Sinistraţii „profesionişti“ ai României. Cum trăiesc iarna oamenii din Delta Dunării, de prin munţi sau din păduri

Sinistraţii „profesionişti“ ai României. Cum trăiesc iarna oamenii din Delta Dunării, de prin munţi sau din păduri

Schimb de tură la Gura Portiţei Foto C. Vlăsceanu / Forţele Navale Române

Câţiva români care trăiesc izolaţi pe timp de iarnă povestesc cum este experienţa „sihăstriei“ în care s-au născut sau pe care au ales-o, fără să se plângă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când iarna blochează un oraş, un judeţ sau chiar o întreagă regiune, sunt oameni pentru care sinistrarea este o obişnuinţă. Fără magazine şi utilaje de deszăpezire, fără transporturi care să le asigure un minimum de hrană, fără reţele de energie electrică sau de apă, ei trăiesc iarna firesc făcându-şi provizii din timp şi petrecând serile lungi de iarnă fără să simtă lipsa televizorului sau a internetului. Aceşti români nu se plâng niciodată că viaţa le este grea.

Izolaţi de o lună în pădure

Cei trei călugări de la Schitul Sfântul Cuvios Gherman din Canaraua Fetii, o rezervaţie naturală din sudul Dobrogei, n-au mai ieşit în lume de o lună. Probabil vor mai sta izolaţi încă o săptămână-două, până se vor dezgheţa troienele, care au fost înalte de aproape 1 metru. „Este cea mai lungă perioadă în care am fost blocaţi. Acum stratul de zăpadă este cam de 60 centimetri şi se tot topeşte. Primul drum îl vom face la oraş, la Constanţa, cu tot felul de treburi administrative, aprovizionare şi altele. Nu ne ducem la bulgari, preferăm să ne cheltuim banii în ţară“, spune stareţul Nicolae Gherman (38 ani).

Este în monahism de la 15 ani, iar de 6 ani a reuşit să ridice, cu ajutorul credincioşilor, mănăstirea din pădure. Planurile sunt mari: oamenii Bisericii vor să facă aici un azil de bătrâni şi un centru pentru copii. „Dacă îţi petreci timpul pentru binele aproapelui tău, este cheltuit cu folos. Nouă nu ni se pare nimic greu, nici izolarea. Cei dragi ne sunt mereu aproape în gând, în suflet, prin rugăciune“, mărturiseşte stareţul.

Apa lor provine dintr-un puţ forat la 82 metri adâncime. O pompă, pusă în funcţiune de un generator, trage apa şi o duce într-un bazin amenajat mai sus de mănăstire, pe coasta stâncilor împădurite. De aici, apa este adusă în schit în mod gravitaţional, prin cădere. „Bazinul l-am făcut când era iarnă, terenul s-a surpat din cauza greutăţii apei, acum trebuie să o luăm de la capăt. Generatorul îl avem de un an. Dar am topit şi zăpadă ca să avem apă... Este cea mai curată, că e de la Dumnezeu“, afirmă stareţul.

Sursa de energie electrică a schitului este formată din panourile solare care sunt eficiente trei anotimpuri, nu însă şi iarna, când tot generatorul este baza. Călugării îl folosesc însă în sezonul rece doar pentru necesităţi, cum ar fi încărcarea bateriei telefonului mobil cu care se comunică – ba cu enoriaşii care au nevoie de îndumare, ba cu autorităţile.

Încălzirea se face cu lemne din pădure, lumina vine de la opaiţ sau lumânare. Din plantele din pădure, călugării îşi fac ceaiuri, dar au şi un mic colţ cu medicamente.

„Nouă nu ni se pare că trăim auster. Ne preocupă mai mult partea spirituală, mai puţin cea materială. Hrana ne-o pregătim singuri: ne facem pâine, cultivăm legume şi zarzavaturi. Ne considerăm privilegiaţi că trăim într-un loc liniştit, minunat, cu încărcătură spirituală. Aici la Canara sunt peşterile unde au vieţuit sihaştri în vechime, aici sunt mormintele lor. Vrem să-I slujim lui Dumnezeu, nu ne mai sperie greul pentru că avem inima uşoară. Să nu-i mai judecăm pe ceilalţi, să urmăm calea cea dreaptă cu toată dragostea“, sfătuieşte stareţul Gherman.

