
Sute de credincioşi, alături de preoţi, au luat parte la slujba oficiată de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa. Deşi a fost un întreg război pe tema restricţiilor pelerinajului, la mănăstire au fost lăsaţi să treacă şi oameni veniţi din alte judeţe.
UPDATE În predica rostită la finalul slujbei, ÎPS Teodosie le-a vorbit oamenilor despre minunile Sfântului Andrei, dar şi despre faptul că Apostolul a iubit acest teritoriu deoarece „aici nu l-a prigonit nimeni, aici toţi l-au ascultat şi urmat pe Sfântul Andrei, de la el avem credinţa şi suntem datori să o dăm mai departe. A fost credincios, luptător, jerfitor, smerit. Nu a blestemat pe nimeni şi s-a rugat pentru toţi.”
Teodosie nu i-a uitat nici pe cei care au rămas neînduplecaţi în faţa solicitărilor sale de a da liber la pelerinaj. „Ne rugăm şi pentru cârmuitorii care nu înţeleg rostul şi ne-au speriat să nu venim aici. De mâine o să-i rog să ne deschidă bisericile, să rămână deschise de sărbători. Avem bisericile primite dar de la Dumnezeu. Cine vrea să fie în afară de Biserică să fie, noi nu silim pe nimeni. Frica de boala să o învingeţi cu rugăciunea.”
GALERIE FOTO DE LA PEŞTERA SFÂNTULUI ANDREI
UPDATE Zeci de credincioşi sosiţi din alte judeţe au fost lăsaţi să ajungă la Peştera Sfântului Andrei. Vremea rea (ploaie şi frig) i-a ţinut totuşi departe pe sutele de oameni care anunţau zilele acestea pe reţelele sociale că vor ajunge la slujbă, în ciuda interdicţiilor. Mulţi dintre cei sosiţi spun că nu au lipsit niciodată de la hramul Sfântului Andrei. Poliţia şi Jandarmeria afirmă că pelerinii care nu au buletin de Ion Corvin sunt pasibili de a primi amenzi prin poştă.
UPDATE La Peşteră au sosit sute de preoţi şi de credincioşi, unii cu maşini înmatriculate în alte judeţe decât Constanţa, pentru slujba religioasă de praznicul Sfântului Apostol Andrei. Poliţia a controlat fiecare maşină care intra pe drumul spre mănăstire.
Arhiepiscopul Tomisului a declarat luni, înainte de începerea ceremoniei religioase de la Peştera Sfântului Apostol Andrei că aşteaptă cât mai mulţi credincioşi la această ceremonie.

El a mai anunţat că cei care nu pot ajunge la Peştera Sfântului Apostol Andrei să urmărească ceremonia pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.
“Românii care sunt acasă ne pot umări pe Facebook, pe pagina Arhiepiscopiei, să se roage împreună cu noi, să simtă că harul de la Peştera Sfântului Andrei, dacă se roagă sincer şi curat, că nu au putut ajunge, ajunge harul lui Dumnezeu la ei, rugându-ne noi şi pentru ei”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
La slujbă a venit şi avocata Diana Şoşoacă Iovanovici, avocata lui ÎPS Teodosie. „E un drept care nu poate fi îngrădit în niciun mod, în nicio situaţie. Şi dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei“, a spus avocata.
Şoşoacă a negat existenţa pandemiei, spunând: „Nu există aşa ceva! Duceţi-vă la Tătaru să vă spună de ce nu a decretat epidemie pe teritoriul României. E totul o mascaradă“
Un filtru de Poliţie controlează toate maşinile care vor să intre pe drumul ce duce spre Mănăstirea Sfântului Apostul Andrei din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa, unde are loc slujba.
De la ora 8.45, ierarhul Tomisului săvârşeşte Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa.
La slujbă participă preoţi şi călugări din toată Arhiepiscopia, precum şi locuitori ai comunei Ion Corvin, singurii credincioşi lăsaţi de autorităţi să asiste la această sărbătoare.
Peste 130 de jandarmi şi poliţişti asigură măsurile de ordine publică la ceremonialul religios. Sunt prezente echipe de dialog, patrule pedestre şi auto, cordoane de ordine publică şi alte dispozitive adaptate situaţiei din teren.
„Acestea sunt dispozitive uzuale pentru un astfel de eveniment şi facem precizarea că nu au fost adoptate măsuri suplimentare faţă de anii precedenţi şi nici nu au fost mobilizate forţe şi mijloace în sprijinul celor din judeţul Constanţa”, transmite Jandarmeria Constanţa.
În colaborare cu reprezentanţii mănăstirii şi ai DSP Constanţa, au fost stabilite trasee interioare de deplasare a pelerinilor (către racla cu sfintele moaşte, către altar şi către lumânărar), au fost realizate marcaje pe traseul de acces în mănăstire, precum şi pentru participanţii la slujba religioasă astfel încât să se respecte distanţarea fizică.
Jandarmeria reaminteşte faptul că, având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm, legislaţia actuală prevede că „pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.”
Câteva sute de preoţi şi credincioşi au asistat la slujbă Foto Călin Gavrilaş
Credincioşii nu au acces în Peşteră, ci se închină la raclele cu moaşte scoase la intrare Foto C.G.
Poliţia a verificat fiecare maşină care mergea la mănăstire Foto Călin Gavrilaş
Monumentul din apropierea Mănăstirii Sf. Ap. Andrei Foto Călin Gavrilaş
Sfântul Apostol Andrei
Mănăstirea Peştera Sf. Ap. Andrei, judeţul Constanţa Sursa arhivă foto
Peştera Sfântului Andrei din localitatea Ion Corvin foto: Arhivă
Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei”
Teodosie, rebelul din BOR. Cum a încercat să se pună în capul revoltei populare contra pandemiei
Dobrogea este locul unde teologii spun că Sfântul Andrei, Întâiul Apostol al lui Iisus Hristos, a poposit în misiunea sa de evanghelizare pentru a-i încreştina pe localnici, în jurul anului 60. Peştera este situată înr-o zonă împădurită de pe Dealul Urluiului, la 4 km de localitatea Ion Corvin şi 80 de kilometri de Constanţa. Aici se ţinea anual un pelerinaj, împământenit în ultimii ani, căruia Arhiepiscopia Tomisului vrea să-i dea amploarea celui de la Sfânta Parascheva de la Iaşi.
Pe ÎPS Teodosie nu l-a descurajat interzicerea pelerinajelor de la Cuvioasa Parascheva (Iaşi) şi de la Sfântul Dimitrie (Bucureşti), unde n-au avut drept de reculegere decât cei cu buletin din localitatea respectivă. Ierarhul a cerut în instanţă, în două rânduri, ridicarea acestei restricţii aplicate şi la nivel local, dar Tribunalul Constanţa a respins ambele solicitări.
Şi cu toate că judeţul Constanţa are cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2 din ţară, cu toate că are 15 localităţi în carantină, cu toate că inclusiv din rândul clerului există bolnavi şi chiar morţi de Covid-19 (ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei; arhimandritul Ghelasie, stareţul mănăstirii Sfântul Dumitru din Sighişoara; arhimandritul Varlaam, stareţul mănăstirii Partoş din Timiş; Patriarhul Irineu al Serbiei), capul Bisericii tomitane insistă să cheme credincioşii la slujba ce se va ţine luni la mănăstirea din sud-vestul Dobrogei.
Sursa arhivă
Într-un comunicat de presă remis sâmbătă, Arhiepiscopia Tomisului a lansat invitaţia (ce poate fi socotită doar spirituală) de a celebra sărbătoarea naţională religioasă a tuturor românilor: „Arhiepiscopia Tomisului şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, personal, invită autorităţile de Stat centrale şi locale (Preşedinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, Prefect, Preşedinte al Consiliului Judeţean, primari, consilieri judeţeni şi locali etc) să ia parte la sărbătoarea naţională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei“.
Primul oficial care a refuzat invitaţia Arhiepiscopului Teodosie de a merge la Peşteră este prefectul judeţului Constanţa. „Prefectul Silviu-Iulian Coşa nu va fi prezent în data de 30 noiembrie la pelerinajul organizat la Peştera Sfântului Andrei, întrucât respectă prevederile legii, nefiind locuitor al comunei Ion Corvin”, a transmis Instituţia Prefectului.
Ce va fi luni la Peşteră
ÎPS Teodosie va oficia luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei“ din comuna Ion Corvin, Constanţa. Teodosie dăduse iniţial o decizie internă prin care delegase în interes profesional toţi preoţii din eparhie să i se alăture în sobor, „pentru deplina cinstire a Sfântului Apostol Andrei, creştinătorul românilor“, urmând ca în restul bisericilor să rămână deschise pentru „închinare şi rugăciune individuală“.
Dându-şi seama că încalcă un drept al credincioşilor de a avea posibilitatea de a se împărtăşi sau spovedi în acea zi, arhiepiscopul a revenit asupra directivei, Arhiepiscopia Tomisului spunând că a fost un document intern insuficient formulat.
„În ziua cinstirii Sfântului Andrei, Sfântul Liturghie se va oficia şi la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei. Regretăm faptul că s-a putut înţelege eronat că la parohii nu se va mai oficia Sfânta Liturghie“, au transmis supuşii lui Teodosie.
Teodosie, în conflict cu toată lumea
ÎPS Teodosie a nesocotit de la bun început regulile instituite de autorităţi pentru combaterea răspândirii bolii. A folosit aceeaşi linguriţă la împărtăşanie, pentru toţi credincioşii, printre care se aflau şi copii, până s-a sesizat DSP. Apoi a hotărât să facă o slujbă de Înviere la 40 zile de la Înviere, de Înălţare, când carantina fusese încheiată.
Sursa Arhiepiscopia Tomisului
Iar acum câteva zile, Poliţia şi Jandarmeria au fost nevoite să intervină la o biserică din Constanţa, oraş aflat în plină carantină timp de două săptămâni, unde 60 credincioşi, unii fără mască de protecţie, asistau la slujba de hram.
În aceeaşi zi, înfuriat şi de refuzul instanţei, ÎPS Teodosie a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, în care-l acuza de tolerarea „abuzurilor“ la adresa credincioşilor şi îl întreabă pe premier ce se va întâmpla dacă el şi credincioşii vor încălca aceste interdicţii şi vor merge în pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei. Ierarhul se asemuia lui László Tőkés, cel la uşa căruia s-a aprins scânteia Revoluţiei din Decembrie 1989.
„Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa pe toţi cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale?!? Veţi asmuţi justiţia şi forţele de ordine împotriva propriilor fraţi şi surori pentru a vă atinge scopurile fixate? În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credinţă în Dumnezeu, profund nemulţumiţi de abuzurile puterii, s-au adunat la Timişoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorinţa noastră legitimă de a ni se respecta credinţa şi demnitatea.
Nu subestimaţi dorinţa oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanţa şi în alte părţi ale ţării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga şi trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înţelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră şi colaboratorilor în suflete omenia, credinţa şi dreapta simţire pe care se pare că raţiunile pandemiei vi le-au întunecat.
Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această ţară şi a nu lupta cu înverşunare împotriva Lui Dumnezeu şi a celor care cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit...
Lăsaţi-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca şi El să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-aţi înveşnicit.
Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea şi în inima dumneavoastră.”
Sursa gov.ro
Arhiepiscopul Tomisului s-a certat şi cu primarul Constanţei, Vergil Chiţac. Edilul-şef, amiral în Marina Română, a afirmat că „şi Arhiepiscopia trebuie să respecte regulile“, declanşând mania ierarhului. „Credincioşii noştri au stat destul în frig, în ploaie, în soare, sau oriunde li s-a indicat, în vreme ce alţii au putut folosi confortabil metroul, mall-ul sau alte temple economice. Aşa nu se mai poate! Nu vă mai bateţi joc de noi! Nu faceţi religie din economie, luptându-vă cu cultele ca şi cum v-ar fi duşmani, nu parteneri sociali“, a transmis Teodosie.
Arhiepiscopul a încercat chiar şi coalizarea nemulţumiţilor în jurul său, cerându-le să semneze o petiţie pentru deschiderea bisericilor (perioada aprilie-mai), spunând că „biserica nu infectează”. Demersul nu s-a mai realizat.
Toate aceste ieşiri îl fac pe ÎPS Teodosie să fie, în acest moment, cel mai controversat personaj al Sfântului Sinod. Dacă pentru unii este doar izvor de dispute, discuţii sau scandal, sunt destui ortodocşi mai radicali ce-l susţin pe reţeţele sociale, numindu-l uneori „adevăratul patriarh al Bisericii“, cel care le apără interesele şi apără credinţa strămoşească.
Constanţa, puternic lovită de Covid-19
Constanţa este judeţul din ţară cu cea mai mare rată de infectări cu SARS-CoV-2, cu 7,54/1.000 de locuitori, conform comunicatului remis în data de 28 noiembrie, de Grupul de Comunicare Strategică. Judeţul este înaintea Sibiului (7,37/1.000 de locuitori) şi mult înaintea Bucureştiului (6,6/1.000 de locuitori).
Totodată, judeţul Constanţa are 15 localităţi în carantină, inclusiv reşedinţa de judeţ, iar spitalele COVID-19 sunt aproape pline. Printre localităţile carantinate se numără: Cernavodă, Eforie, Ovidiu, Megdidia, Techirghiol sau Năvodari, adică principalele oraşe ale judeţului Constanţa.
Citeşte şi:
ÎPS Teodosie, rebelul din BOR. Cum a încercat să se pună în capul revoltei populare contra pandemiei

Pelerinaj la Peștera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, județul Constanța Foto Călin Gavrilaș
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: