni, se întâmpla să rămână fără apă de băut la bordul corăbiilor lor.
Călătoriile pe atunci spre Histria se făceau mai ales primăvara. Ei bine, aici era singurul loc în care coborau găleţile şi puteau bea apă din mare. De ce ? Apa dulce adusă de Dunăre fiind mult mai puţin densă decât apa sărată se menţine la suprafaţă şi atunci mai ales primăvara la viituri dar şi în restul anului la suprafaţa Mării Negre pe întinderi mari în zona gurilor de vărsare apa se poate bea.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