Marinarii de la far

Coasta României este păzită de şapte faruri aflate la Mangalia, Tuzla, Constanţa, Midia, Gura Portiţei, Sfântu Gheorghe şi Sulina. Farurile au regim de obiectiv militar şi aparţin Forţelor Navale Române. O dată pe săptămână se face schimbul de specialişti de la Direcţia Hidrografică Maritimă care au grija funcţionării acestor faruri, dar şi a celorlaltor sisteme de semnalizare-balizare de pe ţărmul şi din apele teritoriale ale Mării Negre. De obicei, echipajele pleacă pe cale terestră, dar iarna, când este vreme foarte rea, schimbul de tură se face cu elicopterul. Zilele acestea, marinarii au stat mai bine de o săptămână izolaţi, până când condiţiile meteo au permis zborul.

„De obicei sunt 1, 2, 3 oameni pe obiectiv. Nu avem doar faruri ale litoralului, de la Mangalia până la Sulina, avem şi sisteme de balizare sau semnalizare. Aceste dispozitive funcţionează automat, marinarii nu fac decât să le supravegheze şi să le ţină în funcţiune. Atunci când este vreo pană de alimentare cu energie electrică, ei trebuie să intervină să pornească generatorul. Farurile, de exemplu, se aprind sau se sting automat când apune sau când răsare soarele. Oamenii au provizii pe o săptămână, nu rămân niciodată sinistraţi“, dă asigurări lt.col.Corneliu Pavel, ofiţerul de presă al Forţelor Navale Române.

„Să ne văităm? Mai bine facem ceva”

Ioan Baron este „pustnicul de la Rarău“, cum îl ştie lumea care-i caută leacurile naturiste. Când a ieşit la pensie de la CFR, s-a retras în munte. Râde când aude că prima zăpadă mai serioasă blochează drumuri, oraşe, regiuni întregi. El a trăit 4 ani într-un bordei săpat în pământul de pe Giumalău. „Noi mergem în zăpadă până la brâu, aici sunt temperaturi de minus 20, minus 30 grade Celsius, iar vântul bate cu peste 100 km/h de rupe brazii. Vremea a luat-o razna chiar şi pentru noi. Ce să facem, să ne văităm toată ziua? Mai bine punem mâna şi facem ceva“, arată Ioan (69 ani).

Pe Rarău este atât de frig încât omul iese afară cu mâinile bandajate şi cu faţa acoperită, aşa tare ustură gerul. Cei care trăiesc pe munte cară proviziile începând din vară: cartofi, fasole, zahăr, ulei, orez, fidea, mălai. Astfel că iarna nu moare nimeni de foame. „Mănânc multă mămăligă cu brânză, beau vin sau lapte fiert. Avem şi pălincă pentru cazuri de <forţă majoră>, când se face frig rău de tot. Dar acuma e bine, eu stau într-o cabană la 1 kilometru de mănăstire, am condiţii“, se laudă el. 

Muntele Rarău Sursa foto manastireasihastriararaului.blogspot.com

Un izvor săpat în stâncă le este de ajuns pustnicilor de pe munte, dar când a fost zăpada până la gât oamenii nu au mai putut merge nici după apă. Au topit zăpada să o bea, dar lui Ioan se pare că are gust de apă distilată. Când trăia izolat de lume, mai venea pădurarul şi-i aducea de-ale gurii. Acum s-au înfiinţat în apropiere mănăstiri şi nu mai e singur.

„A mai venit lume, mănăstirile au tractor, avem şi-un 4X4 pentru transporturi. Altfel pe drumurile de munte mergem la pas. Ne gospodărim singuri, tot noi ne-am deblocat drumurile, altfel n-am ieşi de aici până la primăvară. Mai vin pompierii să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor, dar ne descurcăm. Ne încălzim cu lemne din pădure. Avem panouri solare, dar iarna nu le folosesc decât pentru a-mi încărca telefonul, că sună lumea în disperare după leacuri.  Televizor n-avem, slavă Domnului! Dacă vreau să mă îmbolnăvesc de nervi, îmi iau televizor“, zice Ioan.

Pentru tămăduitorul de pe Muntele Rarău- Giumalău, sezonul culesului de plante este deschis non-stop. Chiar şi iarna, când îngheaţă de crapă stâncile. „Acum culegem pedicuţa şi coaja de mesteacăn, din decembrie până la jumătatea lui februarie. Măicuţele de la mănăstire mă ajută să le strâng, deşi le este tare greu, că plantele trebuie adunate cu mâna goală, nu cu mănuşă. Ne degeră mâinile, vă daţi seama, dar ne dăm cu alifie făcută din ceară curată, răşină de brad şi puţin ulei, de măsline dacă avem. Răşina de brad se culege tot anul, indiferent de anotimp. Mai ales cu gerul ăsta, lumea sună întruna că vrea tincturi, alifii, siropuri. Când e vreme bună, vin ei la mine să le ceară, acuma nu se mai pot deplasa. Dar, oameni buni, să nu vă feriţi de iarnă şi de efort fizic, asta ne întăreşte. Mergeţi afară, la aer, faceţi mişcare, daţi cu lopata! Mâncaţi strictul necesar, curăţiţi-vă mintea şi n-o să vă mai trebuiască medicamente“, afirmă Ioan.

Supravieţuirea, a doua natură

Deşi trăieşte la oraş, Mihai Călin nu a mai plecat nicăieri de aproape o lună. Trăieşte în Sulina, cel mai estic punct al României, aşezarea unde Dunăre se varsă în Marea Neagră. Oraşul este blocat de sloiuri şi abia în ultimele zile un vas spărgător de gheaţă a reuşit să ajungă pe Dunăre, până la capătul canalului. Doamne fereşte să te îmbolnăveşti la Sulina, că nu există spital, doar trei doctori depăşiţi de situaţie. Un localnic a stat patru zile cu un spin în ochi şi a putut merge la Tulcea, la spital, doar când a plecat spărgătorul de gheaţă.

Mihai (42 ani) este marinar şi ghid turistic al Deltei Dunării, iar lupta pentru supravieţuire este a doua natură a deltaicilor. „O dată la 5 ani vine iarnă grea. Ne umplem cămara cu de toate, ne mai facem în casă turte şi ne descurcăm. Dar timpul este bun acuma, pentru că nu este ceaţă. Suntem obişnuiţi de mici să trăim aşa. Marea hibă este, însă, lipsa asistenţei medicale, dacă găseşti doctorul eşti norocos. Mai sunăm cunoştinţe medici de prin Bucureşti, care ne dau consultaţii la telefon. În rest, ne tratăm băbeşte: frecţie, ventuze, vin sau ţuică fierte cu piper“, relatează Mihai.

În Delta Dunării a fost atât de frig, încât Golful Musura este bocnă, de poţi să treci până în Ucraina pe gheaţa de 70 centimetri. „Dar trece ea, iarna. Vă aşteptăm aici la primăvară, când este un paradis: înfloreşte toată vegetaţia, iar păsările călătoare se întorc la matcă“, invită Mihai. 


Dunărea la Sulina Sursa foto Facebook Mihai Călin

Pe aceeaşi temă: 

Revolta miilor de români complet izolaţi de îngheţ în Delta Dunării: „Vedem primii soarele şi ultimii dreptatea“

Pustnicul din Rarău care vindecă oameni trimişi de medici: „Dacă staţi o zi la mine pe munte, uitaţi ce vă doare“

Remorcherul Grozavul este trimis în Delta Dunării pentru a veni în sprijinul populaţiei

Schimb de tură la Gura Portiței - Delta Dunării Sursa foto Cristian Vlăsceanu - Forțele Navale Române

Imagini din aceeasi galerie
  • Schimb de tură la Gura Portiței - Delta Dunării Sursa foto Cristian Vlăsceanu - Forțele Navale Române
  • Schimb de tură la Gura Portiței - Delta Dunării Sursa foto Cristian Vlăsceanu - Forțele Navale Române
  • Schimb de tură la Gura Portiței - Delta Dunării Sursa foto Cristian Vlăsceanu - Forțele Navale Române
  • Schimb de tură la Gura Portiței - Delta Dunării Sursa foto Cristian Vlăsceanu - Forțele Navale Române
  • Schimb de tură la Gura Portiței - Delta Dunării Sursa foto Cristian Vlăsceanu - Forțele Navale Române
  • Localitate din Delta Dunării văzută din elicopter Sursa foto Petre Pavlov - Forțele Navale Române
  • Călugări rugându-se la Mănăstirea Schitul Sfântul Gherman din Constanța Dobrogea Sursa foto Facebook mănăstire
  • Ioan Baron, tămăduitorul de pe Muntele Rarău-Giumalău
  • Muntele Rarău, iarna Sursa foto manastireasihastriararaului.blogspot.com
  • Muntele Rarău, iarna Sursa foto manastireasihastriararaului.blogspot.com
  • Muntele Rarău, iarna Sursa foto manastireasihastriararaului.blogspot.com
  • Mihai Călin (dreapta) din Sulina, la vin fiert pe zăpadă Sursa foto Facebook M.C.
  • Dunărea la Sulina Sursa foto Facebook Mihai Călin
  • Dunărea la Sulina Sursa foto Facebook Mihai Călin
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: