Singurul om scăpat din naufragiul în care au pierit 800 de evrei: „Nimeni n-a venit să vadă dacă sunt supravieţuitori“
0
La 24 februarie 1942, nava „Struma“, pe care erau îmbarcaţi aproape 800 de evrei care se refugiau în Palestina, a fost torpilată de un submarin sovietic în Marea Neagră. David Stoliar, singurul supravieţuitor, a murit în 2014, în SUA, la vârsta de 92 de ani. Soţia sa, Marda, a vorbit cu reporterii „Adevărul“ despre omul care a trăit cu vina de a fi scăpat cu viaţă din dezastrul naval.
Marda şi David Stoliar s-au cunoscut printr-un prieten comun. „A fost o căsătorie aranjată“, râde Marda. Era cu 20 ani mai tânără decât David. Ea avea 26 ani, era designer de pantofi şi trăia la New York. El, 46 de ani, inginer chimist în industria încălţămintei, văduv, cu un fiu, lucra la Tokyo. După trei luni se mutase la el, iar după încă o lună se căsătoreau. Se văzuseră doar de trei ori, dar mariajul lor a durat 46 ani. În toţi aceşti ani, David nu i-a povestit niciodată despre dezastrul căruia i-a supravieţuit şi nici ea nu l-a întrebat. Nu a vrut să-i răscolească amintirile pe care le voia uitate.
În comunitatea de evrei, povestea lui David era arhicunoscută. Când a apărut internetul, cei curioşi să-i afle povestea - printre care şi compania de film HBO, care voia să turneze un film - l-au găsit uşor pe singurul supravieţuitor de pe Struma. Către sfârşitul vieţii, David a acceptat să dea câteva interviuri. Se simţea dator pentru că rămăsese lăsat în viaţă şi voia ca povestea să fie ştiută. A încercat atunci să-i spună soţiei sale de ce este căutat, dar Marda l-a oprit. „Ştiu. Ştiu“, i-a spus ea.
„Sunteţi acel Stoliar?“
Marda Stoliar povesteşte cât de special era David al ei, supravieţuitorul de pe Struma. Vorbea perfect 8 limbi străine şi era capabil să poarte o discuţie cu persoane diferite, în limbi diferite, în acelaşi timp. „Învăţase franceza regală la colegiul din Fontainbleau. Toată lumea vedea că el este cineva important, după ţinută, după cum vorbea. Când îi afla numele, lumea îl întreba: «Sunteţi acel Stoliar?». Iar el răspundea scurt: «Da, eu sunt». Şi nimic altceva. Toată tragedia i-a rămas adânc întipărită în minte. Ştia orice amănunt, ca şi când s-ar fi întâmplat ieri. Ştia orice detaliu, totul. Nu înflorea, nu uita nimic. Dar nu spunea niciodată ce simţea. Şi nu blama pe nimeni niciodată“, povesteşte Marda.
Prima lui soţie, Adria, o evreică cu rădăcini în Siria şi Italia, a murit fără ca David să-i fi spus vreodată prin ce a trecut. L-a chinuit toată viaţa gândul că a fost singurul supravieţuitor dintre cei aproape 800 oameni de pe vas. „Avea un sentiment puternic de vină. Vina de a fi supravieţuit. David nu povestea nimic, nu era deloc dispus la confesiuni. Nici cu fiul său din prima căsătorie, Ron, nu a vorbit despre asta“.
Nu s-a întors niciodată în România
Evreul născut la Chişinău, în familia unui industriaş bugat, nu şi-a manifestat niciodată vreo dorinţă de a se întoarce în România. Nu mai avea rude, toate plecaseră în străinătate - în Rusia, în sudul Franţei. Rareori povestea despre copilăria lui. „Mi-a spus despre un mare cutremur (din 1940 - n.r.), despre divorţul părinţilor săi, despre colegiul din Franţa unde a învăţat, despre vacanţele din România petrecute cu tatăl său“.
1.000 de dolari, preţul libertăţii
David Stoliar avea 19 ani atunci când s-a îmbarcat pe nava Struma din Portul Constanţa, ce urma să îl ducă în Palestina, pe pământurile strămoşilor săi. Trăia în România, după ce mama sa, care se mutase la Paris, l-a trimis în Bucureşti în ideea că va fi mai în siguranţă acolo. Intuiţia femeii a fost corectă, ea găsindu-şi sfârşitul în camerele de gazare de la Auschwitz.
„Tatăl meu a plătit un preţ exorbitant pentru un bilet pe Struma. Echivalentul, probabil, a 1.000 de dolari azi. Mi-a cusut un brâu de piele pentru bani şi mi-a cumpărat o haină groasă. Aceste două lucruri m-au ajutat să supravieţuiesc. Tata a plâns amarnic când am plecat. Mulţumită lui, am evitat terorile regimului fascist din România, care era aliată cu Germania nazistă“, a relatat David Stoliar în rarele sale interviuri.
Vaporul „Struma“, ce urma să transporte evreii în Palestina, aparţinea armatorului grec Jean Pandelis. El fusese cumpărat de la bulgari, având o vechime de 40 de ani. Vasul cu care se transportau vite şi lână purtase numele „Makedonia“, iar după recondiţionare fusese botezat „Struma“.
Vaporul a părăsit Portul Constanţa la 12 decembrie 1941, având la bord aproximativ 800 de pasageri, cu destinaţia Palestina. Vasul era comandat de Grigor Tomofev Garbatenco, care era secondat de Lazăr Ivanof Dikof, ambii bulgari.
Bijuteriile şi banii, confiscaţi
La plecare, evreilor le-au fost luaţi banii, bijuteriile şi toate obiectele de valoare pe care le aveau asupra lor la îmbarcare, povesteşte istoricul Florin Stan, profesor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa. Situaţia a fost consemnată într-un raport confidenţial semnat de lt. Comandor V. Paraschivescu, directorul Direcţiei Marine Comerciale.
El preciza: „În conformitate cu aprobarea Domnului Mareşal Antonescu, obiectele rămase de la evreii ambarcaţi pe Struma, depozitate la Căpitănia Constanţa, vor fi redate Consiliului de Patronaj“. Însă după plecarea vasului, personalul Căpităniei a fost suspectat de îmbogăţire pe seama emigranţilor. Există informaţii contradictorii privind mijloacele de salvare existente la bord, specificându-se că vasul avea patru bărci de salvare, însă într-un proces verbal de dinaintea plecării se vorbeşte de doar două bărci de salvare.
Unul dintre martorii oculari ai amenajării navei, Constantin Necula, locotenent în Marina Regală, îşi amintea după ani: „Vizitat în ultima etapă de amenajare – noiembrie 1941 – vasul curăţat şi vopsit proaspăt, avea aspectul unui şlep-cazarmă de la Dunăre. Era masiv, curat şi nu i se putea aduce nicio critică având în vedere scopul – o singură traversadă până în Palestina. Toţi cei care îl aseamănă azi cu un sicriu plutitor înseamnă că nu l-au văzut niciodată, nu au nicio pregătire în domeniul naval“.
Ghinion de la plecare
Cert este că vasul „Struma“ a eşuat pe un banc de nisip la scurt timp după ce a părăsit Portul Constanţa, după ce i s-a stricat motorul, în zona cuprinsă între Tuzla şi Costineşti. Recepţionând semnalele SOS, Căpitănia Portului Constanţa a trimis remorcherul „Istria“ în ajutorul lui, care a reuşit să-l scoată iar în larg. După ce motorul a fost reparat, nava a plecat din nou în călătorie. Vasul nu avea medic la bord şi nici ofiţer radiotelegrafist. Contraamiralul Constantin Necula, care a comandat remorcherul „Istria“, îşi expunea consideraţiile într-o carte pe care a scris-o despre tragedie: „Struma a avut un echipaj foarte slab pregătit şi o dotare nautico-hidrografică insuficientă pentru misiunile primite. Căpitanul nu era pregătit pentru navigaţia de larg şi astronomică. Îi lipseau sextantul şi alidalelele (n.r. - un instrument de navigaţie destinat măsurării direcţiilor pe mare). Busola era rudimentară, fără sistem de compensare. I-au lipsit toate mijloacele de comunicaţii“.
Abandonaţi în larg
Ajuns în apele teritoriale turceşti, vasul „Struma“ a fost silit să rămână în rada portului Istanbul până la 23 februarie 1942. Pasagerii de pe vas nu aveau certificate de imigrare în Palestina, teritoriu aflat sub mandatul britanic.
În seara zilei de 23 februarie 1941, autorităţile turceşti au dat ordin ca vasul să fie trimis cu forţa în Marea Neagră. Un pluton de ostaşi turci s-a urcat la bord şi a tăiat lanţul ancorei. Vasul plin cu oameni a fost abandonat la cinci mile marine de ţărm.
Duminică, 24 februarie, la ora 9.30, vasul a fost lovit în plin de o torpilă lansată de un submarin sovietic, SC-213, şi s-a scufundat. Suflul exploziei l-a aruncat pe David în apă, iar el s-a agăţat de o bucată de lemn, pe care a plutit în derivă. Oamenii piereau în jur şi chiar ofiţerul I, un bulgar care reuşise să stea lângă el câteva ore, a murit sub ochii lui. „Atunci mi-am pierdut orice speranţă. Eram atât de aproape de ţărm, încât auzeam zgomote de motoare, dar nimeni nu venea să vadă dacă există supravieţuitori după dezastru“, avea să-şi amintească David.
După o zi de stat în apa rece, a fost salvat de o barcă turcească. Autorităţile l-au arestat şi l-au eliberat după mai multe zile. Nu avea acte şi niciun ban. Evreii din Turcia I-au făcut rost de documente şi David a reuşit să ajungă în Haifa, unde ulterior s-a înrolat în Armată. Supravieţuind dezastrului de pe „Struma“, scăpând de deportare şi traversând continente, David Stoliar a avut o viaţă lungă. A închis ochii la 1 mai 2014, în Bend, Oregon, Statele Unite ale Americii, acolo unde deschisese cu Marda o patiserie care funcţionează şi acum.
Goeleta Mefküre a avut soarta Strumei
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii au îndurat cele mai mari suferinţe în România. După venirea la putere a generalului Ion Antonescu, s-a încurajat ideea emigraţiei evreilor, soluţie care a fost şi pe placul legionarilor care se pronunţau pentru „purificarea etnică a societăţii“. În nota Direcţiei Poliţiei de Siguranţă nr. 84.752 din 15 noiembrie 1940, trimisă Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, se preciza că Direcţia Generală sprijinea emigrarea în masă a evreilor şi în acest fel se reuşise scoaterea din ţară a 2.000 de evrei. În acea perioadă s-a înfiinţat Aliyah, care patrona emigrarea în masă a evreilor.
Liderul comunităţii evreieşti, Wilhelm Fiederman, a intervenit la Legaţia Marii Britanii din Bucureşti cu solicitarea de a permite imigarea lor în Palestina, însă răspunsul Londrei a fost negativ. Cu toate acestea, guvernul român a decis să sprijine transferul evreilor în Palestina.
Un lot cu evrei din Cernăuţi a fost pregătit pentru plecare în toamna anului 1941, cu nava Struma. Fuseseră înscrişi 323 evrei adulţi şi 33 de copii, dar şi 285 adulţi şi 35 de copii din restul ţării. În realitate, numărul lor s-a apropiat de 800.
După scufundarea vaporului Struma, guvernul român a hotărât să stopeze temporar emigrările, până la obţinerea acordului guvernelor din ţările beligerante, pentru ca oamenii să poată fi transportaţi în siguranţă.
În 1943, tragedia de pe Struma s-a repetat pe Mefküre, o goeletă, care, împreună cu Morino şi Bulbul, transportau evrei spre Palestina.
În drum spre Istanbul, vasul Mefküre a fost interceptat de un submarin german şi scufundat. Au reuşit să se salveze cinci pasageri şi şase marinari.
Între anii 1938 – 1940, din porturile Constanţa, Tulcea, Sulina, Galaţi au plecat spre Palestina peste 12.000 de evrei din Germania, Austria, Cehoslovacia, Polonia, la bordul navelor Hilda, Sakarya, Pentho, Pacific, Atlantic, Hoinarul, Milos. Informaţia apare în cartea „Amintiri despre o flotă pierdută. Voiaje neterminate“ semnată de Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu.
Vă mai recomandăm:
FOTO Steaua lui David va lumina din nou în templul israelit. Istoria celor două sinagogi ale Constanţei
FOTO „Revelionul“ evreilor: urmaşii lui Moise au trecut în noul an, la Tulcea. Sinagoga din Constanţa este în ruină
FOTO „Să fii trecut în Cartea Vieţii“ şi-au urat evreii, la trecerea în noul an - 5775
Se încarcă comentariile...
